Ion Cristoiu: Politicul în divorţ cu Presa

  • Ion Cristoiu: Timp de cinci zile, între 10 şi 14 decembrie, s-au desfăşurat la Sinaia lucrările Seminarului internaţional cu tema «Limba română – mijloc de comunicare şi informare radiofonică». Au participat reprezentanţi ai unor posturi de radio care emit în limba română nu numai de pe teritoriul României, dar şi de pe teritoriul altor state.
  • Ion Cristoiu: Judecată strict după titlu, manifestarea se anunţa o succesiune interminabilă de plicticoşenii scorţoase. Ce poate fi mai plicticos decît o dezbatere despre limba română? Parcă şi vezi grămăticii veniţi să demonstreze că nu ştiu ce cuvînt e folosit incorect şi că într-un loc trebuie să se pună liniuţă în loc de punct!
  • Ion Cristoiu: Organizatorii au avut inspiraţia de a nu ţine cont de un titlu pe care, mai mult ca sigur, ei înşişi l-au ales. Drept urmare, dezbaterile din cadrul seminarului au depăşit hotarele strîmte ale chestiunilor de specialitate, pentru a aborda teme de larg interes.
344 afișări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: Politicul în divorţ cu Presa

Ion Cristoiu: Politicul în divorţ cu Presa

Revederea comentariilor mele publicate în primii ani postdecembrişti îmi reaminteşte nu numai idei generale, risipite cu generozitate în presa, prin excelenţă efemeră, dar şi evenimente la care am participat la vremea respectivă şi de care nu mai am habar. Editorialul Politicul în divorţ cu presa din Expres Magazin, 16 decembrie 1992, izvorăşte din participarea mea la un seminar internaţional la Sinaia:

„Timp de cinci zile, între 10 şi 14 decembrie, s-au desfăşurat la Sinaia lucrările Seminarului internaţional cu tema «Limba română – mijloc de comunicare şi informare radiofonică». Au participat reprezentanţi ai unor posturi de radio care emit în limba română nu numai de pe teritoriul României, dar şi de pe teritoriul altor state: Europa Liberă, BBC, Vocea Turciei, Radio Moscova, Radio France International, Radio Seghedin. Această lărgire a sferei conceptului a conferit seminarului o aură uşor romantică. Lucrările sale au beneficiat de participarea unor jurnalişti care s-au adresat pînă acum unui auditoriu aflat la mare distanţă de spaţiul lor cotidian. Un auditoriu căruia ei îi vorbeau fără a şti vreodată dacă-i ascultă sau nu. Seminarul le-a dat acestor jurnalişti prilejul de a vedea cu ochii lor acest auditoriu, de a se convinge că el există, că nu e o născocire a fanteziei lor înfierbîntate. Judecată strict după titlu, manifestarea se anunţă o succesiune interminabilă de plicticoşenii scorţoase. Ce poate fi mai plicticos decît o dezbatere despre limba română? Parcă şi vezi grămăticii veniţi cu toţii să demonstreze că nu ştiu ce cuvînt e folosit incorect şi că într-un loc trebuie să se pună liniuţă în loc de punct!

Organizatorii – Radiodifuziunea română şi Departamentul Informaţiilor din Guvernul României – au avut inspiraţia de a nu ţine cont de un titlu pe care, mai mult ca sigur, ei înşişi l-au ales. Drept urmare, dezbaterile din cadrul seminarului au depăşit hotarele strîmte ale chestiunilor de specialitate, pentru a aborda teme de larg interes cum ar fi, de exemplu, Mediatizarea culturii româneşti, Receptarea în mass-media a vieţii politice şi sociale, Legislaţia românească în domeniul audiovizualului.

Excesiva amabilitate a organizatorilor a făcut ca subsemnatul să fie, alături de distinsul sociolog Alin Teodorescu, moderator al dezbaterii pe tema: «Viaţa politică şi socială românească – receptare şi interpretare în mass-media». În democraţie, moderator e ceva asemănător celui ales, pe vremuri, de prezidiul unei adunări generale de partid, să conducă lucrările. Ca şi în cazul adunării generale de partid, moderatorul unei dezbateri democratice e desemnat de la centru. În aceste condiţii, el se vede obligat să dea şi să ia cuvîntul participanţilor, să arate mereu un chip zîmbăreţ, să fie politicos cu cei ce bat cîmpii şi să spună şi el din cînd în cînd cîte ceva. Om conştiincios, subsemnatul şi-a îndeplinit cu entuziasm aceste îndatoriri.”

Merg cam la două săptămîni odată la Sinaia. Am fost în decembrie 1992? Mai mult ca sigur că da, o dată ce public gîndurile stîrnite de prezenţă. Şi dacă da, la ce hotel am stat? Ce alţi jurnalişti au participat? Să fi participat la o singură dezbatere, cea moderată de mine, după care m-am întors la Bucureşti? Nici la întrebarea asta nu pot răspunde.

Parcurgerea textului îmi dezvăluie de ce aveau succes editorialele mele. Aveau multă proză, dar mai ales aveau idei generale.

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici