Ion Cristoiu: Cum sună o linguşire inteligentă

  • Ion Cristoiu: N-am avut onoarea să-l cunosc pe Leonte Răutu, producător al unor progenituri care ne predau nouă alfabetul anticomunist. Vladimir Tismăneanu îi poartă o ură de familie. Pe la scriitori mai în vîrstă am dibuit lucruri contradictorii despre el.
  • Ion Cristoiu: La Plenara din 30 noiembrie – 5 decembrie 1961, Leonte Răutu se remarcă prin ceea ce s-ar putea numi linguşirile inteligente. El nu e nici sărac cu duhul, ca Ghizela Vass, nici complexat, ca Anuţa Toma.
  • Ion Cristoiu: Un potpuriu de cult al personalităţii Tovarăşului Dej e prezentat de el la modul polemic: Eu vreau să spun, tovarăşi, că aprecierile făcute aici la adresa conducerii partidului nostru, a Comitetului nostru Central, a Biroului Politic şi la adresa personală a tovarăşului Gheorghiu-Dej, n-au nimic comun cu cultul personalităţii, sînt fenomene de cu totul altă natură.
1412 afișări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: Cum sună o linguşire inteligentă

Legendarul Hoover. Dînd din picioare la bicicleta de apartament, văd mai departe bucăţi de cîte 10 minute din „Edgar Hoover”, filmul consacrat de Clint Eastwood legendarului şef al FBI.

A face un film despre o legendă vie sau moartă se dovedeşte în ultimul timp o modă rentabilă. Au apărut pelicule despre Margaret Teatcher. Filmul închinat lui Edgar Hoover nu mă dă pe spate de încîntare.

Scenariul se ridică pe un truc stîngaci:

Atotputernicul şef al FBI e surprins în anul confruntării cu noul preşedinte al SUA, John Kennedy. Pentru a supravieţui unei administraţii ostile, Hoover îl şantajează pe Kennedy cu un dosar despre relaţia sexuală cu o spioană est-germană. E anul în care – potrivit filmului – şeful FBI se apucă de redactat memoriile. Dictarea memoriilor e pentru scenarist fericitul prilej de a face salturi ameţitoare în trecutul lui Edgar Hoover.

Din tot filmul, greu de rupt de poncifele biografiei romanţate, reţin doar sîngeroasa bătălie dusă de Edgar Hoover cu politicienii pentru ca FBI să aibă puterea cerută de confruntarea cu bandiţii.

 

*

 

Turkmenistan. O doamnă de la BAR vine la locul meu şi-mi dă, scoţînd din sacoşă, o carte cu coperţile cartonate. E în ruseşte. Cum însă am făcut rusa în liceu, desluşesc titlul:

Aşhabad.

Aşhabad, capitala Turkmenistanului. Doamna a fost în 1976, ca monteuză, într-o delegaţie culturală invitată să viziteze URSS. O parte a grupului a mers în Turkmenistan. M-a urmărit la TV istorisind despre Aşhabad de azi şi, confruntînd cu memoria sa, îşi dă seama cîte lucruri s-au schimbat. Observa, printre altele:

Personalităţile lor erau elogiate atunci prin împletirea chipului în covoare.

Azi – zic eu – le cîntă prin construirea chipului în marmură.

Răsfoiesc volumul adus de cititoare.

A fost tipărit în 1976. Neîndoielnic, l-a primit, pe parcursul vizitei.

Îmi cad privirile pe un monument ridicat în cinstea Revoluţiei bolşevice din Turkmenistan. Buchisesc amănuntul că era la 15 kilometri de Aşhabad.

O mai fi şi acum?

Nu ştiu sigur.

Ştiu însă sigur că în 1976 ne-ar fi dus să depunem flori la acest monument.

Acum ne-au dus la Monumentul Constituţiei.

 

*

 

Argumentarea oportunismului. N-am avut onoarea să-l cunosc pe Leonte Răutu, producător al unor progenituri care ne predau nouă alfabetul anticomunist. Vladimir Tismăneanu îi poartă o ură de familie. Pe la scriitori mai în vîrstă am dibuit lucruri contradictorii despre el.

La Plenara din 30 noiembrie – 5 decembrie 1961, Leonte Răutu se remarcă prin ceea ce s-ar putea numi linguşirile inteligente. El nu e nici sărac cu duhul, ca Ghizela Vass, nici complexat, ca Anuţa Toma. Intelectual autentic, n-are complexe în a-şi argumenta oportunismul. Un potpuriu de cult al personalităţii Tovarăşului Dej e prezentat de el la modul polemic:

„Tovarăşii care au vorbit aici, referindu-se la tov. Gheorghiu, spuneau să nu fiu acuzat de cultul personalităţii. Eu vreau să spun, tovarăşi, că aprecierile făcute aici la adresa conducerii partidului nostru, a Comitetului nostru Central, a Biroului Politic şi la adresa personală a tovarăşului Gheorghiu-Dej, n-au nimic comun cu cultul personalităţii, sînt fenomene de cu totul altă natură. Niciodată un Partid comunist adevărat, mişcarea comunistă, n-a renunţat la prestigiul şi autoritatea conducătorilor şi n-a renunţat să arate acestor conducători dragoste şi apreciere înaltă.

Este interesant că Lenin s-a ocupat de lucrul acesta. Lenin spunea că nici o clasă din istorie n-a ajuns la dominaţie dacă nu şi-a ridicat conducători politici proprii, reprezentanţi înaintaţi proprii, capabili să organizeze mişcarea şi s-o conducă.

Eu vă pot spune că în persoana tovarăşului Gheorghiu noi avem tocmai un asemenea conducător care asigură unitatea de acţiune, unitatea de voinţă a partidului nostru şi pentru asta merită întreaga preţuire şi merită acea dragoste de care se bucură din partea întregului nostru partid”.

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat ingtegral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici