COMENTARIU Lelia Munteanu: Donald despre Donald

Urmărește
756 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Lelia Munteanu: Donald despre Donald

COMENTARIU Lelia Munteanu: Donald despre Donald

Preşedintele a doua oară ales al Americii a vorbit mult în decursul timpului, ca orice narcisiac, mai ales despre sine însuşi. Dar vorbirile sale nu conţin doar – psihanalizabile! - idei delirante de grandoare.

"Am reputaţia de a fi dur şi îmi place să cred că este pe deplin justificată. Trebuie să fii dur, când o mulţime de oameni influenţi spun că vremea ta a trecut, că mariajul tău se destramă şi când presiunea afacerilor creşte. Pe termen lung, duritatea mea este cel mai mare secret al supravieţuirii mele". (Donald Trump, Charles Leerhsen – "Trump: Cum să rezişti în top", Random House 1990).

"Trebuie reinstituită pedeapsa cu moartea (...) Sută la sută dintre persoanele executate nu mai comit o altă fărădelege". (Donald Trump, Dave Shiflett, "America pe care o merităm", Renaissance Books, 2000).

"Nu mă pot scuza fiindcă spun adevărul". (Fox News, iulie 2015).

"Winston Churchill a fost un lider incredibil. De ce? S-a născut cu un defect de vorbire, a avut tot felul de probleme, cu siguranţă nu a fost un bărbat arătos şi, totuşi, a fost un lider extraordinar. De ce a fost un lider extraordinar? Nimeni nu ştie, dar aşa a fost".   

"Sunt un republican, dar şi un conservator în multe privinţe, cred că în cele mai multe".

"Nu sunt un politician. Nu pot fi cumpărat. Nu voi fugi de colo-colo prin ţară cerşind bani pentru campania mea. Nu voi datora nimănui nimic. Dacă voi fi ales preşedinte, nu voi da socoteală decât poporului american". (Din discursul rostit la anunţarea oficială a primei candidaturi, pe 16 iunie 2015, în Trump Tower).

"I-am văzut pe politicieni. Am avut de-a face cu ei toată viaţa. Dacă nu poţi perfecta o afacere profitabilă cu un politician, ai o problemă. Înseamnă că nu eşti prea priceput. Ăştia sunt oamenii care ne reprezintă. Nu vor reuşi niciodată să readucă America la gloria ei de altădată. Nu au nici o şansă. Sunt controlaţi: de cei care fac lobby, de cei care îi susţin financiar, de alte grupuri de interese – cu totul". (Din discursul rostit la anunţarea oficială a primei candidaturi, pe 16 iunie 2015, în Trump Tower).

"Armele nucleare înseamnă protecţie. Astăzi nu se mai pune problema să au milioane de soldaţi". (August 2015)

"Cred cu tărie în mediocraţie".

"Vreau să fac lucruri minunate pentru ţară. Voi face Statele Unite ale Americii bogate, puternice şi respectate din nou, dar vreau să câştig şi  pentru a avea grijă din toată inima de poporul american".

"Cred că principala problemă a acestei ţări e corectitudinea politică".

"O naţiune fără graniţe nu este o naţiune (...). O naţiune care nu îşi susţine cetăţenii nu este o naţiune".

"Oamenii sunt cel mai de preţ capital pe care îl avem. Trebuie să avem grijă de ai noştri. Trebuie să avem un sistem medical accesibil tuturor".

"Familia Trump va rămâne un susţinător implicat în apărarea dreptului de a deţine arme de foc (...). Securitatea naţională începe cu securitatea familiei noastre. Toţi cetăţenii trebuie să se poată apăra pe ei, familiile şi proprietăţile lor. Al doilea amendament este un drept nu un privilegiu".

"Oamenii văd în mine o persoană care va schimba ţara din temelii, care are capacitatea de a schimba ţara din temelii. S-au săturat de incompetenţă. Dacă îmi veţi vedea declaraţia de avere, veţi fi impresionaţi".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici