Ion Cristoiu: Pentru că n-are drept profesie de bază Politica, Sorin Cîmpeanu îşi poate permite să fie un bun politician

  • Ion Cristoiu: Singurul demnitar al noii Puteri invitat pînă acum de mine la un interviu a fost Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei. Intervenţiile sale publice mi-au dezvăluit un tehnocrat care a fost invitat să fie ministru şi nu un politician care a zgrepţănat pe la uşile partidului ca să fie numit ministru.
  • Ion Cristoiu: Ministerul Educaţiei, sub conducerea lui Sorin Cîmpeanu, a obţinut multe succese în bătălia paşnică dusă împotriva tendinţei celor de la Sănătate de a impune cît mai multe restricţii. Adevărul este la mijloc. Numai viaţa poate să răspundă la întrebarea „Care dintre cele două ministere are dreptate?”
  • Ion Cristoiu: Ministerul Culturii nu există în această bătălie. Nu există nici Ministerul Sporturilor, nici cel care răspunde de HoReCa. În schimb, Ministerul Educaţiei există. Sorin Cîmpeanu s-a bătut pentru fiecare îmblînzire a interdicţiilor, a obţinut multe lucruri luptîndu-se cu Ministerul Sănătăţii pentru interesele şcolii. Acesta este un exemplu de ceea ce se cheamă ministru.
2800 afişări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: Pentru că n-are drept profesie de bază Politica, Sorin Cîmpeanu îşi poate permite să fie un bun politician

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că, spre deosebire de alţi miniştri din Guvernul Cîţu, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, s-a bătut pentru îmblînzirea fiecărei restricţii impuse de pandemie şi a avut succes în apărarea intereselor şcolii, motivul fiind faptul că nu are drept profesie politica, ceea ce îi permite să fie un bun politician.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro:

„Am evitat din răsputeri să invit la emisiunea Interviurile lui Cristoiu de la Aleph News, transmisă în fiecare duminică între orele 20-21, demnitari şi chiar politicieni ai actualei Puteri, instalate după scrutinul din decembrie 2020. O lungă experienţă postdecembristă de moderator m-a convins că un interviu cu un om al Puterii, indiferent că aceasta ar fi de Dreapta sau de Stînga, e o tragică pierdere de timp. O dată cocoţaţi în fotoliile de demnitari, politicienii se schimbă radical faţă de presă. Cînd mîncau pîinea neagră a Opoziţiei veneau la un interviu la orice oră din zi şi din noapte. După interviu nu mai ştiau cum să-ţi mulţumească pentru că i-ai chemat, deoarece nu-i cheamă nimeni. Pe parcursul interviului erau ei înşişi. Nu se prefăceau că sînt mai deştepţi decît – vorba aia – îi făcuse mă-sa, se exprimau în deplină libertate, nu duceau mîna la gură după ce ziceau ceva mai îndrăzneţ. Ajunşi la putere se fandosesc, se alintă, se fudulesc cînd îi inviţi la un interviu. Fireşte cînd îi inviţi ca jurnalist independent. Fiecare Putere postdecembristă şi-a avut presa din anticameră, cea care şi-a luat misiunea de a trage, pe post de ordonanţă, cizmele Stăpînului la intrarea în casă pentru a le văcsui cu limba. Actuala Putere îşi are televiziunile ei de anticameră. Miniştrii Guvernului Cîţu preferă să meargă la aceste televiziuni, unde îi aşteaptă în hol mogulii frîngîndu-şi mîinile a umilinţă, şi în studio moderatorii unşuroşi, pregătiţi să le facă un masaj tailandez în direct. Daţi huţa de dimineaţa pînă seara pe la televiziuni, site-uri, radiouri şi ziare cu jurnalişti pe post de băieşi, se înţelege că miniştrii lui Cîţu evită interviurile la televiziuni care i-ar putea pune în faţa unor întrebări incomode.

Chiar şi atunci cînd acceptă, dialogurile cu ei sînt catastrofale. Şi nu pentru că ei, urmîndu-l pe Cîţu, ar înghiţi cuvintele fără să le mestece, ci pentru că se refugiază imediat în adevăruri de-a gata. Pe vremea cînd făceam o emisiune de interviuri împreună cu Robert Turcescu, exasperaţi de luarea invitaţilor pe drumurile bătătorite a adevărurilor de-a gata, ca acul unui patefon, rămas într-un şanţ al plăcii, ne-am gîndit să aducem în emisiune o talangă. Scuturînd-o, i-am fi atras atenţia invitatului că vorbeşte deja ca şi cum ar dormi.

Singurul demnitar al noii Puteri invitat pînă acum de mine la un interviu a fost Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei. Intervenţiile sale publice mi-au dezvăluit un tehnocrat care a fost invitat să fie ministru şi nu un politician care a zgrepţănat pe la uşile partidului ca să fie numit ministru. Sorin Cîmpeanu e de meserie profesor universitar. Am remarcat nu fără plăcută surprindere c-a ajuns profesor universitar urcînd toate treptele carierei universitare, de la preparator începînd. România e plină de profesori universitari ajunşi în această ipostază direct de pe băncile liceului, fără Bacalaureat uneori, trecuţi însă deja prin funcţiile de decani şi şefi de catedră. Conştient că mare lucru nu pierde dacă nu mai e demnitar, Sorin Cîmpeanu e unul dintre cei mai liberi miniştri ai Guvernului Cîţu. Şi conştiinţa acestei libertăţi face intervenţiile sale publice interesante, deoarece sînt scutite de bla-bla-ul politruc. Era normal ca în cadrul interviului, abordarea relaţiei dintre ministerul Educaţiei şi ministerul Sănătăţii în privinţa ordinelor comune care reglementează situaţia şcolară în Pandemie să devină un moment interesant prin sinceritatea manifestată de Sorin Cîmpeanu. Se ştie – dar nu s-a insistat prea mult public asupra faptului – că restricţiile dictate de pandemie dintr-un domeniu, administrat de un anumit minister, sunt rezultatul unor discuţii între ministerul respectiv, să spunem al Educaţiei sau al Culturii, şi ministerul Sănătăţii.

Despre cum se desfăşoară în practică această relaţie l-am întrebat pe Sorin Cîmpeanu cînd a venit vorba de ordinul comun prin care s-a revenit la şcoala în forma fizică. Domnia sa mi-a dezvăluit:

<Nici eu nu sînt medic, nici ministrul Sănătăţii. Pentru acest ordin comun să ştiţi că s-a negociat trei zile şi două nopţi, echipele, pe care le-am condus, şi am stat şi eu pînă la 6 dimineaţa. În echipă sînt secretari de stat, consilieri, cei care au atribuţii să se ocupe de acest lucru. Am fost în aceeaşi încăpere 5-6 oameni de la Ministerul Educaţiei, 5-6 oameni de la Ministerul Sănătăţii şi am stat pînă la 6 dimineaţa ca să ajungem la un numitor comun>.

Ce se poate înţelege de aici?

Că, aşa cum era de aşteptat, Ministerul Sănătăţii, sub influenţa specialiştilor mai mult sau mai puţin aşa-zişi, doreşte anumite restricţii într-un anumit domeniu. Pentru ca aceste restricţii să se aplice trebuie o înţelegere cu ministerul care administrează domeniul respectiv. Restricţiile, în final, sînt rezultatul unor negocieri angajate cu ministerul Sănătăţii de ministerul care administrează un domeniu. Deşi ministerul Sănătăţii împărtăşeşte varianta unor restricţii dure, ministerul care administrează domeniul poate să se opună şi, în cadrul negocierilor, să obţină o îndulcire a măsurilor astfel încît viaţa în domeniul respectiv să se desfăşoare cît de cît. Tot acest adevăr e valabil pentru relaţia dintre Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii. Aşa cum s-a văzut pînă acum, Ministerul Educaţiei, sub conducerea lui Sorin Cîmpeanu, a obţinut multe succese în bătălia paşnică dusă împotriva tendinţei celor de la Sănătate de a impune cît mai multe restricţii.

Fireşte adevărul este aici la mijloc. Numai viaţa poate să răspundă la întrebarea Care dintre cele două ministere are dreptate? Cel al Sănătăţii, care impune restricţii cît mai dure, şi celălalt, al Educaţiei care e tentat să lupte împotriva acestor restricţii. Nu are importanţă cui dă viaţa dreptate, pînă la urmă. De fapt este şi greu să aflăm cui dă viaţa dreptate pînă la urmă. Mărirea sau micşorarea pericolului de Pandemie depinde şi de cifrele pe care le prezintă autorităţile, şi mai ales de o întreagă atmosferă în opinia publică făcută de media. Sigur e însă că aceste ordine comune privind restricţiile dau seamă de interesul ministrului respectiv pentru propriul său domeniu.

Dacă luăm, de exemplu, Ministerul Culturii, vom observa că acesta practic nu există în această confruntare. Tot ce a dorit Ministerul Sănătăţii în materie de restricţii a fost asumat în mod automat de Ministerul Culturii, în defavoarea artiştilor. Desigur nici artiştii nu prea s-au ostenit. Rămîne un mare mister cum de aceşti mari actori, mari regizori, mari critici de teatru, care au drept permanenţă a tuturor ieşirilor în presă zicerea că nu pot trăi fără contactul cu publicul, că respectă publicul, că trăiesc temperatura unei săli, nu bombănesc nici măcar pe ascuns în faţa acestor restricţii. O explicaţie e faptul că teatrele sînt finanţate de stat. Actorii stau acasă pe cuptor şi banii le vin indiferent că merg sau nu serviciu. Contactul cu publicul, spectacolul, trăirile de pe scenă ţin mai degrabă de Memoriile publicate în timpul vieţii.

Dar, dincolo de aceste lucruri, Ministerul Culturii nu există în această bătălie. Nu există nici Ministerul Sporturilor şi Tineretului. Nu există nici cel care răspunde de HoReCa. În schimb, Ministerul Educaţiei există. Sorin Cîmpeanu s-a bătut pentru fiecare îmblînzire a interdicţiilor, a obţinut multe lucruri luptîndu-se cu Ministerul Sănătăţii pentru interesele şcolii.

Acesta este un exemplu de ceea ce se cheamă ministru. Să ne reamintim că Sorin Cîmpeanu a fost contestat de presa SRI-istă şi SPP-istă pe motiv că ar fi traseist. De parcă a conduce un minister depinde de, să zicem, trăirile politice ale unui ministru. Klaus Iohannis l-a impus şi iată, după părerea mea, a făcut bine. Sorin Cîmpeanu este un exemplu de ce înseamnă să te baţi pentru ministerul tău, ce înseamnă să te baţi pentru bugetul ministerului, ce înseamnă să te baţi în raport cu alte ministere, ce înseamnă să te baţi chiar în cadrul partidului.

El poate asta, pentru că n-are drept profesie de bază politica.

Şi cum nu depinde de politică îşi poate permite să fie bun politician”.

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici