COMENTARIU Marius Oprea | PATRIOŢI ŞI SECURIŞTI / Omul cu ideea genială a covocării Adunării de la Alba Iulia a murit asasinat în închisoare: ”Atît ne-au dat înapoi comuniştii, o cămaşă însîngerată şi un ceas”

Ion Flueraş, fiul ”ţăranilor plugari” Moise şi Maria din Chereluş - Arad, lider al Partidului Social Democrat din Transilvania şi unul dintre fruntaşii de marcă ai Unirii, a fost ucis la 70 de ani, în penitenciarul Gherla, în timpul ”reeducării” în 1953, la trei luni de la moartea lui Stalin.

4480 afişări
Imaginea articolului COMENTARIU Marius Oprea | PATRIOŢI ŞI SECURIŞTI / Omul cu ideea genială a covocării Adunării de la Alba Iulia a murit asasinat în închisoare: ”Atît ne-au dat înapoi comuniştii, o cămaşă însîngerată şi un ceas”

”Am pretins dreptul de a guverna exclusiv toate ţinuturile locuite de români”

Flueraş se născuse la 2 noiembrie 1882, şi a făcut clasele primare în localitatea natală la şcoala confesională unită. Familia era săracă, aveau două hectare de pămînt şi o casă bătrînească. A învăţat de la tatăl său să scrie şi să citească, înainte de a intra la şcoală şi, cu toată aplecarea sa către învăţătură, nu a mai putut urma şi şcoala secundară, din lipsa mijloacelor materiale; dar a rămas în continuare ataşat de carte, devenind un autodidact. Părinţii l-au dat ucenic la un rotar din localitatea Pîncota, după care şi-a susţinut examenul de calfă în anul 1901, la 19 ani, şi a devenit meseriaş la un atelier de rotărie-caroserie pentru caleşti şi căruţe din Arad, aflat în piaţa numită pe atunci „Boul Roşu“.

Tot atunci a ajuns, atras de ideile de “dreptate socială”, membru al Partidului Social-Democrat. Într-un articol din presa socialistă, scris la trei decenii de la acel moment, îşi amintea că „activitatea mea de militant socialist a început în 1901, la Arad […] În toamna acelui an am asistat pentru prima dată la o întrunire socialistă, ţinută în Piaţa Unirei din Arad. Mă aflam acolo întîmplător, şi chiar atunci, pe loc, m-am înscris în partid“. În anul următor, 1902, şi-a început activitatea sindicală, în sindicatul mixt al lemnarilor şi în cel al rotarilor, devenind o prezenţă activă la greve, în presa socialistă, fiind ales membru al Comitetului Central al social-democraţilor din Ungaria, Secţia română şi redactor responsabil al ziarului "Adevărul". Articolele din ziarul social-democrat, dar şi activitatea sindicală l-au făcut foarte popular în mediile muncitorieşti. Ca reprezentant al Secţiei române la Congresul extraordinar al socialiştilor din Ungaria, pe 13 noiembrie 1918 a afirmat în discursul său că ”luptăm fără rezerve pentru aplicarea principiului de autodeterminare al popoarelor”. 

Unul dintre susţinătorii tratativelor cu “naţionaliştii” români, Flueraş a fost ales membru al Consiliului Naţional Român Central, reprezentînd P.S.D.-ul, alături de alţi cinci lideri ai partidului la 31 octombrie 1918, fiind participant la toate tratativele acestuia cu emisarii guvernului şi Consiliului Naţional Maghiar. În însemnările sale, referindu-se la o şedinţă a Conciliului, Flueraş nota în „amintirile” sale “din tinereţe şi din revoluţie“, că în 9 noiembrie 1918 ”am hotărît trimiterea unei note guvernului maghiar, prin care pretindem noi dreptul de a guverna exclusiv toate ţinuturile locuite de români. Totodată, am hotărît organizarea gărzilor naţionale române, pentru garantarea ordinei, trimiţînd o notă în acest sens la Budapesta“.

Ion Flueraş a fost acela care, în cadrul tratativelor de la Arad din 13-14 noiembrie cu emisarii de la Budapesta a avut ideea organizării unei Mari Adunări Naţionale, precum aceea care avusese loc la Chişinău. Ideea a fost însuşită în Consiliu şi s-a trecut la pregătirea unui proiect de rezoluţie, în care liderii transilvăneni să propună unirea cu România şi în care socialiştii, prin vocea lui Flueraş, au reuşit să includă două puncte, privind înfăptuirea reformei agrare şi asigurarea de drepturi pentru muncitori.

Arestat la 63 de ani, anchetat şi torturat de Nicolski, a fost condamnat la 15 ani

În octombrie-decembrie 1920 Flueraş a fost la Moscova, cu delegaţia social-democraţilor români, pentru discuţii pentru afilierea la Internaţionala aIII-a, dar aici a fost acuzat de colaborarea cu Partidul Naţional Român şi de faptul că a acceptat să facă parte din Consiliul Dirigent, fiind eliminat de la discuţii. În anii interbelici, a fost, ca sindicalist convins, preşedinte al Consiliului General al Sindicatelor din Ardeal şi Banat (august 1919-1923) şi preşedinte al Confederaţiei Generale a Muncii, din 1926 pînă la desfiinţarea ei, în 1938, precum şi membru în conducerea şi în organismelor sindicale ale presei din Ardeal şi Banat, a fost un anticomunist convins. Alături de ceilalţi social-democraţi care s-au opus afilierii la Internaţionala a III-a a întemeiat  Federaţia Partidelor Socialiste din România în august 1922.

A rămas un adversar constant al  colaborării cu comuniştii, în întreaga perioadă interbelică, fiind în schimb susţinătorul unei alianţe cu ţărăniştii (în 1928), pe listele căreia a intrat în acel an în Parlament ca deputat de Hunedoara. După 23 august 1944, a fost între iniţiatorii înfiinţării Partidului Socialist Român, alături de un alt fost social-democrat, Ioan Mirescu, la care comuniştii au reacţionat dur. Silviu Brucan publica în Scînteia din 29 decembrie 1944 un editorial unde vorbea despre „infamiile săvîrşite de  de aceşti doi trădători mîrşavi ai clasei muncitoare, ai poporului, ai neamului […]. Şi lovituri grele, nimicitoare, se vor abate asupra celor care vor încerca să atingă unitatea clasei muncitoare“. Prevestirea se va adeveri. Toate aceste opţiuni avea să-I fie fatale, odată cu instaurarea regimului comunist.

A fost şi arestat în 26 iulie 1945 şi condamnat la 3 luni închisoare corecţională pentru “participare la organizaţii subversive”, deşi era considerat încă de mulţi drept o figură emblematică a social-democraţiei, fiind ulterior achitat. Pe atunci, locuia împreună cu soţia sa Elena în Bucureşti şi aveau un  atelier de tîmplărie în zona Izvor, unde se întîlneau adesea cu el, în lungi discuţii, studenţii dintr-o asociaţie recunoscută legal, ”Tinerimea Liberă”. Întîlnirile cu ei au motivat această primă arestare, în “lotul” aşa-zisei “organizaţii T”. A fost anchetat chiar de Alexandru Nicolski, pe atunci şeful Corpului Detectivilor, care la 23 iulie 1945 solicita Parchetului Curţii Militare eliberarea unui mandat de percheziţie la domiciliul lui Flueraş din Bucureşti, în scopul ”aflării de material ce interesează Siguranţa Statului“ şi trei zile mai tîrziu îl aresta pe Flueraş.

Torturat, acesta a semnat la 8 august o declaraţie în care îşi recunoştea vinovăţia, retractată însă la proces. Neexistînd alte probe, la 11 septembrie a fost condamnat la 3 luni (exact perioada în care s-a aflat la arest) şi Ion Flueraş a fost eliberat. Dar viitorul său devenise incert. Partidul Socialist Democrat pe care îl înfiinţase a fost desfiinţat prin jurnal al Consiliului de Miniştri în vara aceluiaşi an, fără să mai poată participa la alegeri. Soarta sa era pecetluită, comuniştii neiertîndu-i ostilitatea pe care le-o arătase constant, de la bun început. A fost rearestat la 13 iunie 1949, odată cu conducerea social-democraţilor conduşi de Titel Petrescu (deşi nu se alăturase acestora) şi a fost judecat de Tribunalul Militar Bucureşti, Secţia I.

Procesul “conducătorilor socialişti” s-a desfăşurat între 16 şi 22 ianuarie 1952, după îndelungi şi teribile anchete, în care s-a folosit deseori tortura. Ion Flueraş a fost condamnat la 15 ani temniţă grea şi 5 ani degradare civică pentru "crima de înaltă trădare". În anchete şi confruntări, a recunoscut colaborarea sa cu regimul lui Carol al II-lea, dar nu şi cu cel antonescian: “În 1938 am fost în Frontul Renaşterii. Sub guvernul Tătărescu am fost senator al muncitorilor. Am dus acţiunea politică pînă în 1940, cînd a avenit Antonescu la putere şi a fost desfiinţată acţiunea de breaslă şi de atunci n-am mai făcut politică”. După pronunţarea sentinţei, a fost transferat de la Jilava la Gherla, pentru executarea pedepsei, fiind “înmatriculat” la Gherla în 6 februariue 1952, unde la 7 iunie 1953 i se înregistra decesul. Conform rezultatului autopsiei, efectuate de un medic de la Spitalul Unificat Gherla, moartea a fost cauzată de o "hemoragie cerebrală".

După şapte ani de închisoare, a fost ucis în bătaie la Gherla

Fostul fruntaş al Marii Uniri, decorat în 22 ianuarie 1937 cu Ordinul „Ferdinand I”, în gradul de Comandor pentru rolul pe care l-a jucat la Alba Iulia, socialistul Ion Flueraş a fost una dintre primele victime ale “reeducării” de la Gherla.

Deţinuţi de acolo, Mihai Timaru şi Ioan Munteanu îşi aminteau: “Aflasem de Ion Flueraş că a fost şi el schingiuit de către Rek [Lajos] şi Juberian [doi studenţi reeducaţi, transferaţi de la Piteşti – n.n.], aflasem că a murit, trecuse şi el prin reeducare. Acest om era de o demnitate şi puritate cum rar întîlneşti, am stat în două rînduri cu el. Am asistat la o înfruntare între Ion Flueraş şi cei doi securişti, căpitanul Gheorghiu, directorul închisorii şi lt. Avădanei de la Penitenciarul Gherla. Bietul Flueraş avea în jurul a 70 de ani, era bolnav, eu avînd grijă de el, deoarece nu se putea ridica de pe prici, îl sprijineam eu”. ”...Pe cunoscutul social democrat Ion Fluieraş, unul din făuritorii actului Unirii de la Alba Iulia, acum om în vîrstă, incapabil de muncă, l-au scos la corvoadă în curtea fabricii, pentru curăţenie, dîndu-i în primire closetele. I-am auzit comentînd satisfăcut acest fapt:- Lasă-l, o viaţă întreagă a fost sluga burgheziei, acum să-i cureţe closetele”.

Dar batjocura nu a fost suficientă. Ca lider al socialiştilor, duşmani de moarte ai comuniştilor, Flueraş nu mai putea ieşi viu din închisoare. ”Într-o zi, bătrînul om politic a fost chemat la anchetă. După ce a revenit în camera «inapţilor», o cameră mare, plină de bătrîni, zeci de neputincioşi, folosiţi însă la diferite corvezi, la scurtă vreme a fost scos din nou din cameră. De data asta, a fost dus la biroul organizatoric al deţinuţilor, de vizavi de camera bătrînilor. Acolo îl aşteptau Reck şi Juberian. Ce s-a întîmplat acolo, nu ştiu [o altă mărturie arată că a fost bătut de cei doi cu săculeţi umpluţi cu nisip – n.n.]. Bătrînul nu a mai putut povesti, căci a fost readus în cameră într-o pătură, şi la scurtă vreme a murit, dacă nu chiar în ziua aceea. În noaptea care a urmat, în fabrică au apărut manifeste scrise cu creionul, pe hîrtie de caiet de matematică: «Călăii Reck şi Juberian, asasinii lui Ion Flueraş, vor plăti pentru crima lor»” Era 7 iunie 1953, la trei luni de la moartea lui Stalin.

Ion Flueraş devenise foarte credincios în închisoare. Fost deţinut la Gherla, Dumitru Bordeianu a relatat în memoriile sale “Mărturisiri din mlaştina disperării”, cum a ajuns într-o împrejurare în capela demolată a închisorii: “Am rămas înmărmurit, zărind acolo un bătrînel, în genunchi şi cu mîinile încleştate. Se ruga în faţa unei icoane. La zgomotul de saboţi al paşilor mei, a întors capul şi, văzînd că sînt un deţinut ca şi el, mi-a făcut semn să vin aproape. M-am apropiat cu sfială şi am îngenuncheat şi eu. După ce şi-a terminat rugăciunea, l-am întrebat, nedumerit, cum se face că el, care prin concepţie ar fi trebuit să fie ateu, se roagă totuşi lui Dumnezeu? Bătrînul, cu o voce care mi-a încălzit inima, mi-a spus că aceasta a fost în tinereţe, că totul n-a fost decît minciună, iar acum se roagă lui Dumnezeu să-l ierte. La despărţire, i-am şoptit bătrînului să fie prudent, căci sînt mulţi turnători şi s-ar putea găsi un ticălos care să-l toarne. Mi-a răspuns însă că nu se mai teme, şi atunci i-am dat pace...

Întîlnirile mele cu Flueraş la capelă s-au repetat de mai multe ori. Întotdeauna mă chema lîngă el, să stăm umăr la umăr şi să ne rugăm... El rostea rugăciunea cu inimă caldă şi copleşită de prezenţa lui Dumnezeu. În întîlnirile noastre în acea capelă, îl simţeam pe bătrînul Flueraş atît de aproape şi atît de cald lîngă mine, de parcă alături era tata, cu barbă albă... Îmi sună şi acum în urechi ceea ce mi-a spus atunci: Fătul meu, toate sînt minciuni. Vezi să nu-L pierzi pe Dumnezeu, c-ai pierdut totul”.

Trupul lui Ion Flueraş, luptătorul pentru Unire ucis la 70 de ani în penitenciarul Gherla a avut aceeaşi soartă cu a celorlalţi morţi de acolo, descrisă de fostul deţinut Octavian Voinea: „Mortul era pus pe o targă şi transportat într-o cameră de la parterul zărcii. Acolo îl dezbrăcam în pielea goală şi îl întindeam pe cimentul gol, tot sub supravegherea atentă a gardianului (ca nu cumva să transmitem vreun mesaj celor din lumea cealaltă)... Morţii se îngropau pe malul Someşului. De la etaj, prin crăpăturile jaluzelelor, vedeam cum deţinuţii de drept comun săpau groapa. Morţii erau aruncaţi în pielea goală în groapă, de pe o targă. Cînd cadavrele cădeau în groapa plină cu apă din infiltraţii, cioclii săreau în lături, ca să nu-i stropească. Apoi aruncau pămînt sau balast, sub greutatea căruia trupurile erau ţintuite pe veci în acel loc”.

După cîteva luni de la moartea lui Flueraş, Constantin Erbiceanu, nepot pe linie maternă al acestuia, a povestit că “a primit mama un pachet. Erau acolo o cămaşă însîngerată şi un ceas. Atît ne-au dat înapoi comuniştii, o cămaşă însîngerată şi un ceas”. După 1989, o stradă din Arad poartă numele lui Ion Flueraş, unul dintre principalii artizani ai Unirii de la 1918, iar în 2007, în apropierea Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, a fost dezvelit un bust al său, ca recunoaştere pentru omul care a avut ideea Marii Adunări de la 1 decembrie 1918, dar a murit în închisoare, asasinat la ordinele Securităţii. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici