COMENTARIU Valeriu Şuhan | Norocul de a fi român

1795 afișări
Imaginea articolului COMENTARIU Valeriu Şuhan | Norocul de a fi român

Norocul de a fi român

„Eu n-am cerut să fiu român. Am avut noroc”

Aşa a zis Mihai Viteazu.

De fapt, Amza Pellea, un actor imens, Dumnezeu să-l aibă în paza Sa.

Figura, alura, interpretarea lui Amza Pellea însă, au rămas în memoria multora, a mea cu siguranţă, ca întruchiparea marelui voievod.

„Dacul cel Rău” cum i-au spus neprietenii cu o teamă ascunsă, a avut norocul ca prin destinul său tragic, să rămână în conştiinţa noastră peste secole.

Şi va rămâne, cu siguranţă.

Mă gândesc acum şi vă îndemn s-o faceţi şi dvs. la românii care au trăit norocul de a contribui prin forţa lor spirituală şi nu numai, la Marea Unire din 1918.

Mă gândesc la norocul pe care l-am avut ca naţiune, să fi fost conduşi acum 102 ani şi mai înainte de asta, de personalităţi providenţiale, oameni luminaţi, români cu conştiinţa propriei apartenenţe la o naţiune ce-şi merita locul printre naţiunile libere.

Românii Ion I.C. Brătianu, Vasile Goldiş, Alexandru Vaida Voievod, Take Ionescu, Iuliu Maniu, Iancu Cavaler de Flondor, Pantelimon Pan Halipa, Episcopul Miron Cristea, Cardinalul Iuliu Hossu, Mareşalul Constantin Prezan, Generalii Alexandru Averescu şi Eremia Grigorescu, sunt doar câţiva dintre norocoşii care ne-au pus realmente, pe harta lumii.

Mă gândesc la Regele Ferdinand cunoscut ca „Întregitorul” sau „cel Loial” şi la Regina Maria ale căror abilităţi politice şi pasiune pentru idealul nostru naţional, ne-au oferit şansa devenirii ca naţiune puternică.

Mă gândesc la norocul întâlnirii intereselor noastre cu doctrina Wilson, preşedintele american care a schimbat mersul istoriei în acel moment crucial pentru întreaga lume.

O lume nouă se năştea iar noi eram parte din ea.

Pentru asta, 835.000 de soldaţi români au murit luptând.

În numele „dreptului istoric şi dreptului de neam”, al nostru, al românilor.

Fără lupta şi jertfa lor, România Mare nu ar fi existat.

Mă gândesc la „Divizia Sălbatică” formată din cinci mii de români ardeleni care luptaseră în armata austro-ungară şi care erau prizonieri la ruşi.

Ei au format trei regimente bine înarmate în tot atâtea trenuri blindate, care au luptat împotriva puterii sovietice în Siberia, din 1917 până în 1920, când au fost evacuaţi prin Vladivostok.

Regimentele se numeau deloc întâmplător, „Horia”, „Alba Iulia” şi „Mărăşeşti”.

Crezul lor era Marea Unire a românilor.

Mă gândesc la Armata Română care în August 1919 a ocupat Budapesta zdrobind Republica Sovietică Ungară a lui Bela Kun.

Ce noroc pentru Europa şi ce onoare pentru ţăranul-soldat român, să elimine pericolul mortal reprezentat de comunismul ce se instalase în mijlocul continentului.

Nu am cum să nu mă gândesc acum, la românii basarabeni, la soarta lor tragică.

Deportaţi în masă, deznaţionalizaţi în mare parte, îndoctrinaţi cu forţa cu o ideologie complet străină spiritului românesc, au plătit din greu norocul de a fi români.

Elita României Mari a fost distrusă.

Prin crimă.

La propriu.

De comunişti.

Urmările se resimt şi acum.

Acum, ni se spune că trebuie să privim spre viitor şi să lăsăm trecutul.

Cine nu-şi cunoaşte trecutul, nu-şi merită viitorul.

N-o spun eu, ci alţii mult mai deştepţi ca mine.

Eu doar, cred asta.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici