COMENTARIU Marius Oprea: Feţele lui Putin în presa românească

În genere, un editorial e un punct de vedere asumat şi tranşant asupra unei chestiuni, care dă nota orientării unei publicaţii. Acest articol e însă, de la început pînă la sfîrşit, într-o notă discordantă cu locul în care apare. E, de fapt, o analiză care ar fi mai potrivită într-un cotidian rusesc. Eu nu sînt nici cenzor şi nici nu obişnuiesc să intru în polemici de presă, ori să-mi critic confraţii, însă de astă dată, pentru că am mai auzit teoria, care circulă şi a adunat mulţi adepţi în discuţiile din spaţiul virtual, potrivit căreia ”americanii” sînt cei care profită de (şi, de fapt, ar şi instiga la)  continuarea războiului din Ucraina, mă simt dator să reacţionez. În primul rînd, pentru că ”editorialul” colegului Radu Pop pune în circulaţie nişte falsuri istorice, care au intrat din păcate în ethosul popular – şi sînt vehiculate cu insistenţă, mai ales în ultima vreme, ca subiect de dezbatere, deşi pornesc de la o mistificare.

E vorba de rolul Americii, al Statelor Unite mai precis, în Europa. De la primul şi al doilea război mondial, contribuţia SUA în aceste conflagraţii mondiale a fost una determinantă, deşi atît în primul, cît şi în al doilea nu au participat de la bun început. Asta se ştie. Determinantă, în primul rînd, prin aportul material şi de înzestrare pe care l-a furnizat aliaţilor săi, împotriva Puterilor Centrale şi mai apoi al Axei. Apoi, la finele ultimei conflagraţii mondiale, prin ”Planul Marshall”, care a ajutat la refacerea economică a Europei după război. De fapt, Europa este datoare Statelor Unite, istoric vorbind. Inclusiv ca model de democraţie, recunoscut de la Alexis de Tocqueville încoace. Să scrii acum că, prin susţinerea Ucrainei împotriva invadatorilor ruşi, ”Europa îşi sporeşte obligaţiile şi dependenţa faţă de SUA” înseamnă apriori că Statele Unite reprezintă ceva rău, iar dependenţa faţă de ele, ori colaborarea au un grad sporit de nocivitate. Ceea ce e cel puţin ciudat.

Dacă perspectiva oferită de editorialist e una apriori ”antiamericană”, el îi victimizează, în schimb, excesiv pe ruşi, căzuţi pradă ”jafului” occidental. Ruşii sînt, prin urmare, victime şi nu agresori, prăduiţi de ”lobby-ul financiar mondial aflat în legătură cu grupările de pe Wall Street şi de la Harvard, şi pe de altă parte ţările europene, căzute în plasa oligarhilor care prăduiau avutul poporului rus, au jefuit Rusia post sovietică prin intermediul curentelor imperialiste neo-liberale. Numele acestei exploatări era „sprijin pentru reformele economice ale Rusiei”. În urma terapiei-şoc a economiei neo-liberale sub numele de privatizare, capitalism de piaţă liberă şi libertate economică, aproape 90% din poporul rus a fost forţat să trăiască sub limita foametei timp de 10 ani”.

Să deplîngem, deci, soarta Federaţiei Ruse, neînţelese şi oropsite? Cît şi a Europei, care acceptă propria ”tragedie”, cum o socoteşte autorul, de a alege ”o parte în războiul din Ucraina”, partea aleasă ”grăbindu-le prăbuşirea”? Propaganda pro-Putin îmbracă în România multe feţe. Dar ceva mai făţiş conformă cu ideologia Kremlinului, care justifică agresiunea asupra Ucrainei şi condamnă situarea Uniunii Europene de partea ei, n-am citit de multă vreme încoace. Tot ceea ce-i lipseşte articolului-editorial e ”P”-ul de la publicitate. Pro-rusă, fireşte.