Prima pagină » Sport » Campionatul Mondial al Cluburilor: echipa Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, a fost eliminată

Campionatul Mondial al Cluburilor: echipa Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, a fost eliminată

Echipa Inter Milano a fost eliminată de la Campionatul mondial al cluburilor. Formația antrenată de Cristian Chivu a pierdut partida cu Fluminense din optimile competiției. Campionatul mondial al cluburilor se desfășoară în SUA.
Campionatul Mondial al Cluburilor: echipa Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, a fost eliminată
Petru Mazilu
01 iul. 2025, 00:14, Sport

Meciul Inter Milano (Italia) – Fluminense (Brazilia) s-a disputat luni pe Bank of America Stadium din Charlotte. Fluminense s-a impus cu 2-0.

Primul gol a fost înscris de German Cano în minutul 3, iar Hercules a dublat avantajul în minutele de prelungire ale meciului.

Fluminense va întâlni în sferturile competiției câștigătoarea dintre Manchester City (Anglia) și Al-Hilal (Arabia Saudită). Partida se va disputa vineri, la Orlando.