Ion Cristoiu: „Cititorii vin la presa derizorie şi deşartă ca la un refugiu amăgitor” (T. Arghezi)

  • Ion Cristoiu: Alegerile din 1946, visate de mulţi ca însemnînd sfîrşitul comuniştilor, au întărit puterea Guvernului Groza. Pe plan internaţional, a început să bată crivăţul Războiului Rece. Între Est şi Vest cade încetul cu încetul Cortina de fier.
  • Ion Cristoiu: Pînă nu demult de treabă cu libertatea presei, conştienţi că din motive tactice trebuie să fie democraţi, comuniştii dau semne că-şi pierd răbdarea.
  • Ion Cristoiu: Cenzură, criză a hîrtiei, inflaţie, atacuri dinspre Scînteia. În acest peisaj peste cade noaptea, Tudor Arghezi înalţă în tableta Cititorii şi presa, din Adevărul, 8 aprilie 1947, un măreţ elogiu presei independente.
199 afișări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: „Cititorii vin la presa derizorie şi deşartă ca la un refugiu amăgitor” (T. Arghezi)

Sfîrşitul iluziilor. Aprilie 1947. Alegerile din 1946, visate de mulţi ca însemnînd sfîrşitul comuniştilor, au întărit puterea Guvernului Groza. Pe plan internaţional, a început să bată crivăţul Războiului Rece. Între Est şi Vest cade încetul cu încetul Cortina de fier. Cei cu minim simţ al primejdiei întruchipate de omul sub vremi au şters-o deja din ţară. Alţi se dau de ceasul morţii s-o facă. Pînă nu demult de treabă cu libertatea presei, conştienţi că din motive tactice trebuie să fie democraţi, comuniştii dau semne că-şi pierd răbdarea. Cenzură, criză a hîrtiei, inflaţie, atacuri dinspre Scînteia. În acest peisaj peste cade noaptea, Tudor Arghezi înalţă în tableta Cititorii şi presa, din Adevărul, 8 aprilie 1947, un măreţ elogiu presei independente:

„Curierul autorului tabletelor capătă caracterul unui instrument de măsurat mizeria şi disperarea. Scrisorile se înmulţesc peste măsură şi de unde cîte un cititor, atins într-o susceptibilitate politică şi foarte atent să rămîie anonim, îl lua la înjurături, acum, nefericitul i se plînge.

Stau dinaintea cutiei mele poştale cîrduri de plicuri ca porumbeii, care vor să intre în columbar: le primesc pe toate, le desfac, le citesc cu un oftat dar mi-e cu neputinţă să răspund. Anvelopa, hîrtia, timbrele, fără să mai socotesc elementul cel mai scump, timpul cheltuit în zadar şi cu lectura, mi-ar ridica, pentru corespondenţii mei, bugetul la un total peste puterile unui zgîrie-brînză de redactor. Unii din cititori, cei mai tineri şi cu care aş dori să stau individual de vorbă, în scris – despre îndrumările literare cerute, îmi sînt cu totul aproape de suflet şi-mi pare rău că mesagiile lor de încredere şi speranţă zac pe masa mea de lucru sterile. Acestora cu deosebire le adresez aici scuzele necesare.Trebuie să fie neînchipuit de mare strîmtoarea dacă bunii mei cititori îmi atribuie toate competinţele închipuite. Ei mai cred, probabil, că presa are trecere şi o putere, despre care s-a glumit odinioară că ar fi fost în stat cea de a patra. Starea lamentabilă a ziarului de azi, aproape interzis, ca o fărădelege comisă cu condeiul, o arată preţul în creştere continuă a unei foi şi, ceea ce nu ştiu cititorii, scufundat fiecare din ei în propria lui mizerie, ameninţarea zilnic mai acută a redactorilor concediaţi.

Ei au familie, încrezători în vechiul sfat biblic că omul nu trebuie să fie singur şi fără răspunderi – şi după garanţia indirectă a Evangheliei, că păsările cerului nici nu seamănă, nici nu culeg. Domnul îngrijindu-se ca şi de crinii cîmpului pentru ele. Asemenea asigurări optimiste erau pe vremea carului cu boi şi a pătulelor îmbelşugate, cînd starea de rob era peferabilă stărilor de stăpîn de azi.

Trei, patru ziare sînt în preziua ultimului lor număr de apariţie cernită, cu chenarul negru împrejur. Altele vor pieri la rîndul lor. Se va aşterne peste presă cimitirul dorit de oamenii care dau problemelor de viaţă, necuprinse de sinceritatea minţii şi de imperativul datoriei, soluţia morţii.

Indiferent de opiniile lui adevărate sau semuite, un ziar reprezintă foamea, răbdarea şi descurajarea a sute de oameni, femei, copii şi bărbaţi, reduşi în energiile lor de rezistenţă la sfert. Anii de război, de calamităţi, de incapacitate şi prostie înfumurată, cu cortegiul lor de cîrji şi coşciuge fantome şi cu stolul de epidemii după ele, ca nişte fluturi, au secat vlaga scriitorului deopotrivă cu măduva citorilor, care vin la presa derizorie şi deşartă ca la un refugiu amăgitor.”

 

*

 

Plîns grecesc. În căutarea tipică mie – de cît mai multe surse despre un subiect – şi avînd în vedere că tableta Kindle e ocupată cu copierea unui număr însemnat de cărţi, iau spre lectura dinaintea prăbuşirii în somn volumaşul Căderea Constantinopolului, de Tatiana Stavrou, apărut în variantă românească la Editura enciclopedică, în 1997. Am mai citit cartea, cred că pe vremea interesului meu pentru Bizanţ. Avînd autoare o poetă, cartea se vrea un plîns grecesc, dacă nu chiar creştin, pentru Căderea Constantinopolului. Mehmet e aici Diavolul, Duşmanul şi nu un personaj istoric. Giovanni Giustiniani, cîntat ca un erou creştin, e aici Ioan Iustinian, viteaz între viteji.

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici