Ion Cristoiu: Cum l-a salvat pe Nicolae Ciucă şueta cu presa de la Cotroceni

  • Ion Cristoiu: Eram sigur că reuniunea cu presa a fost convocată pentru a-i da lui Klaus Iohannis posibilitatea de a se semeţi niţel de cît de lider regional a devenit el. Spre surprinderea mea, la 18,30 conferinţa de presă era în plină desfăşurare şi nu dădea semne că se va încheia.
  • Ion Cristoiu: Această propensiune de a sta la taclacle cu jurnaliştii fără să se uite la ceas, ca altădată, a fost unul dintre lucrurile care m-a surprins la spectacolul de la Cotroceni. Klaus Iohannis, cel care a introdus în comunicarea publică dialogul pe repede-înainte, cu ochii la ceas (...)
  • Ion Cristoiu: Şueta de la Cotroceni, pentru că răspunsurile superficiale ale lui Klaus Iohannis au făcut dintr-o conferinţă de presă o şuetă la cafea, a avut drept prim efect trecerea în plan secund a dezastrului provocat de înlocuirea Evaluării miniştrilor de către premier cu un moment de autopublicitate ieftină.
879 afișări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: Cum l-a salvat pe Nicolae Ciucă şueta cu presa de la Cotroceni

N-am urmărit de la început conferinţa de presă a lui Klaus Iohannis de marţi, 5 iulie 2022, în realitate o şuetă la o cafea cu presa a preşedintelui înainte de a pleca în vacanţă. Aşa cum am zis în Jurnalul meu video de marţi seara, aflînd despre convocarea bruscă a reuniunii – conferinţa a fost anunţată pentru ora 18 pe la 14, marţi – nu m-am ostenit să revin din trecutul pe care-l studiez ca detectiv, pentru a urmări în direct, la tv, dialogul de la Cotroceni. Din experienţa de pînă acum ştiam că preşedintele ţine conferinţe de presă scurte, militarizate, marcate de condiţii impuse ziariştilor prezenţi, cum ar fi de exemplu, cea de a pune o singură întrebare, chiar şi cînd răspunsul e un strălucit bătut cîmpii. Pe la 18,30, cînd mi-am amintit că preşedintele a început la 18 o conferinţă de presă, eram sigur că ea s-a încheiat şi prin urmare m-am grăbit să iscodesc site-ul Administraţiei prezidenţiale ca să văd dacă preşedintele a zis ceva interesant.

A fost un gînd de rutină.

În ultima vreme Klaus Iohannis s-a fudulit cu importanţa acordată României de Puterile Garante în contextul Războiului din Ucraina. Eram sigur că reuniunea cu presa a fost convocată pentru a-i da lui Klaus Iohannis posibilitatea de a se semeţi niţel de cît de lider regional a devenit el. Spre surprinderea mea, la 18,30 conferinţa de presă era în plină desfăşurare şi nu dădea semne că se va încheia. Accesînd linkul care mă trimitea la conferinţă, m-a surprins starea de spirit a lui Klaus Iohannis. Admiţînd că reuniunea putea depăşi sfertul de oră admis de Klaus Iohannis pentru a da seamă poporului român prin intermediul presei, eram convins că prelungirea a fost impusă de presiunea jurnaliştilor din sală, atît de doritori de a afla de la Klaus Iohannis răspunsurile la întrebările existenţiale din redacţii, încît preşedintele n-a avut încotro şi a fost obligat să amîne finalul impus. Dacă ar fi fost aşa, ar fi trebuit să descopăr un Klaus Iohannis pufăind ca o locomotivă de aburi de nervi că reuniunea se lungeşte, răpindu-i din timpul preţios de stat degeaba. Cănd colo am dat de un Klaus Iohannis stînd comod la o masă şi ascultînd întrebările jurnaliştilor, unele agresive chiar, cu o fericire întipărită pe faţă cel puţin egală cu cea cu care o asculta pe Răvăşitoarea înainte de a o cere de nevastă.

Această propensiune de a sta la taclacle cu jurnaliştii fără să se uite la ceas, ca altădată, a fost unul dintre lucrurile care m-a surprins la spectacolul de la Cotroceni. Klaus Iohannis, cel care a introdus în comunicarea publică dialogul pe repede-înainte, cu ochii la ceas, şi cu sentimentul că pierde timpul răspunzînd întrebărilor, lăsa impresia că moare de dorinţa de a vedea ce subiecte preocupă presa din România.

O altă notă surprinzătoare a fost dată de bunăvoinţa cu care asculta întrebări nu doar incomode, dar şi agresive, acel gen de întrebări prin care ziaristul nu vrea să afle ceva de la interlocutor, ci vrea să afle interlocutorul ce crede el despre o chestiune controversată. În chestiunea Plagiatului lui Nicolae Ciucă Klaus Iohannis a fost supus la întrebări de interogatoriu, succedate în cazul aceluiaşi ziarist. Altădată s-ar fi enervat şi i-ar fi retezat-o scurt ziaristului. Acum a surîs ca un bunic tot timpul şi a răspuns ca şi cum l-ar fi întrebat nepoţelul poreclit Dadecică.

La finele conferinţei de presă am simţit nevoia să revăd stenograma întregii reuniuni.

Întrebările şi răspunsurile anterioare mi-au întărit impresia că asistasem la un moment istoric în materie de comunicare publică a lui Klaus Iohannis. Pentru prima oară în cei opt ani de preşedinţie, Klaus Iohannis transpunea în practică legea nescrisă a liderului în democraţiile autentice, lege potrivit căreia liderul trebuie să lase impresia că e un simplu slujbaş a poporului şi că una dintre îndatoririle sale e de a răspunde la orice întrebare, oricît de incomodă ar fi aceasta. Prestaţia de marţi m-a convins că refuzul sistematic de a se explica, de a sta de vorbă cu Poporul prin intermediul presei n-a fost cauzat de spaima faţă de întrebări, de o anume neîndemînare în comunicarea publică, ci pur şi simplu din aroganţă funciară, din credinţa că el e prea mult deasupra Poporului, încît să se ostenească a explica public raţiunea unor fapte ale sale, pentru că oricum Poporul, care nu beneficiază de serviciile Serviciilor nu le-ar înţelege. Cine-l ştie cît de cît pe Klaus Iohannis în părerea bună despre el însuşi îşi dă seama că momentul de marţi i-a cerut multă stăpînire de sine şi multă energie pentru a şi ţine sub control reacţii în genul celei cu paltonul.

E normal să ne întrebăm cine l-a constrîns pe Klaus Iohannis să joace teatrul modestiei faţă de Poporul român, să lase impresia de transparenţă şi democratism absolut.

Sînt mai multe răspunsuri.

Ca de obicei în faţa unui proces în desfăşurare, Istoricul clipei care e ziaristul nu-şi poate permite să lanseze certitudini, să dea răspunsuri axiomatice. Singurul lucru pe care-l poate face Istoricul clipei e să semnaleze ieşitul din comun, neobişnuitul, Evenimentul şi să încerce să- i presupună mai multe explicaţii cu valoare de ipoteze:

a. Klaus Iohannis şi-a dat seama că împotriva sa se desfăşoară o campanie politico-mediatică de mare succes menită a-l prezenta opiniei publice de la noi, dar şi cancelariilor Marilor Puteri, ca un autocrat pînă acum ascuns, dat la iveală pe fondul Crizei care e Războiul din Ucraina. O serie de întîmplări de pe plan intern au fost manipulate în chip profesionist pentru a crea imaginea de regim în care se încalcă grav liberatea presei, în care se iau decizii secrete, în care instituţiile de forţă fac legea, în care statul de drept e pus la îndoială în chip iliberal. Conferinţa de presă a fost convocată astfel ca un efort de a contracara această imagine. Că doar de contracarea unei imagini e vorba ne dovedeşte realitatea că preşedintele n-a spus nimic deosebit, că a ocolit zîmbitor, fără să-şi trădeze enervarea, explicaţiile profunde, că fără a lăsa impresia a procedat tot securistic ascunzînd adevărul.

b. Asupra pericolului de fi identificat ca un Erdogan al României îi vor fi atras atenţia amici de la UE şi de la NATO. Aceşti îi vor fi semnalat că prin această imagine, dacă nu e contracarată, riscă să creeze culoarul pentru o candidatură a Codruţei Kovesi la prezidenţiale, unul dintre lucrurile care i-ar da peste cap lui Klaus Iohannis toate calculele de aranjare a unei situaţii sigure din punct de vedere juridic a sa şi a lui Carmen Iohannis după încheirea mandatului. Klaus Iohannis e conştient că dacă va candida, Codruţa Kovesi va fi preşedinte şi dacă va fi preşedinte prima sa victimă va fi Klaus Iohannis. Fie şi pentru a confirma că preşedinţia sa va fi una de curăţare de tip Savonarola a moravurilor periculoase. Nu exclud nici ipoteza că în perspectiva funcţiei de secretar general NATO lui Klaus Iohannis amicii i-au atras atenţia că trebuie să aibă dosar bun în plan românesc.

c. Şueta de la Cotroceni, pentru că răspunsurile superficiale ale lui Klaus Iohannis au făcut dintr-o conferinţă de presă o şuetă la cafea, a avut drept prim efect trecerea în plan secund a dezastrului provocat de înlocuirea Evaluării miniştrilor de către premier cu un moment de autopublicitate ieftină. Multe dintre întrebări, au vizat guvernarea. Lor trebuia să le răspundă Nicolae Ciucă. Dacă în locul lui Klaus Iohannis, ar fi fost premierul dezastrul ar fi fost nemărginit. Imaginaţi-vă o conferinţă de presă în care Nicolae Ciucă ar fi fost hărţuit cu întrebări agresive despre plagiatul său, despre dezmăţul angajărilor la stat. Prin şueta de la Cotroceni Klaus Iohannis a dat românilor răspunsurile la întrebări la care ar fi trebuit să răspundă Nicolae Ciucă. Sedusă de pisiceala lui Klaus Iohannis, presa n-a observat că preşedintele n-a dat nici un răspuns serios la întrebările care trebuiau puse lui Nicolae Ciucă. Şi astfel preşedintele l-a salvat pe premier de la pericolul de fi obligat să răspundă la întrebări incomode.

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici