COMENTARIU Sorin Avram: Bătălia Guvernului Cîţu cu Rusia, faza pe antivirale

9758 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Sorin Avram: Bătălia Guvernului Cîţu cu Rusia, faza pe antivirale

Premierul Florin Cîţu

La un an şi jumătate de când piaţa neagră din România a fost invadată de antiviralele produse în spaţiul ex-sovietic, autorităţile s-au trezit că acest lucru este ilegal, iar medicamentele ar pune în pericol sănătatea populaţiei.

Direcţiile de sănătate publică au dat semnalul de luptă, iar poliţiştii au început să caute printre lăzile cu prăjituri şi cutiile cu ciorapi din pieţe şi bazaruri antivirale aduse din Ucraina şi Rusia. Dacă această campanie va avea acelaşi succes că cele declanşate împotriva ţigărilor de contrabandă, atunci comercianţii şi cumpărătorii pot sta liniştiţi, pentru că vor găsi în continuare antivirale, cum ar fi Arbidolul.

Arbidolul a devenit un medicament vedetă în perioada de început a pandemiei, atunci când toată planeta bâjbâia în căutarea leacurilor care să trateze persoanele infectate cu noul coronavirus, iar câţiva medici români şi-au dat seama că tratamentul cu aceste medicament este unul eficient. Tratamentul cu Arbidol prescris de medic, şi nu cel luat după ureche.

Am stat de vorbă cu preşedinta Colegiului Farmaciştilor Suceava, Doiniţa Cocriş, care mi-a spus că antiviralele din spaţiul ex-sovietic sunt mai eficiente decât antiviralele care se găsesc în farmaciile de la noi, dar şi că a constatat că unii medici au făcut pasul înapoi după ce autorităţile au pornit asaltul împotriva celor comercializează astfel de medicamente: ”Arbidolul nu este o apariţie <wow>. Îşi face efectul mai bine decât ceea ce avem noi în farmacii, fiind vorba de Tamiflu. Arbidolul a fost utilizat şi-n Spitalul Judeţean şi a fost recomandat de medici în ambulatoriu. E un medicament pentru care s-au făcut studii şi care are o autorizaţie de punere pe piaţă în ţările în care este produs. Eu nu aş înfiera existenţa lui şi posibilitatea oamenilor de a se trata, mai ales în situaţia în care se pare că statul nu mai are nici o putere de a gestiona pandemia. Mă miră că şi doctori care au prescris Arbidolul şi au avut rezultate cu pacienţii şi-au pierdut curajul şi au dat înapoi”.

Doamna Cocriş este uimită şi că au început să apară medici care vorbesc apăsat despre efectele adverse ale antiviralelor cu care s-au tratat poate zeci de mii de români infectaţi cu noul coronavirus, în condiţiile în care toate medicamentele din lume pot avea şi efecte adverse: ”Orice medicament are efecte şi secundare, şi adverse. De aia nu trebuie să luăm medicamentul ani la rândul, luni la rândul, zile la rândul. Când pui în balanţă viaţa omului şi efectele adverse alegi pentru momentul de tratament medicamentul. După aia, repari ce s-a stricat. Arbidolul nu are atâtea efecte adverse încât să fie de neimportat în România”.

Pentru existenţa unei pieţe negre a antiviralelor, doamna Cocriş consideră că vinovat este statul: „Că Arbidolul este cumpărat din bazar e vina statului român fiindcă nu s-a pregătit ştiind că se apropie valul patru al pandemiei şi că nu există medicamente în spitale. Ca stat român, tu îţi doreşti ca populaţia să fie sănătoasă, deci să se poată trata în ambulatoriu. În schimb, tu, ca stat român, îi dai omului în cap când vezi că a încercat să-şi rezolve singur problema, deoarece Ministerul Sănătăţii e-n derivă şi Guvernul la fel”.

Pentru ca lucrurile să intre în legalitate şi pentru ca oamenii să aibă acces la antivirale e nevoie de pus presiune pe autorităţi, consideră farmacista: ”Când coronavirusul nu mai poate fi controlat, când din spitale vin numai veşti proaste, ideea era să facem demersuri spre cei de la Agenţia Naţională a Medicamentului şi de la Ministerul Sănătăţii prin parlamentari, prin oamenii cu influenţă, să-l importe. Nouă nu ne trebuie studii pentru Arbidol. De altfel, niciun medicament importat şi aflat în farmacii nu are studii clinice în România. Este importat, pur şi simplu, pe baza unor dosare”.

Doiniţa Cocriş a încercat un răspuns la întrebarea de ce Agenţia Medicamentului nu a autorizat antiviralele din spaţiul ex-sovietic: ”Nu cred că problema legată de neautorizarea Arbidolului e la Agenţia Medicamentului. Pot crede că antiviralul nu e acreditat pentru că vine din Rusia. Pot crede că asta-i problema, întrucât alt motiv nu văd pentru a nu fi pe piaţă”.
Sunt oameni cu funcţii importante în România care au cumpărat de pe piaţa neagră Arbidol pentru ei sau pentru apropiaţi de-ai lor, dar nu vor recunoaşte asta, pentru că nu este politically correct. Atâta timp cât şeful Guvernului României, Florin Cîţu, se tot bate în declaraţii cu Rusia, cu ruşii şi cu tot ceea este rusesc, nu ai cum să spui că un medicament rusesc trebuie autorizat, pentru că imediat ţi se pune eticheta de om al ruşilor. Da, da, Florin Cîţu este acelaşi personaj care s-a bătut în declaraţii cu Ciuma Roşie şi care s-a bătut cu pumnul în piept că el nu va face echipă cu Ciuma Roşie, iar acum este foarte aproape să se aşeze la aceeaşi masă, cea a Guvernului, cu Ciuma Roşie. Numai să aibă grijă să stea cu mască şi să păstreze distanţa, fiindcă dacă Doamne fereşte se infectează, iar medicul îi prescrie antivirale din spaţiul ex-sovietic nu va avea de unde cumpăra.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici