COMENTARIU Lelia Munteanu: ”Înainte adânc, înapoi prăpastie”

Îşi numea locul de pustnicie, Republica Monahală a Sfântului Munte, ”America duhovnicească”.
Şi astăzi încă vorbele Cuviosului Paisie Aghioritul (1924-1994) se rostogolesc ca mărgelele de pe vreun pisc în Marea Egee. Peşterile şi vizuinile Athosului păstrează odoarele amintirii lui.
De câte ori vreau să mă strecor sub radarul rece al veacului meu, vorbele lui îmi arată calea. 

”Când pleacă dragostea, rămâne iadul”.

”Diavolul nu e deştept, e foarte prost. E numai o încurcătură, nu-i dai de capăt. Face şi lucruri inteligente, şi prostii (...). Dumnezeu putea să-l desfiinţeze pe diavol – doar e Dumnezeu. Şi acum, dacă ar vrea, l-ar aduna ghem în iad, dar îl lasă spre binele nostru (...). Fără luptă, nu se face sat”.

”Lucurile sunt simple. Noi le complicăm”.

”Lumea se mişcă în minciună. Oamenii devin mincinoşi. Şi-au făcut o altă conştiinţă”.

”Înainte adânc, înapoi prăpastie”.
”Oamenii se grăbesc mereu, aleargă. În ceasul acesta se află aici, în celălalt – acolo, în celălalt – mai departe. Şi, ca să nu uite ce au de făcut, e nevoie să îşi noteze. Cu atâta alergătură, tot e bine că îşi mai aduc aminte cum îi cheamă... Nici pe ei înşişi nu se cunosc. Cum să se cunoască? Poţi să te oglindeşti în apă tulbure?”.

”Cum să nu te minunezi: vezi o păsăruică atât de micuţă cum călătoreşte fără busolă, cum merge în Africa şi se întoarce fără busolă şi îşi regăseşte cuibul. Iar oamenii se rătăcesc cu hărţi şi cu indicatoare. Şi păsările nu merg pe uscat, nu îşi pun semne. Zboară în văzduh, pe deasupra mării. Unde să-şi pună semne? Unele păsăruici se aşează pe pescăruşi, ca pe avioane...”.
”Dacă ar veni un război, cum ar rezista oamenii fiind atât de bine trăiţi?”.