COMENTARIU Marius Oprea: La sfîrşitul pandemiei Covid-19, laboratoarele PSD produc ”Virusul Trianon”

2547 afişări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea: La sfîrşitul pandemiei Covid-19, laboratoarele PSD produc ”Virusul Trianon”
Tratatul de la Trianon nu a fost prea des pomenit în spaţiul public din România, de la semnarea lui acum o sută de ani şi pînă în prezent. Cumva, pe bună dreptate – nu e prea frumos să te bucuri de răul vecinului, cu atît mai mult cu cît acest rău înseamnă binele tău. La facultate, la finele anilor ’80, ni se vorbea pasager despre tratatul de la Trianon; insistau asupra lui doar unu-doi profesori, mai ”naţionalişti” pe stil comunist, de tipul patrioţilor ceauşişti pe care i-am regăsit după 1989, inflamînd spiritele prin PUNR şi ”Vatra Românească”, folosind şi pomenind într-una Trianonul, pentru a-i necăji pe maghiari.
 
Ceea ce se petrece în mentalul colectiv este firesc. Pentru cehi, slovaci, sîrbi, croaţi, sloveni şi pentru românii ardeleni şi bănăţeni, Trianon a avut doar rolul unei apostile pe un act de naştere, care îşi producea deja efectele de doi ani - şi anume autodeterminarea naţională, ieşirea de sub pulpana vechiului imperiu al lui Franz Josef (”pulpană” devenită însă, în ultima jumătate a secolului XIX, un sufocant picior pus pe gît, de guvernul de la Budapesta). 
 
Ca efect al Tratatului, care încheia practic sistemul tratativelor de pace de la Paris de la finele primului război mondial, 71% din teritoriu şi 63% din populaţia fostei ”Ungariei Mari” şi-au cîştigat independenţa. ”Popoarele împăratului” n-au mai stat să asculte niciun apel, mai ales după moartea acestuia în 1916 şi au preferat să-şi croiască un viitor propriu. Cum să mai poată avea încredere în respectarea drepturilor lor naţionale, atîta vreme cît experienţa dualismului austro-ungar a însemnat doar o dispreţuitoare, abuzivă şi şovină stăpînire maghiară asupra lor? Trianonul a însemnat în primul rînd decontul pentru politica naţionalistă a părţii maghiare a Imperiului. ”Ungaria Mare” nu a rezistat decît jumătate de veac din cauza propriilor orgolii, din cauza propriei aroganţe şi a dispreţului arătat faţă de celelalte popoare. ”Regatul Sfîntului Ştefan” a intrat, după dezastrul de la Mohacs din 1526, cînd Ungaria a fost cucerită de turci, a doua oară (şi definitiv) în istorie. 
 
Reiau şi spun că Trianonul a fost acum o sută de ani un decont istoric al politicii Ungariei, în cadrul fostului Imperiu. În zilele noastre, Trianonul e doar politică şi nostalgie a naţionaliştilor maghiari. Şi, cum s-a văzut recent în Parlamentul României, politică şi prostie a politicienilor români, din majoritatea parlamentară condusă de PSD. Deşi Tratatul de la Trianon a consfinţit actualul stat maghiar independent, pentru Ungaria această zi este socotită o zi de doliu, comemorarea unei catastrofe. Despre Trianon numai maghiarii mai vorbesc, restul popoarelor defunctului Imperiu lăsîndu-l în uitare. 
 
În asemenea condiţii, legea adoptată acum două zile în Parlamentul României prin care e comemorat Tratatul de la Trianon (după un proiect iniţiat anul trecut de senatorii Şerban Nicolae şi Titus Corlăţean) e o anomalie. E doar un act ipocrit, de sfidare a învinsului. E şi un act politic de o prostie istorică. E ca şi cum ai face un sediu de partid, în Sala Unirii de la Alba Iulia. Majoritatea din parlament dominată de PSD a diminuat direct prin această lege valoarea actului istoric de la 1 decembrie 1918, prin care, indiferent de hotărîrile tratatului ulterior de la Trianon, românii îşi hotărîseră soarta. În mod paradoxal, au făcut un serviciu imens naţionaliştilor maghiari – numai Ungaria mai comemorează acest tratat, între toate statele fostului imperiu al lui Franz Jozef. 
 
Trianon poate fi comemorat, dar cu totul altfel. Ca punct final al unei catastrofe, cu milioane de victime. O comemorare a morţilor uitaţi, de pe ruinele unui imperiu. Pe pămîntul Transilvaniei se găsesc morminte ale unor soldaţi din toate popoarele Imperiului Austro-Ungar, care şi-au găsit sfîrşitul departe de casă, într-un război care n-a fost al lor. Prin peregrinările mele, am întîlnit multe locuri unde se găsesc asemenea morminte – tot atîtea tratate de pace, precum Trianonul. Pomenesc doar două.
 
Pe valea Dîmboviţei, între Stoeneşti şi Dragoslavele, într-un crîng de pe malul apei se află o troiţă de lemn, care a fost ridicată peste oasele a nouă soldaţi români necunoscuţi. Trupurile lor au fost găsite la mijlocul anilor ‘30, de nişte săteni, care scoteau piatră din albia rîului. Ei au descoperit acolo şi o cruce de piatră de o rară frumuseţe, pusă cu sute de ani în acelaşi loc, pe care îşi făcuse odinioară tabără Mihai Viteazul, în calea sa către cucerirea Transilvaniei. Sătenii au aşezat acea cruce de piatră peste mormîntul comun al celor nouă ostaşi şi mai tîrziu crucea a fost văzută de Nicolae Iorga, care i-a sesizat importanţa istorică şi a decis să fie adusă la Muzeul de Artă din Bucureşti. În locul ei, a ridicat acea troiţă de lemn. 
 
Un alt Trianon se află la Cîrţa, în Ţara Făgăraşului, între ruinele unei abaţii cisterciene din secolul XIII, unde de-a lungul zidurilor rămase în picioare pînă la nivelul arcurilor gotice ale ferestrelor se înşiruie tăcute mormintele unor vînători de munte din Tirol, căzuţi aici în luptele din 1916. Le străjuieşte un cavaler înzăuat din piatră, cu privirea îndreptată spre ele. Aerul straniu şi trist al locului invocă zăngănitul armelor, strigătele de spaimă şi durere, şuierul gloanţelor se amestecă şi dispar încet, copleşite de cearta mai paşnică a păsărilor care îşi fac veacul în livada care se întinde jur-împrejurul zidurilor. Aceste locuri sînt Trianon: locurile în care sensurile istoriei mari se fărîmiţează, precum zidurile şi nu reuşesc să dea răspuns întrebării, precum cea a stegarului Berger din plutonul vînătorilor de munte tirolezi, al cărui nume e scrijelit cu vîrful baionetei pe zidul unui turn ruinat, dar se află şi pe una din crucile din curtea mînăstirii - singurele semne ale trecerii lui prin viaţă: de ce a trebuit să moară el acolo, între ruinele unei abaţii, de la poalele unor munţi aproape la fel de înalţi ca acasă, dar care sînt atît de departe de ea. 
 
De aici, cît şi din alte asemenea locuri tragic de numeroase, se naşte o imunitate istorică a popoarelor asuprite din fostul imperiu, la ”virusul Trianon”. În ele se află adevăratul sens al celor petrecute acum o sută de ani, în palatul de pe domeniile de la Versailles – anume că pacea, oricare ar fi consecinţele ei pentru unii, e întodeauna de preferat războiului pe care îl încheie. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici