Ion Cristoiu: Oamenii muncii cer condamnarea pe loc, fără judecată

  • Ion Cristoiu: În Scînteia şi în alte publicaţii, am citit scrisori ale oamenilor muncii trimise redacţiei cu prilejul marilor procese politice ale începutului şi conţinutului de stalinism: al Mareşalului, al lui Iuliu Maniu, al responsabililor de la Canal.
  • Ion Cristoiu: M-a surprins, la vremea respectivă, un fapt: autorii, deşi invocaţi ca fiind rea un fapt: autorii, deşi invocaţi ca fiind reali, vorbeau asemenea personajelor tipice în împrejurări tipice, după cum le zicea estetica proletcultistă eroilor din literatura socialistă.
  • Ion Cristoiu: Dacă ne gîndim că multe scrisori încep cu: „sîntem un grup de muncitori”, „sîntem un grup de lucrători”, ipoteza fabricării unor astfel de scrisori după tipicul propagandei din timpul proceselor staliniste prinde contur. Şi chiar dacă n-ar fi fost fabricate, impresia pe care o degajă e cea de fabricat
708 afișări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: Oamenii muncii cer condamnarea pe loc, fără judecată

Ion Cristoiu: Oamenii muncii cer condamnarea pe loc, fără judecată

Din volumul lui Mircea Bunea, Praf în ochi ( editura Scripta, 1994), dedicat procesului CPEx din 1990-1991, reţin, îndeosebi, scrisorile primite de autor la redacţia ziarului Adevărul, unde lucra. Din multele epistole dezvăluite de gazetar, doar una pledează pentru judecarea celor 24 cu deplina respectare a normelor de drept. Toate celelalte sunt incredibile îndemnuri la pedepsirea pe loc şi cu mînie proletară, mai ceva decît la tribunalele de tristă amintire, zise şi ale Poporului. Inculpaţii erau acuzaţi de o faptă concretă: participarea la Şedinţa CPEx din 17 decembrie 1989, fixată de Procurori ca fiind cea în care s-a decis represiunea de la Timişoara şi Bucureşti.

Corespondenţii nu iau în seamă asta. Ei cer ca membrii CPEx să fie condamnaţi (pe loc, fără judecată!) pentru întreaga perioadă comunistă, inclusiv pentru puşcăriile politice din vremea stalinismului.
Să zicem însă că iscălitorii nu se pricepeau la disciplina numită Drept, confundînd Justiţia cu apucatul de păr pe maidan, precedat sau urmat, după împrejurări, de cuvenitele picioare în fund.

Altceva mă surprinde.
Şi anume:
Transformarea unei abstracţiuni într-un motiv de ură personală.

Membrii CPEx alcătuiau o lume aparte, fără nici o legătură cu lumea oamenilor muncii. Nici unul dintre cei din boxă nu făcuse vreun rău direct semnatarilor. Nu le luase pămîntul la colectiv, nu-i dăduse afară din serviciu şi nu le tăiase lumina tocmai cînd se pregăteau să guste ciorba sleită.

Şi cu toate acestea, corespondenţele abundă în insulte gratuite: „bestiile din box㔄criminali”, „netrebnici”. O lectură mai suspicioasă şi, deci, mai atentă, descoperă însă un mic amănunt: insultele sînt aceleaşi în circulaţie de la o scrisoare la alta. Şi anume: insultele proferate zi şi noapte, după decembrie 1989, la TVR, la Radio şi în gazete, de către profesionişti.
Oamenii munci n-au nici măcar privilegiul expresivităţii involuntare, născute din sinceritate.

Cum s-ar explica?
Sunt două răspunsuri posibile:

  • a) oamenii muncii, presupuşi simpli, repetau papagaliceşte, ca nişte semidocţi, clişeele frecventate la televizor.
  • b) oamenii muncii iscăleau astfel de scrisori doar cu numele. În realitate, sub identităţile precizate se ascundeau profesioniştii diversiunii, specialiştii în Crearea de atmosferă.

Înclin să cred în a doua ipoteză.
Asta deoarece datele unora dintre autori contrastează cu textul. O pensionară, bolnavă de inimă, care începe prin a declara, în chip autoironic suspect, că „fără să vreau la bătrîneţe am început să fac politică”, scrie cam aşa:

„Mă iertaţi că vă răpesc din timp, dar n-am să pot să mor pînă nu-i văd condamnaţi. Cine a mai stat pe vremea bestiilor în condiţiile în care stau ei – cămăşi albe, cravate la gît şi altele? Am 71 de ani şi vreau să ştie toţi nemernicii că poporul îi urăşte şi mulţi regretă că nu crapă odată. Toată lumea cinstită a fost indignată cînd au fost puşi în libertate cei patru în frunte cu momîia de Dăscălescu.
Încă o dată vă rog măcar două vorbe în ziar ca să ajungă la urechile bestiilor ce le doresc majoritatea oamenilor”.

Cu scrisorile oamenilor muncii indignaţi în timpul procesului, exprimîndu-şi ura şi cerînd pedeapsă maximă pentru „bestii”, m-am întîlnit în cazurile proceselor staliniste: cel de la Moscova, procesul Slansky din Cehoslovacia.

În Mărturisirea lui Arthur London, copleşitoarele memorii ale unuia dintre cei condamnaţi la închisoare pe viaţă în Procesul Slansky (Praga, 1952), victima îi spune anchetatorului că poporul va fi tulburat aflînd de arestarea şi interogarea sa.
Anchetatorul îi răspunde, nu fără cinism, că la Sediul CC s-au primit deja vagoane întregi de scrisori în care se cere condamnarea la moarte a „năpîrcilor”.

În Scînteia şi în alte publicaţii, am citit scrisori ale oamenilor muncii trimise redacţiei cu prilejul marilor procese politice ale începutului şi conţinutului de stalinism: al Mareşalului, al lui Iuliu Maniu, al responsabililor de la Canal.

M-a surprins, la vremea respectivă, un fapt: autorii, deşi invocaţi ca fiind reali, vorbeau asemenea personajelor tipice în împrejurări tipice, după cum le zicea estetica proletcultistă eroilor din literatura socialistă.
Expresiile difereau de la o categorie la alta: intelectualul îşi alegea vorbele, proletarul le trîntea pe hîrtie, ca şi cum ar fi dat cu tîrnăcopul, ţăranul era eminamente analfabet.

Deşi tema epistolei era procesul atunci în plină desfăşurare, adresanţii nu se mulţumeau cu transcrierea opiniei în adjective tari şi interjecţii mînioase.
Simţeau nevoia să dea amănunte despre viaţa lor, despre familie, despre locul de muncă.
Se străduiau, într-un cuvînt, cu maximă risipă de energie, să fie cît mai reali, cît mai credibili.
Ciudată de-a dreptul această nelinişte că s-ar putea să nu fie crezuţi ca nişte oameni presupus simpli!

Ceva asemănător izbeşte la compunerile celor din popor pe altarul Procesului CPEx din 1990-1991:
Bătrîna care nu vrea să moară pînă nu vede „bestiile” condamnate, scrie că e bolnavă de inimă, că are soţ, fiu, noră şi 2 (scrie cifra!) nepoţi, că era singura din familie care îl iubea pe Ceauşescu pînă la apariţia lui Ion Iliescu, că are 71 de ani.
Parcă pentru a ne convinge că-i reală şi nu inventată!

Culmea veridicităţii cu orice preţ e atinsă de scrisoarea unui aşa-zis ţăran muncitor.

„Sunt ţăran muncitor de pămînt la o vîrstă de 65 de ani, judeţu Oaşului, comuna Viişoara. Urmăresc cu mare atenţie şi citesc cuvînt cu cuvînt articolele domniei voastre asupra criminalilor care sunt incluşi în conflictul genocidului din Decembrie 1989.

Dacă criminali de război din al doilea război mondial au fost la Nemburg judecaţi în 6 luni şi s-au luat pedeapsa meritată fiind proces internaţional nu ştim şi aşteptăm cînd vor fi judecaţi aceşti criminali care au supt ţara ca şerpi şi trîntori, cînd vor fi judecaţi să-şi primească pedeapsa după meritul fiecăruia, căci împlinim 1 an de la audierea lor şi nu primesc pedeapsa. Nu ştiu cum unii jurişti cu sînge de România fierbinte şi înroşit de teroarea lor poate să ascundă adevăru şi să-i apere cu diferite minciuni cînd tot poporu Român cunoaşte rolul acestor victime. Ca ţăran rog să vă ajute Dumnezeu pînă la urmă vă stimăm Domnule Mircea Bunea”.

De remarcat imediat, înaintea oricărei aprofundări:

  • a) expeditorul se vrea ţăran analfabet. Un analfabet prin greşelile gramaticale, prin stîlcirea numelor proprii, prin trecerea, ca acceleratul, peste semnele de punctuaţie.
    Cu toate acestea, are logică de propagandist. Indignare sa nu e sinceră, ci studiată.
  • b) se dedă clişeelor epocii: „şerpi şi trîntori” (clişeu din categoria Mînia ţăranului muncitor), „criminali”.

Dacă ne gîndim că multe scrisori încep cu: „sîntem un grup de muncitori”, „sîntem un grup de lucrători”, ipoteza fabricării unor astfel de scrisori după tipicul propagandei din timpul proceselor staliniste prinde contur.
Şi chiar dacă n-ar fi fost fabricate, impresia pe care o degajă e cea de fabricat.
Şi, în ultimă instanţă, asta contează!

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici