COMENTARIU Marius Oprea / De ce mi-e teamă de 1 Decembrie

10090 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea / De ce mi-e teamă de 1 Decembrie

COMENTARIU Marius Oprea / De ce mi-e teamă de 1 Decembrie

De obicei, după ceea ce s-a întîmplat de 1 decembrie 1990 la Alba Iulia, cînd Corneliu Coposu (dealtfel, singurul personaj legitim de la tribună) a fost hiduit copios de mulţime, la îndemnul lui Petre Roman şi sub privirile impasibile ale lui Ion Iliescu, mi‑e teamă de aniversările Marii Uniri. Nu vreau să văd, iarăşi, cum istoria e transformată într-un fel de ”fată-n casă” a politicii.
 
La aniversările Unirii, e cea mai mare cotă de risc de a retrăi toate experienţele triste ale modului în care politicienii au tratat în genere istoria. Antecedentele nu sînt puţine, iar Centenarul Unirii organizat de guvern acum patru ani n-a fost, în multe cazuri, decît prilej pentru sinecuri la toate nivelurile şi cheltuirea banilor publici pe nimicuri – deşi, primul lucru de făcut ar fi fost de făcut o cercetare amplă asupra tuturor ”făuritorilor Unirii”, să ştim şi să popularizăm, măcar acum, figurile tuturor celor peste 1.200 de delegaţi de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918. Nu s-a întîmplat aşa ceva, în schimb n-am dus lipsă de festivisme şi discursuri, care au scos la iveală un fapt: politicienii care ştiu istorie sînt o excepţie. Pentru ei, momentele istorice festive, cum e şi Marea Unire, nu sînt decît prilejuri de a-şi mai ”bifa” o acţiune pe agendă, sau de a rosti un discurs – de a se simţi ei înşişi ”vioara-ntîi”. Semnificaţia istorică a momentului le scapă, mai întodeauna. 
 
Am avut nenumărate asemenea exemple în trecut – şi n-am să mă opresc aici la ”greaua moştenire”, din vremea lui Ceauşescu, în care istoria naţională n-a funcţionat decît ca mijloc de propagandă pentru preamărirea dictatorului şi a regimului comunist. Şirul de eroi ai naţiunii erau toţi înregimentaţi ideologic, în rîndurile naţional-comunismului, nu cu mult diferit de naţional-socialismul german. Vin mult mai aproape, în anii tranziţiei.
 
La un moment dat, la începutul anilor 2000 presa a publicat o ştire, potrivit căreia Andrei Năstase, fiul cel mare al fostului premier Adrian Năstase a luat nota 5 la geografie la o simulare a bacalaureatului. Oricum, stătea mai bine decît „delfinul” ministrului Învăţămîntului : Matei Athanasiu, fiul lui Alexandru Athanasiu, abia a scos atunci de un 3 la română ! Dacă este adevărat că aşchia nu sare departe de trunchi, avem acum o explicaţie în legătură cu mai vechi isprăvi ale guvernanţilor noştri. Prostia nu a fost inventată, cum s‑ar crede, de fostul primar Vanghelie. El a ridicat‑o doar la rang de virtute, devenind un etalon, o unitate de măsură a ignoranţei în politică. Au existat însă în lunga noastră tranziţie mai multe semne ale acestei „virtuţi” care a lăsat urme adînci în istoria recentă a ţării. Feciorul lui Năstase se dovedise a avea greutăţi în identificarea Văii Jiului, pentru că nu l‑a meditat Iliescu. 
 
În schimb, tatăl său Adrian Năstase a avut parte de lecţii marxiste cît cuprinde, ca om de casă al acestuia şi pe parcursul carierei sale din anii comunismului. După o atare lecţie, actualul premier afirmase în 1999, vremuri de restrişte şi opoziţie, cu prilejul largii dezbateri publice a Legii „Lupu”, de retrocedare in inetgrum a terenurilor agricole şi pădurilor confiscate de comunişti, că pachetul noilor legi cu privire la proprietate ar determina o reîntoarcere la situaţia antebelică, în care „5% din populaţie deţinea 92% din avuţia naţională”.
 
Obsesia lui Năstase avea rădăcini mai adînci decît bănuim: afirmaţia lui era adevărată, dar nu cu referire la perioada interbelică, ci tocmai la anii comunismului, cînd aproape întreaga avuţie naţională s‑a concentrat în mîinile oligarhiei comuniste, care reprezentase într‑adevăr „cam 5% din populaţie”. Şi tot „cam 5%” au fost cei care au „privatizat” comunismul în anii guvernării sale, cînd baronii PSD‑ului au pus mîna pe ce mai rămăsese din economia naţională, după „cuponiada” lui Văcăroiu. Oricum, la istorie Năstase nu reuşise nici măcar să atingă nivelul de cunoaştere al fiului său Alexandru, care măcar a ştiut că munţii Carpaţi nu sînt ţigări: marca, precum şi industria tutunului românesc au fost distruse, de artizanii politici ai ”privatizării comunismului”. 
 
Au fost alţii care au stat şi mai rău. Nicolae Văcăroiu avea grave probleme cu istoria : o iubea aşa de mult, încît o dorea vie, mişcîndu-se lîngă el, la scara 1 pe 1. În acelaşi registru în care fusese comemorat Burebista în anii ’80 de către regimul Ceauşescu, cînd „statul dac centralizat” de 2.050 de ani umplea micul ecran, Văcăroiu s‑a trezit şi el la 23 august 1995 că e prilej de sărbătorit ceva. Aşa că, la aniversarea a 300 de ani de la bătălia de la Călugăreni, a ordonat o „reconstituire” : cîteva mii de soldaţi prăfuiţi ai armatei române, costumaţi în ieniceri sau oşteni valahi ai lui Mihai Viteazul, au asudat cu săbii de lemn poleite în mîini sub ochii autorităţilor între Giurgiu şi Bucureşti, în scene de luptă. Locul voievodului a fost luat de un actor de la teatrul din Giurgiu, cu ceas la mînă – cum îi stă bine unui vodă în faţa premierului. Astfel, în mlaştinile Neajlovului, unde pieriseră mii de oameni într‑unul din rarele mari acte de eroism ale poporului român, istoria se transformase în spectacol, asistat de la tribuna oficială de mărimile de la Bucureşti, la finalul căruia patriotismul a fost înecat, după obiceiul mai nou al locului, în valuri de mici şi bere. Masa a fost patronată, bineînţeles, de premierul Nicolae Văcăroiu, care a făcut oficiile de gazdă ca un vodă, la dreapta cu Mihai Viteazul, întrupat în actorul de la Giurgiu. Ceva mai stupid n‑am văzut în anii tranziţiei.
 
Nu este vorba, din păcate, doar de ignoranţă, ci de „ură de clasă”, transmisă din tată‑n fiu. Îmi reamintesc de acel 1 decembrie 1990, cînd la Alba Iulia, în faţa Catedralei Reîntregirii Neamului, nici măcar cuvintele jurămîntului rostit, chiar de ziua naţională a României, de soldaţii unui nou contingent nu s‑au mai putut auzi, de sub potopul de fluierături şi înjurături la adresa rivalilor politici, atunci cînd Petre Roman a dat semnalul pentru huiduielile care au acoperit discursul lui Corneliu Coposu. Din toate aceste motive, mi‑e teamă de sărbătorirea Zilei Unirii. Ca şi comuniştii, politicienii noştri cred că istoria e un fel de femeie uşoară – n‑o cunosc, n‑au habar ce hram poartă, dar vor musai să o aibă.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici