Ion Cristoiu: Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu

  • Ion Cristoiu: Varianta franceză a Zodiei Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă, apărută la editura Rue d'Ulm, în 2017, sub titlul Le règne du prince Douca, ou le signe du cancer, traducere, adnotări şi postfaţă, Philippe Préaux, a fost publicată într-o colecţie pe care aş vedea-o valabilă şi la noi: „Collection Versions françaises”.
  • Ion Cristoiu: E o capodoperă de ceea ce se numeşte editarea unei cărţi. Prima pagină reproduce Zodiacul pictat de călugărul Antim, Evangheliarul, 1642/1643. Pe cealaltă pagină, o veritabilă bijuterie editorială: Harta principalelor localităţi citate în roman, valabilă în secolul cînd se petrece Vremea Ducăi Vodă.
  • Ion Cristoiu: Postfaţa e o capodoperă de cercetare riguroasă, scutită de mesaje propagandistice, a romanului, dar şi a personalităţii lui Mihail Sadoveanu. Autorul nu ocoleşte punctele problematice din biografia marelui scriitor, cum ar fi, de exemplu, Comunismul lui Sadoveanu.
1389 afișări
Imaginea articolului Ion Cristoiu: Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu

Ion Cristoiu: Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu

La interviul acordat mie pentru Aleph News, Jordan Herford, administratorul drepturilor de autor Sadoveanu (maică-sa, Smaranda Erfurt, nepoată a lui Sadoveanu, e moştenitoarea, singura nepoată rămasă în viaţă), îmi aduce spre prezentare varianta franceză a Zodiei Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă, apărută la editura Rue d'Ulm, în 2017, sub titlul Le règne du prince Douca, ou le signe du cancer, traducere, adnotări şi postfaţă, Philippe Préaux. Cartea a fost publicată într-o colecţie pe care aş vedea-o valabilă şi la noi: „Collection Versions françaises”. De la început colecţia ne semnalează că e vorba de varianta franţuzească a unei cărţi apărute în original într-o altă limbă. Despre traducătorul şi editorul cărţii, aflu, graţie unui site de vînzare de carte, că s-a născut în 1948 la Neunkirchen (Germania), fost elev al L'École normale supérieure, denumită «de la rue d'Ulm», «Ulm», una dintre instituţiile universitare printre cele mai prestigioase din Franţa, specializată în Litere şi Ştiinţe. Aşadar, traducerea apare sub semnul unei prestigioase instituţii pariziene de învăţămînt superior. Philippe Préaux a tradus cărţi şi din germană şi a obţinut diploma în Limba română la Institut national des langues et civilisations orientales (INALCO). A făcut mai multe călătorii în România.

Într-o pauză de publicitate iau cartea şi o răsfoiesc, surprins de calitatea ediţiei: hîrtie de lux, postfaţă, note.

Azi, spre seară, aflat la birou, cum mă durea capul, mi-am zis să cercetez mai atent cartea. E o capodoperă de ceea ce se numeşte editarea unei cărţi. Prima pagină reproduce Zodiacul pictat de călugărul Antim, Evangheliarul, 1642/1643. Pe cealaltă pagină, o veritabilă bijuterie editorială:

Harta principalelor localităţi citate în roman, valabilă în secolul cînd se petrece Vremea Ducăi Vodă, inclusă în harta României şi a ţărilor vecine din 2017.

Lungit cu picioarele pe două scaune, citesc primele pagini din Notele traducătorului. Întruchipează o capodoperă a seriozităţii în materie de cercetare. Eu le parcurg fără a mai vedea paginile la care se tipăresc notele. Iată un exemplu:

„Sărbătoare tradiţională moldovenească (cumetrie) care urmează unui botez. Atestată de asemenea în Franţa de Vest, în Aunis, sub numele – foarte apropiat de comperage.”

Sau un alt exemplu:

„Sarmale (pronunţie sarmalé): rulade de foi de varză acră, umplute cu carne şi ierburi şi fierte. Una dintre mîncărurile tradionale româneşti.”

Mă dă gata mai ales harta cu locurile pomenite în roman. De ce dracu nu facem şi noi o asemenea ediţie?

Postfaţa e o capodoperă de cercetare riguroasă, scutită de mesaje propagandistice, a romanului, dar şi a personalităţii lui Mihail Sadoveanu. Autorul nu ocoleşte punctele problematice din biografia marelui scriitor, cum ar fi, de exemplu, Comunismul lui Sadoveanu:

„«Comunismul» lui Sadoveanu

Astăzi încă, ba chiar mai mult decît oricînd de la schimbarea de regim din 1989 cu valul de anticomunism care a însoţit-o, în primul rînd atitudinea lui procomunistă şi prosovietică începînd din 1944 pînă la moartea sa, în 1961, i-a fost reproşată scriitorului. S-a regăsit alături de comunişti, care rămăseseră puţin numeroşi în România, în timpul campaniilor de ură a căror ţintă era din partea extremei drepte, şi a putut să le aprecieze eficacitatea. În urma răsturnării antifasciste din 1944, condusă împreună de Palatul regal şi Partidul Comunist, apoi proclamarea republicii populare, la conducerea căreia scriitorul a participat în două reprize, din 1947 în 1948 şi în ianuarie 1958, distincţiile onorifice l-au înconjurat cum se obişnuia în acea epocă pentru un intelectual de frunte într-un regim din Răsărit, în mod frecvent obiect al unui «cult al personalităţii». Din timpul vieţii şi multă vreme după dispariţia lui, a fost atacat pentru acest rol nu numai reprezentativ, ci de putere politică reală, pe care a acceptat să îl exercite, ca şi cînd numai prin acest singur fapt ar fi cauţionat toate abuzurile guvernelor române comuniste succesive, precum şi stalinismul în general.

Nu este rolul nostru şi nici nu este aici locul pentru asta, de a face anume procesul politic al unui om cu o atitudine complexă, cîtuşi de puţin redusă la căutarea onorurilor, ci alcătuită în mod autentic din asumarea responsabilităţilor de stat, atitudine cu care era obişnuit, şi asta fără întrerupere începînd cu anii 1920, ca preşedinte de Senat, de exemplu, apoi al Adunării Naţionale. Să ne limităm la a aminti că lumea, începînd din 1949, era efectiv împărţită în două tabere, asupra cărora plana o ameninţare nucleară efectivă. Statele Unite folosiseră deja de două ori bomba atomică, Uniunea Sovietică o avea. Exista teama de un conflict nuclear iminent şi lumea era pentru sau contra coexistenţei paşnice şi a dezarmării. Se contura o mişcare mondială de savanţi, artişti şi intelectuali din Est, ca şi din Vest pentru apărarea păcii, printre care se disting Frederic Joliot-Curie, Aragon, Picasso, Jean-Paul Sartre, Pablo Neruda sau Yanis Ritsos, pentru a-i cita doar pe cei mai cunoscuţi, în timp ce alţii (George Orwell, Arthur Koestler, Benedetto Croce, Raymond Aron sau Igor Stravinski) se delimitau. Războiul rece bîntuia şi printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situaţie prosovietice (tot în timpul războiului, pe frontul transilvănean, în septembrie 1944, a căzut unul dintre fiii săi, Paul-Mihu, şi el scriitor) acţionînd convins potrivit conştiinţei sale umaniste, este pus în situaţia să aibă luări de poziţie fără echivoc în favoarea noului regim care se poziţionează ca adversar al fascismului, apoi în contra unui nou război mondial. Dar unii îl consideră doar un oportunist. În privinţa pretinselor lui trădări faţă de opozanţi, mărturiile diferă printre intelectualii români, inclusiv la cei pînă nu demult încă «dizidenţi» precum Virgil Tănase, care îi ia apărarea retrospectiv:

«Cei care considerau că drumul era fără întoarcere au vrut să se adapteze. Cel mai bun exemplu este un prozator, Sadoveanu, unul dintre cei mai mari scriitori ai noştri. Rădea tot ce îi permitea funcţia şi împărţea apoi banii victimelor represiunii staliniste: scriitori interzişi, familii ale unor persoane închise.»

Nu este mai puţin adevărat că prima impresie favorabilă după călătoria în URSS imediat după război (se pare că a fost tulburat de vizitarea creşelor rurale) a jucat un rol declanşator la acest intelectual deja admirator al culturii ruse, progresist angajat politic devreme, care vedea în răsturnarea satelor româneşti o alternativă la vicisitudinile ţării sale sărace şi înapoiate: se pare că a fost puţin conştient de abuzurile şi uneori de crimele noului regim, care îl răsfăţa. Dacă atitudinea lui a fost şi rămîne foarte criticată, este greu de despărţit anticomuniştii funciari de democraţii sinceri, dezamăgiţi de «convertirea» scriitorului; altfel zis, de a distinge între adversarii ideologici de lungă durată, nostalgici ai unei ordini aristocratice din trecut, pe care Sadoveanu o critica dintotdeauna, şi detractorii pretinsului său «drum al Damascului», susceptibili de adeziune la o republică burgheză, chiar socialistă, mai puţin represivă.”

Ce dovadă mai bună decît prefaţa asta e că străinii sînt mai obiectivi decît noi în abordarea valorilor noastre naţionale?!

 

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici