COMENTARIU Lelia MUNTEANU - ŞTIRI CARE NU AJUNG LA ŞTIRI

1785 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Lelia MUNTEANU - ŞTIRI CARE NU AJUNG LA ŞTIRI

Renata Carageani e un prozator de excepţional talent. Prietenia ei mă onorează. În timpul "liber" e om şi farmacistă (una cu şcoală multă).

Ce povesteşte s-a petrecut ieri. Titlul îi aparţine: "Ştiri care nu ajung la ştiri" (putea să-i zică şi "Doi Labagii Trişti" sau "Deşteaptă-te, române" sau oricum).  

Dacă Renata Carageani şi-ar scrie memoriile de farmacistă, societatea românească ar avea un şoc. Tot ce pot spera e ca asta să se întâmple cât mai curând. Spre binele şi folosinţa celor care văd România din Mall sau au renunţat demult s-o mai privească.

"Azi, o Fiinţă tânără, care, după laţele de păr murdar şi fusta verde cu trandafiri roşii poate fi numită de <de sex feminin>, şi-a înfipt un ciob de sticlă în antebraţ, într-o rană veche, infectată, care prinsese o coajă verzuie. Lângă farmacie. Nu chiar în uşă, câţiva paşi mai încolo. A descoperit-o femeia noastră de serviciu, când a ieşit să spele geamurile. Tot atunci a sosit şi maşina poliţiei locale, nişte băieţi extrem de tineri care au chemat SMURD-ul, şi eu le-am dus apă oxigenată, bandaje, mănuşi de nitril şi apă. Am spălat tăietura, ca să vedem dacă mai e sticlă în rană, nu mai era, i-am înfăşat braţul cât de strâns am putut, i-am pus bileţel cu ora aplicării garoului şi-am aşteptat ambulanţa. A venit după 25 de minute. Record nasol pentru Arafat. Sau pentru poliţia străzii, care s-o fi grăbit să-i spună dispecerei că e o femeie a străzii, drogată sau beată sau cu retard mintal sau şi, şi, şi. Necooperantă. A fost o luptă să-i ţinem braţul ridicat. În alea 25 de minute s-a făcut baltă în jur şi nu ştiu câte cocoloaşe de comprese însângerate pe jos, că sinucigaşa s-a lăsat cu greu imobilizată şi bandajată, părea că se distrează când vede şuvoiul de sânge şiroind pe pantofii poliţailor şi, de-acolo, mai jos, pe trotuar.

Inutil să zic că se strânsese lumea în jur ca la urs.

În ultimele şase minute, până a apărut smurdista care a luat totul de la început, prilejuind o nouă băltoacă de sânge pe asfalt, mi-am dat seama că Fiinţa în discuţie nu avea nici cea mai mică umbră de gând suicidar. Poate, psihotică, văzuse în rana veche un duşman şi voise să-l suprime cu un ciob de sticlă. De unde sticlă, numai Dumnezeu ştie, fiindcă recipientul din care băuse bere până atunci, era un pet.

Localii prelevaseră ciobul în mod profesional, într-o pungă donată de librăria învecinată şi o bălăngăneau a pagubă – unde dracu e smurdul ăla, de ce nu mai vine?!

Până a venit asistenta portocalie, Fiinţa a adormit de câteva ori. Localii au trezit-o de fiecare dată, cu mici înghionteli neprincipiale în umăr.

Când să fie ridicată de jos şi dusă la ambulanţă, Fiinţa a avut o reacţie clară de împotrivire cu picioarele, dar şoferul, mai din topor şi mai obişnuit cu de-astea, a înşfăcat-o frumos de ceafă cu o mână de fier şi mi ţi-a purtat-o, absolut profesional imobilizată, până la maşină.

Cu asta, treaba s-a sfârşit. Localii s-au retras la umbră, într-o mică şedinţă de lucru. Eu am adunat cocoloaşele însângerate de pe jos şi petul cu un rest de bere în el şi le-am aruncat la coşul de gunoi stradal. Pe urmă, mi-am scos mănuşile ca la carte, pe dos, fără să le ating exteriorul cu degetele goale şi le-am depus în acelaşi coş de gunoi. Femeia de serviciu a primit ordine clare, să umple o găleată cu apă şi să spele trotuarul.

Mi-am aprins o ţigară şi am tras de timp, să văd ce se mai întâmplă, fiindcă urma să se întâmple ceva, localii erau agitaţi, gesticulau, dând vina unii pe alţii. V-am zis câţi erau? Opt. Două maşini de poliţie locală.

În cele din urmă, a venit către mine unul blond, cu faţă de boboc la locală, cu telefonul pregătit, să facă poze la faţa locului. La faţa locului, a rămas împietrit. Eu am stins ţigara şi m-am uitat la faţa lui, cum intră în panică.

– Unde sunt probele?

N-a fost o întrebare, a fost un scheunat. Aproape că m-a speriat disperarea lui.

– Ce probe? – zic.

– Bandajele cu sânge, alea-alea...

-  Le-am aruncat la gunoi.

– Unde? – zice.

– Acolo, şi-i arăt cu degetul arătător coşul de gunoi din staţia de autobuz.

– Păi, aduceţi-le imediat înapoi!

Zice vorbele astea şi se îndepărtează, mă lasă să rezolv singură problema. Mă duc la coşul de gunoi, mă uit în străfundurile lui, văd cum luceşte albul tifonului printre punguţe de plastic cu rahaţi de câine, văd resturi de mâncare, conserve de Red Bull, mulţi băutori de Red Bull şi mulţi posesori de câini căcăcioşi în cartier, aşa mă gândesc, în vreme ce mă lupt cu duhoarea şi cu regretul că mi-am aruncat mănuşile de nitril prea devreme. Recuperez cam 45% din bandaje, flaconul de apă oxigenată şi încă vreo două-trei chestii care mi se par de efect şi le depun la locul faptei, nu chiar unde fuseseră iniţial, ci mai discret, cu vreo 60 de centimetri mai departe de farmacie, mai aproape de instituţia de jocuri de noroc, dar tot pe teritoriul însângerat. Grasa de la maxbet mă priveşte cu subînţeles, a ieşit cu o găleată de plastic plină ochi cu apă, e hotărâtă să spele orice urmă a grozăviei din faţa prăvăliei ei, jocuri de noroc plus băltoace de sânge dă „câh" la patron, dar eu, vulpe bătrână, care ştiu că mai bine un rahat de câine decât o pată de sânge în faţa farmaciei, am şi plasat probele vreo 60 de centimetri mai spre afacerea dumneaei. Tace mâlc. Cine-i mai dă ei Quarelin fără reţetă când o doare capul, dacă nu eu?

A mai trecut o juma' de oră, m-am întors la mojar, femeia noastră de serviciu stă geană pe vitrina din sud-est.

– A venit doi găozari de la Criminalistică, îmi zice.

Mă şterg pe mâini şi mă duc să mă uit. Într-adevăr, e un tip cu ruletă care măsoară distanţa de la zidul blocului la unde am aruncat eu pansamentele însângerate, mai către jocuri de noroc. Şi mai e unul, în picioare, care notează. Şi în jurul lor sclipeşte aproape stroboscopic, în lumina orbitoare a soarelui de amiază, banda galbenă care delimitează locul crimei.

– Ştii ceva, Flori? - îi zic. Ăştia nu e doi Găozari de la Criminalistică, e doi Labagii Trişti"

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici