Ion Cristoiu: Jurnalul generalului Sănătescu, o zguduitoare mărturie anticomunistă

  • Ion Cristoiu: Tipărit după 1989 (editura Humanitas, 1993) Jurnalul generalului Sănătescu fascinează prin istoria sa palpitantă. Născut în 1885 la Craiova, Constantin Sănătescu e înainte de toate un militar de carieră.
  • Ion Cristoiu: Moare în noiembrie 1947. La moartea lui şi mult timp după aceea nimeni nu şi-a putut imagina că acest miliar de carieră a ţinut un jurnal. Bine ascuns de către familie, Jurnalul n-a căzut în mîinile Securităţii.
  • Ion Cristoiu: Pentru cine va vrea să cunoască felul în care au ajuns comuniştii la putere, Jurnalul generalului Sănătescu e de o inestimabilă valoare. El realizează una dintre cele mai tulburătoare radiografii ale politicii comuniste din anii 1944-1947.
2452 afișări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: Jurnalul generalului Sănătescu, o zguduitoare mărturie anticomunistă

Ion Cristoiu: Jurnalul generalului Sănătescu, o zguduitoare mărturie anticomunistă

Cărţile îşi au şi ele destinul lor. Un destin mult mai complicat, mult mai emoţionant, uneori, decît cel al oamenilor. Tipărit după 1989 (editura Humanitas, 1993) Jurnalul generalului Sănătescu fascinează prin istoria sa palpitantă. Născut în 1885 la Craiova, Constantin Sănătescu e înainte de toate un militar de carieră. Fiu al generalului Gheorghe Sănătescu, el întruchipează perfect tipul ofiţerului care a făcut cinstea şi gloria Armatei Române înainte de rusificarea acesteia de către comunişti. Absolvent al Şcolii Militare de la Bucureşti, Constantin Sănătescu parcurge toate treptele carierei de militar, ajungînd general. Nu i-a scăpat nici unul din războaiele României din acest secol. A participat la războiul balcanic, la primul război mondial, la cel de-al doilea război mondial. Constantin Sănătescu are un rol hotărîtor în pregătirea actului de la 23 august 1944. A fost singurul martor al arestării mareşalului Antonescu. După 23 august, e numit prim-ministru al unui guvern sfîşiat de bătălia dintre comunişti şi partidele istorice. După 6 săptămîni de guvernare, primul guvern democratic se prăbuşeşte. Constantin Sănătescu e însărcinat cu formarea noului guvern. Nici acesta nu durează prea mult. Constantin Sănătescu demisionează din funcţia de prim-ministru, conştient că zarurile fuseseră aruncate în favoarea comuniştilor. Devine apoi şeful Marelui Stat Major şi inspector general de Armată. În aceste posturi cunoaşte din plin umilirea la care era supusă Armata Română de către cotropitorul rus, cotropitor pe care comuniştii îl prezentau drept prieten şi aliat.

Moare în noiembrie 1947.

La moartea lui şi mult timp după aceea nimeni nu şi-a putut imagina că acest miliar de carieră a ţinut un jurnal. Bine ascuns de către familie, Jurnalul n-a căzut în mîinile Securităţii. Dacă ne gîndim cît de obsedată era Securitatea din anii stalinismului de manuscrisele periculoase, putem considera păstrarea Jurnalului pînă în decembrie 1989 drept un mare miracol. Graţie acestui destin binecuvîntat de Dumnezeu, unul dintre cele mai puternice documente privind rusificarea ţării a putut vedea lumina tiparului după Revoluţie. Jurnalul generalului Sănătescu nu ne îngăduie nici o iluzie: omul era militar din cap şi pînă în picioare. Asta se vede imediat din întreaga carte. Generalul n-are zbor. Privirile lui nu bat mai departe de hotarele universului cazon: muniţie, harnaşament, trupă, tactică şi strategie. Mişcările sale de pe frontul de Est sunt consemnate sec, sub semnul unei lapidarităţi specific militare. Jurnalul nu-şi îngăduie psihologii, descrieri de natură, introspecţii şi consideraţii personale.

E limpede că generalul nu face literatură.

Că el şi-a propus doar să noteze tot ce vede şi ce simte. Însă tocmai acest lucru dă extraordinara credibilitate a Jurnalului. Dacă generalul ar fi avut ambiţii de scriitor, multe din observaţiile sale ar fi putut fi suspectate ca influenţate de imaginaţia artistică. Consemnînd sec, fără nici o ambiţie de creator, realitatea din jur, generalul devine unul dintre cei mai solizi martori ai trecerii României sub stăpînire rusească. Cînd autorul sare fără să-şi dea seama graniţele cazonului, notele sale sunt deplin convingătoare. Iată de exemplu, aceste observaţii asupra Moscovei comuniste:

„Splendoarea Moscovei, cunoscută de mine pe timpul regimului ţarist, nu am mai găsit-o. Am găsit sărăcie, lipsuri, cozi nesfîrşite în faţa magazinelor de alimente. Prăvălii sărăcăcioase cu marfă de proastă calitate şi foarte scumpe”.

Tabloul Moscovei comuniste e o oază în oceanul de seriozitate cazonă care e Jurnalul. Dar tocmai acest lucru face descrierea convingătoare. Fiind vorba de un om serios, nu-l poţi suspecta pe autor de o ieşire anticomunistă.

Asta a văzut, asta a notat!

Acelaşi lucru îl putem spune şi despre observaţiile privindu-i pe comuniştii români în ascensiunea lor – sprijinită de ruşi – pentru instaurarea dictaturii. Pentru cine va vrea să cunoască felul în care au ajuns comuniştii la putere, Jurnalul generalului Sănătescu e de o inestimabilă valoare. Fireşte, generalul nu-şi propune să observe maşinăria prin care comuniştii îşi realizează pas cu pas obiectivele. El nu face altceva decît să noteze tot ceea ce vede şi i se întîmplă. Prin aceasta însă el realizează una dintre cele mai tulburătoare radiografii ale politicii comuniste din anii 1944-1947. Astfel, Jurnalul e o piesă de o inestimabilă valoare pentru cei interesaţi a afla cum s-a instaurat dictatura proletariatului în România. Una din explicaţiile acestui proces trebuie căutată în faptul că acţiunea comuniştilor e nu numai sprijinită, dar şi coordonată de Moscova. La 9 octombrie 1944, Constantin Sănătescu, pe atunci prim-ministru, nota în Jurnalul său:

„Comuniştii lucrează după planul bine cunoscut după care s-a lucrat în Rusia şi probabil că este un regizor trimis de la Moscova care conduce toată compania de propagandă, fiindcă din comuniştii noştri nu este nici unul atît de capabil încît să conducă această operă, în plus nici unul nu are vreo experienţă. Cînd văd manifestaţiile de stradă imediat fac comparaţie cu ce-am văzut la Moscova în anul 1940 şi găsesc o mare asemănare, pînă şi în placardele pe care le duc manifestanţii. Am ajuns la convingerea că totul este condus de ruşi, spre deosebire de Maniu care încă mai crede că ruşii nu se amestecă în treburile interne”.

Un exemplu dat de generalul Sănătescu e mai mult decît semnificativ. Pentru 15 octombrie 1944, ţărăniştii anunţă o mare manifestaţie în Bucureşti, menită a contracara nesfîrşitele manifestaţii comuniste. Primul ministru Constantin Sănătescu e chemat la sediul delegaţiei ruse în Comisia aliată de control şi i se cere să interzică întrunirea. Generalul notează în Jurnalul său:

„Aici au lucrat comuniştii care, temîndu-se că această întrunire va avea un succes răsunător, au insinuat că este o întrunire profascistă şi Moscova a crezut sau s-a făcut a crede”.

Patriot pînă la ultima fibră a fiinţei sale, generalul Sănătescu nu poate asista pasiv la comportamentul aberant al cotropitorului rus. Ca prim-ministru şi, mai apoi ca şef al Marelui Stat Major, el cunoaşte direct acest comportament. Ajunşi la Bucureşti fără a trage un foc de armă, graţie actului de la 23 august 1944, ruşii se pretind eliberatori:

„Curăţirea completă de germani a făcut-o numai armata noastră, deşi comunicatele ruseşti arată că ei au trebuit să cucerească pe rînd localitate cu localitate – or, asta este cu totul fals: au înaintat pe teritoriul românesc fără a trage un foc de armă”.

Considerîndu-se învingători, ruşii se dedau la jafuri. La 31 august 1944, generalul notează în Jurnalul său:

„Sosesc trupe din ce în ce mai multe în jurul Capitalei. Avem mari nemulţumiri întrucît bande de soldaţi ruşi jefuiesc şi mai ales confiscă toate automobilele, fără vreun control”.

România era prima ţară capitalistă întîlnită în cale de armatele ruseşti. În aceste condiţii, e lesne de înţeles dezlănţuirea soldaţilor şi ofiţerilor pe care comuniştii îi prezentau drept prieteni. Veniţi din stepele calmîce, militarii ruşi văd în România raiul pe care visaseră să-l devasteze. Jurnalul consemnează riguros pretenţiile absurde ale ofiţerilor ruşi:

„Toţi au venit cu pretenţii aşa că trebuie să le punem la dispoziţie localuri şi apartamente spaţioase şi luxoase, apoi automobile din cele mai luxoase. Cei mai pretenţioşi sunt ruşii, ceea ce nu prea cadrează cu comunismul şi felul lor de a trăi în Rusia.”

Jafurilor trupei li se adaugă jafurile la nivel de stat:

„Am dificultăţi şi cu aplicarea armistiţiului. Ruşii nici nu se gîndesc a-l respecta. Transportă tot ce pot la est de Prut fără nici o socoteală. Ne-au lărgit calea ferată pe Valea Siretului pînă la Ploieşti pentru a veni direct cu trenurile lor pînă aici şi a lua tot petrolul fără socoteală”.

Dacă atitudinea ruşilor mai are o explicaţie – în definitv ei sunt cotropitorii – atitudinea comuniştilor îl surprinde total pe autorul Jurnalului. Ca român autentic, el nu poate înţelege cum de sunt în stare comuniştii să colaboreze cu cotropitorul. Observaţiile sale în ce priveşte colaboraţionismul comunist sunt nemiloase. Iată o astfel de observaţie care spune totul despre comunişti:

„Comuniştii care nu însemnau nimic pînă la venirea ruşilor acum, cu protecţia lor şi mai ales cu fondurile ce le-au pus la dispoziţie, au devenit foarte combativi şi, dirijaţi de ruşi, au uitat că sunt români şi pun interesul partidului mai presus de acela al ţării.”

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici