ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Securiştii au oscilat între admiraţie şi teamă faţă de Petre Ţuţea. Dar l-au urmărit tot timpul

18792 afișări
Imaginea articolului ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Securiştii au oscilat între admiraţie şi teamă faţă de Petre Ţuţea. Dar l-au urmărit tot timpul

ISTORIA FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Securiştii au oscilat între admiraţie şi teamă faţă de Petre Ţuţea. Dar l-au urmărit tot timpul

Documentele Securităţii arată că ”la sfîrşitul anului 1963 şi prima jumatate a anului 1964 au fost puşi în libertate 10 014 condamnaţi”. Unul dintre aceştia a fost filosoful Petre Ţuţea. După ce o perioadă n-a făcut obiectul niciunei investigaţii a poliţiei politice, din 1968 şi pînă la căderea comunismului, Ţuţea a fost unul din ”obiectivele” Securităţii. Era ca un magnet, pentru foştii colegi din detenţie. Dar şi pentru mulţi alţii. 

Deţinuţii politici – la marginea societăţii, dar în centrul atenţiei Securităţii

 
Foştii deţinuţi politici au dus-o foarte greu, după eliberarea din temniţe, între 1962 şi 1964, prin graţieri succesive. Deşi li s-a promis ”reintegrarea”, cu greu îşi găseau vreun loc de muncă şi mai niciodată acesta nu corespundea calificării lor anterioare detenţiei. Şi nu prea aveau din ce trăi: tuturor condamnaţilor politic li se adăugase, pe lîngă anii de închisoare, şi măsura complementară de confiscare totală a averii. 
 
În aceste condiţii, o notă din 16 aprilie 1965 de la cabinetul ministrului de interne Alexandru Drăghici, destinată conducerii de partid, atrăgea atenţia că există un pericol real din partea deţinuţilor politici graţiaţi în anii trecuţi, deşi ”majoritatea dintre aceştia s-au integrat sau îşi manifestă intenţia de a participa efectiv la viaţa socială. Alţii au adoptat o pozitie de espectativă şi izolare, evitînd a mai veni în contact cu persoane suspecte şi a purta discuţii cu caracter politic, din teama de a nu atrage atenţia organelor noastre. Spre deosebire de aceştia, 1.050 elemente graţiate, după ieşirea din închisoare, au continuat să se situeze pe o poziţie ostilă orînduirii noastre, desfăşurînd şi în prezent activitate duşmănoasă şi de instigare a altora la acţiuni antipopulare”. 
 
Toţi cei din urmă erau convocaţi la Securitate şi ”avertizaţi” că li se cunoaşte ”activitatea ostilă”, li se ştiu contactele şi conţinutul discuţiilor purtate. Li se punea, de asemenea, în vedere că nu-şi respectă angajamentul dat la eliberare, prin care se obligau să nu mai comită fapte împotriva ”securităţii statului”, sub ameninţarea reactivării pedepsei neexecutate şi în niciun caz să nu relateze despre ce au trăit în anii de detenţie. 
 
În multe cazuri, ”avertizarea”, măsură de care n-a scăpat practic niciun fost deţinut politic, dădea roade şi ”subiectul” ei se autoizola de restul oamenilor, pentru că presiunea psihică a suferinţelor îndurate şi teama de a nu face rău celorlalţi erau mai puternice decît convingerile din trecut, la care nu renunţau, dar le păstrau pentru sine. 
 
Numai în doi ani de la graţieri, ”organele Ministerului Afacerilor Interne au avertizat 1.850 de elemente, care prin discuţii duşmănoase creau o atmosferă negativă în rîndul persoanelor cu care veneau în contact”. În mai multe cazuri, ”organele Ministerului de Interne au recurs la avertizarea aceloraşi persoane de două sau mai multe ori. Cu toate acestea, o mare parte dintre elementele duşmănoase active - majoritatea avînd antecedente politice şi penale - fiind stapînite de concepţii profund duşmănoase, au sfidat măsurile luate, iar în prezent continuă să desfăşoare activitate potrivnică regimului democrat popular”. 
 
Curînd, printre aceştia s-a numărat şi Petre Ţuţea, reintrat în atenţia Securităţii, din motivele descrise mai sus în perfecta ”limbă de lemn” a Securităţii. 
 

”Poziţia sa duşmănoasă a fost semnalată de mai mulţi informatori”

 
Primul ”referat cu propuneri de avertizare a numitului Ţuţea Petre” al Securităţii, cu menţiunea ”Strict secret”, ca toate actele acesteia, este din 11 martie 1968 şi se referă la acţiuni anterioare ale acestuia. Referatul constată că ”la data de 31 ianuarie 1967 s-a deschis dosar de verificare a legionarului Ţuţea Petre, născut la 6 octombrie 1902, în comuna Boteni, Muscel, de profesie economist, fost director general în Ministerul Economiei Naţionale, în prezent fară ocupaţie, domiciliat în Bucureşti str. Stirbey Vodă nr. 164, în baza materialelor furnizate de informatori, din care rezultă poziţia sa duşmănoasă prezentă. Simpatizant legionar din anul 1937, Ţuţea Petre devine membru al organizaţiei legionare şi şef al cuibului Nae Ionescu, în anul 1940. După 23 august 1944, continuă să se menţină pe poziţie duşmănoasă, fapt pentru care, în anii 1948-1953, este reţinut şi cercetat de organele M.A.I”. A fost, de fapt, condamnat ”administrativ”, în toată această perioadă. 
 
În cele din urmă, odată cu reluarea represiunilor, la scurtă vreme după şocul sistemului, cauzat de moartea lui Stalin, după ce iniţial fusese pus în libertate, Securitatea a constatat că ”împreună cu legionarii Biloiu Matei, Caftangioglu Gheorghe (Vintilă Horia – n.n.) şi lacobescu Paul constituie o organizaţie subversivă, care preconiza schimbarea regimului socialist, astfel încît, în anul 1959, este rearestat şi condamnat 18 ani muncă silnică”. A fost de fapt un proces care a dus la condamnarea, pînă în ziua de azi, a marelui nostru scriitor Vintilă Horia, care nu a fost nici legionar şi nici condamnat în România, pentru simplul motiv că din 1940 se afla în exil. A fost însă confundat, de atunci încoace, cu o rudă a sa, iar confuzia e întreţinută voit, pînă azi. 
 
Despre Ţuţea, documentul citat arăta că ”în perioada de detenţie, a avut o comportare bună, după cum rezultă din caracterizarea întocmită la eliberare. A participat la activitatea cultural educativă cu diferite expuneri, demonstrînd deţinuţilor că organizaţia legionară, prin conţinutul ei, a fost retrogradă, iar şefii ei - aventurieri şi trădători”. Ca în cazul multora, a fost o oportunitate, o abjurare de moment, pentru a scăpa de regimul de detenţie grea. 
 
Tot Securitatea constata că ”de la data graţierii, Ţuţea Petre a avut o evoluţie contradictorie, căci, intelectual de mare ţinută, considerat o bibliotecă ambulantă, cu o vervă sclipitoare, ce-i permite să-şi capteze şi să-şi uimească auditoriul, se arată entuziasmat de evoluţia politico-economică a ţării noastre, arătînd că procesul grandios de tranformare al economiei româneşti a depăşit viziunea sa despre viitorul fericit al ţării, pe care a iubit-o întotdeauna”. 
 
Securiştii îl citează, încîntaţi, pe Ţuţea: ”...mă bucur realmente - spune el - că se clădeşte o ţară nouă, după o formulă proprie românescă şi în interesul acestui popor, necăjit secole de-a rîndul". Dar tot ei constată că fiind ”fire de boem, dominat puternic de eul său, căruia nu-i găseşte corespondenţă în lumea economică din ţara noastră, n-a acceptat să intre în cîmpul muncii, căci, pe lîngă faptul că nu apreciază munca în colectiv, nu este dispus să se bage slugă la dîrloagă”… (Nota informatorului Voicu, din 5 septembrie 1967).
 
Dar Ţuţea nu credea în comunism. După ce se entuziasma, pe moment şi probabil pentru că simţea în apropiere ”urechea” informatorului, urma de obicei o analiză necruţătoare. Tot Securitatea constata că ”declaraţiile entuziaste de mai sus sînt infirmate prin autocaracterizarea lui Ţuţea de om inadaptabil la situaţia politică şi economică actuală” . Dar raportul-sinteză continuă să citeze din notele infromatorilor, trimişi pe lîngă ”Ţuţea Petre”, arătînd că el consideră că ”România trebuie să aibă un stil propriu al ei, atît în politică, economie, cît şi în toate manifestările spirituale, care nu trebuie să fie marxiste, pentru că atunci nu mai sunt româneşti”.
 
Greu se descurcau, probabil, securiştii cu sofismele lui Ţuţea. Informatorii trimişi în preajma sa n-aveau, cu siguranţă, cum să se ridice la nivelul lui intelectual, şi nici securiştii care analizau notele acestora. Ei consemnau, însă, cu acribie: ”deşi crede că a acumulat tot ce gîndirea umană a produs pînă în prezent, încît a reuşit să ajungă la esenţe, Iipsindu-i un criteriu cu adevărat ştiinţific de selectare, se scaldă în cel mai adînc eclectism şi, vorbind despre hitlerism cu pretenţii critice, îl vede pe Hitler un fel de apostol, un Cristos a cărui doctrină timpul o va transforma în religie (fireşte că Ţuţea nu credea aşa ceva, dar voia să-i şocheze pe securişti – şi a reuşit – n.n.) …ca să concluzioneze apoi că dogmele hitleriste se regăsesc astăzi în lumea zisă a comunismului. Vorbind despre cei de la Academia R.S.R., care i-au respins lucrarea Autohtonizarea revolutiei proletare, îi etichetează falşi intelectuali, care au intrat acum 20 de ani pe lîngă comunişti şi, din pricina incapacităţii nu lasă nici pe alţii să se ridice.”
 
Concluziile raportului sînt aprobate de lt.col. Dragoş Iţcuş de la Securiatea Municipiului Bucureşti şi Petre Ţuţea a fost chemat să fie ”avertizat”, fără să mai fie covocaţi alţi martori, ”deoarece poziţia sa duşmănoasă a fost semnalată de mai mulţi informatori”.
 
Ca în cazul multor deţinuţi politici, supuşi unor ”avertizări” similare, efectul a fost unul de moment. Ţuţea era prea inteligent ca să nu-şi dea seama că regimul nu mai avea la îndemînă uneltele represive din trecut şi că, din cîteva cuvinte, n-aveai cum să ajungi în temniţă – mai ales dacă, în stilul lui, lăuda România şi politica ei ”naţională”, după care făcea praf, în secunda următoare, ideologia marxist-leninistă a regimului comunist. Din momentul avertizării, securiştii, care nici ei nu mai erau prostănacii violenţi ai anilor ’50, au realizat că au în faţă o mare problemă şi cu Petre Ţuţea nu pot să se poarte cum o făceau cu alţi foşti deţinuţi politici.
 
S-a decis curînd după ”avertizarea” lui Ţuţea din primăvara anului 1968, care n-a avut niciun rezultat, deschiderea unui ”dosar de urmărire informativă”, iar Ţuţea a devenit ”obiectiv”, sub pseudonimul ”Economul”. N-a scăpat de urmărirea ei, pînă în 1989. 
 
Securitatea încerca să-i speculeze inteligenţa ieşită din comun, pentru a-l folosi ca un fel de ”hîrtie de turnesol” care să reflecte propriile politici ale regimului, cît şi să-l angreneze pe filosof, fără ca el să-şi dea seama, în acţiuni precum dorinţa fierbinte a autorităţilor comuniste, de a-l ”cadorisi” pe Ceauşescu cu o vizită a lui Mircea Eliade în Romînia. Şi a urmat un lung meci între Securitate şi Ţuţea, un joc de-a şoarecele şi pisica, în care era greu, de la o clipă la alta, să mai spui cine e şoarecele şi cine pisica. Dar asta e deja altă poveste. 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici