Ion Cristoiu: „Fiecare idee bună îşi găseşte negreşit prostul ei”

Serial. Am ajuns cu serialul qatarez Imam Ahmed Bin Hanbal pe la jumătatea sezonului 1, care e şi jumătatea serialului. Dau aici peste multe momente despre Harun din serialul sirian Harun al Rached. Ca de exemplu, lovitura de stat pentru lichidarea Familiei Barmaki, relaţia cu Zubaida, interesul pentru cultură. Harun al Rached se încheie după Lovitura de stat. Serialul qatarez continuă şi după moartea Califului cel Mare, dat fiind că viaţa şi activitatea marelui Imam se întind pînă dincolo de califatul lui Al Mamun. Prin urmare, serialul se ocupă şi de bătălia dintre cei doi fii pentru tron şi de Inchiziţia creată de Al Mamun pentru a înăbuşi direcţia tradiţională a Islamului în favoarea variantei sale modernizate vecine cu laicitatea. Între cele două seriale se întinde prăpastia dintre o capodoperă şi o producţie religioasă, de dat de Ramadan. Confruntarea cu Barmaki din serialul Harun al Rached îmbrăţişează aspecte dramatice. Califul Harun face faţă unei veritabile conspiraţii. Momentul e de ori-ori. În serialul Imam Ahmed Bin Hanbal motivaţia profundă lipeşte. Tăierea capului lui Jaffar şi pustiirea Casei Barmaki par doar rodul unei intrigi din partea unuia dintre viziri. În absenţa conspiraţiei din Harun al Rached lichidarea Casei Barmaki curge în defavoarea lui Harun. Multe dintre personaje apar şi în Harun al Rached: Zubayda, Mansour. Ele sînt lipsite total de substanţă, cum lipsit de substanţă, ca un pachet de carton în care n-ai pus nimic, e şi personajul central, faimosul Imam. Cu toate acestea merg mai departe cu vizionatul, deşi o privire asupra serialului Osman mi-a semnalat că Osman are deja doi băieţi mari, pentru că filmul are o valoare documentară deosebită. Din serial îmi fac o imagine asupra vieţii religioase, avînd în centru faimoşii Şeici, viaţă dominată de imaginea studenţilor stînd jos în praf şi ascultîndu-l pe Profesor, asupra vieţii domestice, asupra vieţii economice, chiar şi asupra vieţii morale. Abia acum realizez rolul crucial al bazarului în Califate. Ahmed Bin Hanbal a moştenit de la taică-său shop în bazar pe care-l închiriază pe bani buni. Bazarul e un spaţiu şi de mici întreprinderi, nu numai de prăvălii. Imamul e specialist în jurisprudenţa islamică. De multe ori îl abordează oameni simpli care-l întreabă ce soluţie dă Coranul într-o anume chestiune de comerţ sau de producţie.

*

O vorbă a cuplului Ilf-Petrov valabilă şi azi, dacă nu mai ales chiar azi: „Fiecare idee bună îşi găseşte negreşit prostul ei, care o duce cu perseverenţă pînă la absurd.”

*

Anti Război. Ziceam la un moment dat că nu merg mai departe cu Pe Donul liniştit, al lui Mihail Şolohov, deoarece proletcultismul paginilor despre activitatea de propagandă desfăşurată printre cazaci de lăcătuşul Stockman m-a pus pe fugă. Am trecut de aceste pagini şi am ajuns la ceea ce s-ar chema oglindirea Primului Război Mondial. Paginile din Pe Donul liniştit despre Primul Război Mondial bat la scor pe cele ale lui Remarque din Pe Frontul de Vest nimic nou. Şi asta pentru că paginile din Pe Donul liniştit sînt cele ale unui mare prozator rus. De la un capăt la altul în partea despre Primul Război romanul lui Şolohov e o meditaţie amară despre ieşirea lumii din ţîţîni care e Războiul. Orice pacifist din lume găseşte în acest roman argumente pentru a lupta împotriva Războiului. Şolohov surprinde în chip genial şi harababura din Imperiul rus angajat în Război. Dacă luăm aminte la denunţarea sălbăticiei care e războiul şi mai ales la denunţarea haosului din Armata Rusă mă întreb cum de n-a fost exploatat pînă acum Pe Donul liniştit de presa occidentală devenită trombon propagandistic împotriva lui Vladimir Putin. Şi cum de nu i s-a semnalat lui Zelenski paginile din roman despre harababura din Armata rusă pentru a le folosi în serialul său propagandistic infinit.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro