ISTORIA FĂRĂ PERDEA, Marius Oprea. Petru Groza, asasin – Parchetul Militar a dovedit că l-a otrăvit, în 1949, pe episcopul Grigorie Leu al Huşilor

Spre sfîrşitul lunii feburarie, în anul 1949, episcopul Grigorie Leu al Huşilor a fost chemat la Bucureşti, de autorităţile ecleziastice – în condiţiile în care se preconizase deja, prin noua Lege a Cultelor, desfiinţarea episcopiei pe care o păstorea. La întoarcere, s-a simţit rău şi, două zile mai tîrziu, a murit – lăsînd apropiaţilor săi suspiciunea că a fost otrăvit.

3200 afișări
Imaginea articolului ISTORIA FĂRĂ PERDEA, Marius Oprea. Petru Groza, asasin – Parchetul Militar a dovedit că l-a otrăvit, în 1949, pe episcopul Grigorie Leu al Huşilor

Adevărul a ieşit acum la iveală – regimul de ocupaţie sovieto-comunist a folosit împotriva Bisericii Ortodoxe Române (pe care n-o putea desfiinţa şi întemniţa) nu numai propaganda ateistă, ci şi crima, prin care i-a înlăturat de la conducerea ei pe ierarhii incomozi regmului – adică, cei mai înalţi păstori ai ei. Episcopul Leu a fost ultimul de pe această listă, dar în cazul lui dovada e sigură.

Cronica unui asasinat politic

Chemat la Bucureşti, unde speranţele de salvare a Episcopiei Huşilor, pentru a cărei supravieţuire era dispus să renunţe el la cîrja episcopală, lui Grigorie Leu i-au fost spulberate toate speranţele după întîlnirea cu Patriarhul Iustinian, care i-a spus că nu se mai poate face nimic în afara transformării Episcopiei într-o mînăstire, pentru a-i salva patrimoniul.

Pe 25 februarie, episcopul Grigorie Leu a fost chemat şi la Guvern, la o întîlnire cu primul ministru Petru Groza. După această întîlnire, la întoarcere s-a simţit foarte rău. Îşi amintea de o cafea, băută în compania volubilului prim-ministru, care îl iscodea în legătură cu fiul său, preotul Vasile Leu, fugit cu puţină vreme înainte în occident şi ale cărui intervenţii la Radio Londra atacau frecvent regimul de ocupaţie sovieto-comunist de la Bucureşti – şi personal pe Groza. N-a avut prea multe de spus acolo. Dar era vădit că exista un interes aparte, din cauza acestei situaţii speciale – fiul putea, cu mijloacele pe care le avea la îndemînă, să-şi apere tatăl, dezlănţuind o ”propagandă duşmănoasă” împotriva regimului, care preconizase deja pensionarea forţată a episcopului Grigorie Leu şi desfiinţarea episcopiei Huşilor.

Înaltul ierarh devenise un ”vector” al unei ameninţări externe, la adresa regimului. Era nu numai indezirabil, dar şi în mod necesar dispensabil. Ceea ce luase în calcul şi poliţia secretă, condusă de agenţi sovietici: la întîlnirea cu Petru Groza, episcopul Grigorie Leu a fost otrăvit, punînd-i-se în cafea o mare cantitate dintr-o soluţie de ioni de cupru, o otravă letală, cu efect întîrziat.

La întoarcerea cu trenul, episcopul a început să se simtă rău, iar la gara Crasna, unde a coborît, a fost adăpostit de impiegatul de gară Ambrozie Filiuţă, un mai vechi apropiat – absolvent de seminar teologic. Acesta avea să-şi amintească popasul episcopului în apartamentul său, unde a zăbovit mai mult – chiar şi peste noapte, pînă a doua zi, simţindu-se foarte rău, slăbit, acuzînd stări de vomă şi o sete insaţiabilă. Episcpul a pus în mod direct starea sa de rău cu cafeaua băută la guvern, în compania lui Petru Groza, şi l-a rugat pe impiegat să-i telegrafieze fiicei sale, Valentina, medic la Medgidia, să vină la el cît mai repede.

A fost apoi transportat la Huşi, la sediul Episcopiei, cu o trăsură, pentru a sta cît mai comod. Aici, între cei mai apropiaţi colaboratori, cît şi faţă de fiica sa, episcopul s-a arătat conştient că a fost otrăvit şi a spus asta celor din jur. Simptomele confirmau acest lucru, cît şi temerea că nu se mai poate face nimic. Perfect lucid, dar suferind îngrozitor, Grigorie Leu şi-a pregătit propria înmormîntare, fără pompă: a cerut să fie înmormîntat cu hainele vechi, simple, un meşter sculptor i-a confecţionat o cîrjă episcopală din lemn, iar pentru cap, ieromonahul Partenie de la Episcopie i-a confecţionat, la cererea sa, o mitră din carton.

Aşa a fost găsit episcopul Grigorie Leu, inclusiv cu mitra de carton păstrată, atunci cînd arheologii de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, conduşi de Gheorghe Petrov, au deschis cripta sa în 24 septembrie 2018, pentru a verifica, în urma sesizărilor urmaşilor episcopului Leu şi a demersurilor Episcopiei Huşilor, ipoteza otrăviririi acestuia de către autorităţile comuniste. Ipoteză confimată oficial ieri, cînd Parchetul a stabilit în mod clar: episcopul Grigorie Leu a fost ucis.

Fapta comisă împotriva episcopului Grigorie Leu a fost ”o execuţie”

Marţi, 1 martie 1949, episcopul Grigorie Leu a murit, asistat de apropiaţii săi, cu chipul, devenit galben-vînăt, contorsionat de suferinţă. Trecuseră patru zile de suferinţă atroce de la cafeaua fatidică, băută în biroul primului ministru Petru Groza.

Raportul de expertiză medico-legală nr. 16932/c/24.02.2019, întocmit de Institutul de Medicină Legală Iaşi, la şaptezeci de ani de la momentul în care episcopul intra în biroul lui Petru Groza de la Consiliul de Miniştri, a concluzionat că moartea Episcopului Grigorie Leu s-a datorat unei „intoxicaţii cu o substanţă ce conţine ioni de cupru, care nu puteau ajunge în organism decît prin ingestie”.

Pe 28 iulie, Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, a emis o Ordonanţă care confirmă otrăvirea Episcopului Grigorie Leu de către un oficial de cel mai înalt rang al regimului comunist – primul ministru Petru Groza. Ordonanţa de clasare în dosarul penal nr. 24/P/2018 arată că ”expertiza toxicologică face dovada faptului că moartea Episcopului Grigorie Leu a fost consecinţa ionilor de cupru, care, prin caracteristicile chimice şi prin cantitatea mare îngurgitată, au acţionat ca o substanţă otrăvitoare, suprimînd viaţa înaltului prelat la scurt timp după întîlnirea avută de acesta cu Petru Groza, preşedintele Consiliului de Miniştri ai proaspăt proclamatei Republici Populare Române, întîlnire după care acesta a acuzat imediat o stare de rău, iar simptomele sînt şi ele unele specifice unei intoxicaţii cu substanţe otrăvitoare, fiind întrunite elementele de tipicitate ale unei omucideri”.

De asemenea, se precizează că în analiza documentelor existente în dosarul de urmărire informativă aflat în arhiva CNSAS în cazul episcopului Huşilor, se dovedeşte opoziţia constantă a lui Grigorie Leu faţă de regimul comunist. Ordonanţa de clasare a Parchetului Militar caracterizează drept „execuţie” fapta comisă împotriva episcopului.

Vinovatul este în mod clar stabilit: ”Dat fiind faptul că în această speţă au intervenit factori care împiedică exercitarea acţiunii penale, respectiv decesul suspectului sau al inculpatului, respectiv Petru Groza (decedat la 07.01.1958), a persoanelor din cadrul trupelor de securitate care şi-au dat concursul în această acţiune, precum şi timpul îndelungat scurs de la data faptelor”, se constată ”imposibilitatea obiectivă de a mai putea stabili alţi eventuali participanţi la comiterea acestei omucideri, dispunîndu-se clasarea cauzei avînd ca obiect săvîrşirea infracţiunii prevăzute de art. 439 alin 1 lit. a (uciderea unei persoane) din Codul penal de către Petru Groza, la data faptelor preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Române”.

Nu un asasinat, ci trei, la vîrful Bisericii Ordodoxe Române

Moartea episcopului Grigorie Leu al Huşilor era ultima dintr-un şir de morţi suspecte, petrecute în rîndul înalţilor ierahi ai Bisericii Ortodoxe Române: un deznodămînt aşteptat şi dorit de autorităţile comuniste. Episcopul Grigorie al Huşilor fusese ultima piedică în calea supunerii Bisericii faţă de regimul comunist. Ea urma altor două morţi, la fel de suspecte şi convenabile regimului.

Implicarea la cel mai înalt nivel într-o crimă aruncă o nouă lumină asupra relaţiilor stat-biserică, la începuturile instaurării regimului comunist. Inclusiv faţă de ipotezele, timid formulate pînă acum, privind înlăturarea prin forţă a vechilor săi ierarhi, care se împotriveau, pe toate căile, aidoma episcopului Leu al Huşilor, sovietizării României.

Cu un an înainte, în 27 febriarie 1948, murea Nicodim Munteanu, al doilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române şi membru al Academiei Române. La fel ca în cazul episcopului Grigorie Leu, apropiaţii săi au susţinut că a fost asasinat prin otrăvire. Patriarhul, deşi bătrîn, era o piedică serioasă în calea acaparării integrale a puterii politice în România de către comunişti. Nici măcar vizita în România a Patriarhului Moscovei, Alexei, în august 1947 n-au reuşit să-l aducă la sentimente mai bune, faţă de ocupaţia sovieto-comunistă a României.

Supus presiunilor şi ameninţărilor, a fost în cele din urmă nevoit să se retragă la Mînăstirea Neamţ, într-un exil auto-impus, oficial invocîndu-se ”motive de sănătate”. Nu s-a mai întors în scaunul patriarhal, din acest surghiun auto-impus: la 27 februarie 1948 se stingea din viaţă, în condiţii necunoscute încă. Reputatul cercetător al comunismului Cicerone Ioaniţiu a avansat ipoteza că Patriarhul ar fi fost otrăvit, în baza simptomelor prezentate de acesta, în împrejurările morţii – deşi, oficial s-a vorbit de o ”pneumonie”.

Unele din simptomele otrăvirii cu ioni de cupru sînt însă asemănătoare celor ale pneumoniei. Ele provoacă o gravă insuficienţă renală şi respiratorie. Ionii de cupru liberi care circulă în organism în cantităţi mari au un efect direct asupra celulelor vasculare, provoacă hipotensiune, temperaturi mari, frisoane teribile şi, în cele din urmă, şoc cardio-respirator. Sînt exact simptomele prezentate la moartea patriarhului Nicodim.

Un alt ierarh incomod al Bisericii Ortodoxe Române era în acele împrejurări ale instaurării regimului comunist în România şi Irineu Mihălcescu, întronat în 29 noiembrie 1939 ca mitropolit al Moldovei, care în situaţia vacantării scaunului patriarhal i-ar fi urmat în mod firesc Patriarhului Nicodim. Dar la 16 august 1947 el s-a retras din scaunul mitropolitan, în urma presiunilor exercitate de autorităţi, din cauza predicilor sale anterioare, cu un vădit conţinut antisovietic. Una din ultimele sale măsuri a fost repartizarea a peste o sută de preoţi, refugiaţi basarabeni, la parohii din eparhia sa.

Fostul mitropolit al Modovei a murit tot cu o simptomatologie similară otrăvirii cu ioni de cupu, la Mînăstirea Agapia, fiind înmormîntat în cimitirul mînăstirii, în 5 aprilie 1948. Scaunul Patriarhiei era, în sfîrşit, vacant şi comuniştii îşi puteau vedea de socotelile lor. Dar Patriarhul Iustinian Marina n-a fost tocmai omul pe care-l aşteptau, apărînd în continuare Biserica, în acele vremuri potrivnice: el s-a ridicat, spre a răspunde în faţa lui Dumnezeu, faţă de misiunea încredinţată, de întîi-păstor al turmei sale şi nu de ”om al regimului”.

Răul fusese însă făcut – înlăturarea, probabil prin crimă, de către poliţia secretă a regimului, atît a Patriarhului Nicodim, cît şi a succesorului său canonic, Irineu Mihălcesu, Mitropolitul Moldovei. Cazul confirmat al episcopului Grigorie Leu al Huşilor arată că aceste crime nu mai sînt simple supoziţii, ci ipoteze plauzibile, care rămîn a se confirma, dacă Patriarhia Română consimte asupra acestui lucru – ceea ce ar fi o dovadă a faptului că Biserica Ordodoxă nu a ”pactizat” cu regimul comunist, ci a fost o victimă a acestuia – inclusiv prin uciderea înalţilor săi ierarhi.   

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici