Ion Cristoiu: Cum a învăţat Nicolae Titulescu englezeşte

1. Nu odată m-am întrebat de ce pentru publicistica din România interbelică, spectacolele de teatru deveneau surse de capodopere ale pamfletului. Cred că în anii respectivi se punea mare preţ de către actori, regizori şi directori de teatru pe cronica teatrală. Sînt convins că actriţele leşinau numai la gîndul că vor scrie despre ele cutare cronicar teatral faimos pentru răutatea penei sale. Cînd am studiat perioada 1944 - 1947 ca prefaţă la perioada proletcultistă, m-am ocupat şi de cronicile teatrale sîngeroase ale lui Mircea Damian. Ion Vinea, un alt publicist de mare talent, face din cronica teatrală izvorul unor capodopere ale pamfletului. Iată cronica la un spectacol cu Lulu:

„Teatrul Naţional: Lulu, 3 acte, de Hortensia Papadat-Bengescu şi Eugen Lovinescu.

D-l Lovinescu reîncepe, de data asta în teatru. E un debut juvenil, o iniţiere tremurîndă, un fior de pubertate în primăvara de mucava din culise, după ce mirele poligam şi uituc şi-a serbat nunta de argint, douăzeci şi cinci de ani de trai sterp cu Literatura. Pegasul de reformă pe care avîntul său se clăteşte a întîmpinat montura de aceeaşi esenţă poetică a d-nei Bengescu, şi cele două Rosinante s-au unit din buiestru pentru a da naştere cîrlancei scalîmbe denumită Lulu şi expusă trei ceasuri pe scena Naţionalului, spre marea mizerie a publicului din sală. Acest suistic cuplaj, a două facultăţi creatrice, a costat statul, deopotrivă grijuliu cînd e vorba de îmbunătăţirea literaturei şi a remontei, aproape o jumătate de milion. Hipismul dramatic al autorilor a pretins tratament de paradă şi găteli de palefroi pentru o corcitură anemică şi afectată de morvă congenitală. Crudă şi neiertătoare boleşniţă. Lulu moare reglementar, în trei seri, cu toate baloanele de oxigen cari i se vor administra în matineurile de joi, sîmbătă şi duminică, şi în spectacolul forţat de duminică seara.” (Ion Vinea, „LULU” de Hortensia Papadat-Bengescu şi Eugen Lovinescu, în Facla, 15 decembrie 1923)

2. D-ale noilor ţari. Agenţia de Ştiri, Informaţii şi Comentarii „Rusia la zi”, se ocupă într-o depeşă de discursul pe care Puterea îl va ţine în faţa Parlamentului rus. Prilej pentru Agenţie de a dezvălui amănunte despre măsurile luate de consilierii fostului lider rus, Boris Elţîn, pentru ca beat venind pe aeroportul democraţiei să nu facă vreo poznă. În eventualitatea că-l lovea oboseala, Elţîn avea la dispoziţie şi o formă scurtă a discursului, astfel concepută încît s-o poată da gata şi un ins mahmur.

Dacă se hotăra pentru varianta lungă, fostul preşedinte beneficia de numeroase trucuri prin care consilierii îl ajutau să treacă cu brio examenul lecturii în stare de beţie. Astfel, finalul textului era marcat de o linie roşie groasă, menită a-l avertiza pe orator că discursul s-a terminat şi că nu mai are rost s-o ia de la început. Pentru momentele solemne, linia era înlocuită cu stema Rusiei.

Să mai spună cineva că Gogol, Ilf şi Petrov, Bulgakov, geniile satirei ruseşti, au născocit ceva!

3. La un moment dat l-am întrebat pe Ion Iliescu cînd a învăţat englezeşte. Domnia sa a părut niţel supărat, pipăind în chestionarea mea o intenţie ironică. Asta şi pentru că mulţi jurnalişti l-au luat peste picior pentru calitatea englezei pe care o vorbeşte. Eu însă eram de bună credinţă. De vreo cîţiva ani mă chinui să învăţ engleza, limba ce pare a fi ostilă unei logodne cu persoana mea. A.F. Frangulis, jurist şi diplomat grec, reprezentant al Greciei la Societatea Naţiunilor, ne dezvăluie cum a învăţat englezeşte N. Titulescu:

„Cînd a fost numit ministru la Londra, nu vorbea englezeşte, dar străduindu-se să înveţe în fiecare zi cîte o sută de cuvinte, a reuşit destul de repede să vorbească curent englezeşte. Îi plăcea să amintească următoarea expresie pe care Eduard VII o spunea uneori despre aghiotanţii săi: «Dvs. vorbiţi cu curaj limbi străine»”.

De reţinut ca sintagmă cele spuse de nefericitul Eduard al VII-lea, înlăturat de la putere de maică-sa, regina Victoria: „Dvs. vorbiţi cu curaj limbi străine” o spunea unuia din aghiotanţii săi. Noi i-o putem spune însă lui Ion Iliescu.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro