PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Bolnav de Covid la 80 de ani, dirijorul Lawrence Foster, fost director al ”Festivalului Enescu”, îi roagă pe toţi românii de bună credinţă să se vaccineze

Mă aflu de mai multă vreme în corespondenţă cu domnul Herbert Filip din Gemania, şvab bănăţean, născut însă în Bărăgan, în anii cînd părinţii lui se aflau în deportare. Domnia sa mi-a transmis o rugăminte, adresată prin intermediul său de către cunoscutul dirijor american Lawrence Foster, un iubitor al ţării noastre şi un adevărat patriot român (părinţii săi sînt originari din Iaşi), un apel către români, în special pentru tineri, pentru a se vaccina.

7864 afișări
Imaginea articolului PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Bolnav de Covid la 80 de ani, dirijorul Lawrence Foster, fost director al ”Festivalului Enescu”, îi roagă  pe toţi românii de bună credinţă să se vaccineze

Mesajul domnului Herbert Filip

”Mult stimate domnule Marius Oprea! Lawrence Foster pare să fi fost pus pe această planetă pentru a dirija muzica lui Enescu, scria mai demult The Telegraph. Domnia sa a împlinit recent frumoasa vîrstă de 80 de ani (pe 23 octombrie). Domnul Foster a avut Covid şi a fost luni de zilele la spital. Am contactat-o pe fica Nicole, care este coordonatoarea departamentului de comunicare online al UNICEF din New York. Între timp domnul Foster se simte mai bine şi face apel la toţi oamenii şi la tinerii români să se vaccineze. Soţia domniei sale Angela, a fost ani de zile Consul onorific al României la Monaco. Acum este bolnavă de Covid. Doamna Angela a fost în România profesoara de română a soţiei mele Eva, la Livada, lîngă Arad, pînă la plecarea domniei sale în Statele Unite, în 1972. A fost o profesoară deosebit de apreciată. A trezit în elevii ei dragostea pentru literatură, aducînd în clasă totdeauna un teanc de cărţi din literatura română, pe care le împărţea elevilor. De cîţiva ani ne-am revăzut, am fost invitaţi la concerte şi acasă la dînşii la Monaco şi Cap D Ail”.

Întrerup aici mesajul domnului Filip, pentru a-l cita pe dirijorul Lawrence Foster, care mărturisea într-un interviu că la nunta sa cu Angela, soţia a îmbrăcat ”o superbă ie românească”. Mai adaugă Foster că ”în calitate de Consul Onorific al României la Monte Carlo, aş spune că nimeni nu a făcut pentru ţara sa, cît a făcut Angela pentru România. În fiecare an, de Ziua Naţională organizează un eveniment grandios, care pune în valoare literatura, poezia românească, ori muzica românească. Iar aceste evenimente sînt destinate oricui de pe Coasta de Azur, nu doar românilor. Uneori membrii familiei Regale sînt invitaţi, prinţul Albert de Monaco a participat de cîteva ori la deschiderea acestui concert. Angela a făcut o treabă extraordinară în această responsabilitate, de Consul Onorific al României”.

Revin acum ceea ce mi-a transmis Herbert Filip: ”Noi avem un respect deosebit pentru familia Foster şi le preţuim foarte mult prietenia pe care ne-o acordă şi ne-am simţit foarte bine în apropierea dumnealor. Sigur, în aceasta perioadă lungă, de luni de spitalizare a domnului Lawerence Foster, cît a fost internat la spital din cauza Covid-ului, am fost foarte îngrijoraţi, ca şi întreaga familie. M-a impresionat în mod deosebit apelul pe care mi l-a transmis, cu rugămintea ca tinerii români să se vaccineze contra Covid-ului. Domnia sa a trecut printr-o perioada foarte grea, dar precum se vede acum, e pe drumul bun, spre însănătoşire. Soţia sa Angela (născută Suciu) trece şi dînsa printr-o perioadă grea. Ea nu a fost internata la spital.

Maestrul Lawrence Foster, directorul Festivalului George Enescu este o personalitate respectată, nu numai în România, ci pe întreaga planetă. Îl cunosc şi cred că domnia sa în toate interviurile a dorit sa trimită un mesaj românilor, în special în promovarea muzicii enesciene şi în general a culturii din România. Dar acum, trecînd prin această criză personală, fiind şi el şi soţia bolnavi de Covid, doreşte nespus de mult să apeleze la toţi românii să se vaccineze. Şi asa cum a susţinut tinerii în muzică, asa apelează acum la conştiinţa lor, spre a se vaccina, pînă nu e prea tîrziu! La situaţia pandemică din România în momentul de faţă, în afara apelurilor insistente ale domniei voastre pe Mediafax şi nu numai, aţi putea multiplica apelul domnului Lawrence Foster în presa scrisă, pentru a schimba mentalitatea în rîndul oamenilor, a românilor pentru vaccinare! Sper că nu vă răpesc prea mult timp, dar încerc să multiplic apelul domnului Foster, prin care-i roagă pe toţi oamenii, românii de bună credinţă să se vaccineze, în folosul lor şi al dragilor lor, care să nu fie nevoiţi să îi deplîngă apoi! Vă mulţumesc anticipat şi vă urez sănătate şi multă linişte, în această zi a moţilor. Să le fie ţărîna uşoară! Ne rugam pentru ei!”, încheia domnul Filip mesajul său, pe care l-am primit aseară.

Lawrence Foster şi redescoperirea României, prin muzica lui Enescu

Lawrence Foster, născut în 23 octombrie 1941, celebrul dirijor american de origine română, a devenit dirijor la vîrsta de doar 18 ani şi a studiat muzica sub tutela lui Zubin Mehta, la Filarmonica din Los Angeles. A ajuns unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii: a început prin a dirija la Baletul din San Francisco, apoi Filarmonica din Los Angeles, Houston Symphony, Orchestra Naţională din Monte Carlo, Orchestra Simfinică din Ierusalim şi Orchestra Simfonică din Barcelona. Din 1998 a fost director al Festivalului ”George Enescu”. În septembrie 2013, dirijorul Lawrence Foster a primit titlul de Doctor honoris Causa din partea Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca. Din 2019, Foster conduce Orchestra Filarmonicii din Marseille, unde deţine poziţia de director muzical. În 5 septembrie 2019, în timpul festivalului Enescu, declara: ”Te impresionează căldura şi umanismul muzicii lui Enescu! Festivalul înseamnă foarte mult pentru mine. Am fost pentru prima dată la Festival în 1976, ca dirijor asistent al Filarmonicii din Los Angeles, cu Zubin Mehta. Apoi am dirijat prima dată în Festival destul de tîrziu şi am deevnit director al festivalului în 1998. Îmi amintesc că am adus Chicago Symphony, pe vremea cînd avea loc războiul în ceea ce pe atunci era Iugoslavia, şi a trebuit să merg special la Chicago, pentru a-i convinge să vină”.

Foster s-a dedicat cu totul ”Festivalului Enescu”, în vremea în care a fost directorul artistic al acestuia, mărturisind despre evenimentul muzical că ”este cu adevărat marea lumină culturală a ţării. Festivalul oferă o astfel de amploare şi o imagine fantastică a vieţii muzicale în lume şi este un cadou pentru poporul român, mai ales pentru că este aproape în întregime disponibil pe televizor şi pe radio, încît nu mai e un Festival doar în Bucureşti. Şi primul lucru pe care l-am făcut cînd am preluat Festivalul a fost să-l fac un festival naţional. Aşadar, există multe concerte în toată ţara, cît de multe e posibil, cu unii dintre cei mai buni solişti. Dar în special în celelalte oraşe mari. Sînt foarte mîndru de acest Festival. Părinţii mei sînt români, eu sînt de origine română, soţia mea este româncă, aşa că mă simt foarte ataşat faţă de ţară şi de tot ceea ce face acest festival pentru ţară”. 

Despre perioada în care a condus ”Festivalul Enescu”, în calitate de director artistic, Lawrence Foster şi-a adus aminte întodeauna cu plăcere: ”Nu vreau să vorbesc foarte mult despre mine, dar îndrăznesc să spun că împreună cu Ion Caramitru, am revoluţionat acest festival, iar acest eveniment a reuşit să ajungă pe lista scurtă a marilor evenimente muzicale europene. De pildă, am impus ideea ca fiecare orchestră internaţională să susţină două concerte, una dintre lucrări să fie a lui Enescu sau o lucrare românească, de regulă este Enescu. Apoi am scos orice concert din zona aşa-numitei Case Albe: am respins orice conotaţie politică, asociată acestui festival. Singur că m-a bucurat sprijinul financiar guvernamental, dar nu am vrut deloc să fie asociat vreunei personalităţi politice, ori vreunui partid. Am decis şi ca Festivalul să fie pentru toţi românii, nu doar pentru bucureşteni. Aşa se face că există evenimente asociate festivalului în mai multe oraşe din ţară. Am vrut să nu mai fie un festival metropolitan, ci unul naţional, aşa încît toţi românii să fie mîndri de el. Şi cred că am reuşit”. Aşa e. A reuşit. Lawrence Foster este, de fapt, cel care a creat anvergura naţională şi mondială actuală a ”Festivalului Enescu”.  

Povestea de dragoste a unui dirijor american în România lui Ceauşescu

Dirijorul Lawrence Foster are origini româneşti – părinţii săi sînt evrei din Iaşi, emigraţi în anii ’30. Într-un interviu mai personal, acordat doamnei Rodica Mandache la Bucureşti în 2013, în timpul ”Festivalului Enescu”, marele dirijor mărturisea: ”părinṭii n-au emigrat direct în Statele Unite. Din cîte îmi amintesc, cred că au părăsit Iaṣiul în 1933 sau ’34. S-au dus la Paris ṣi, de acolo, pe ultimul vas Normandia din 1939, în America. Abia au reuṣit să scape. Ambii părinṭi erau români. Tata a murit cînd aveam cinci ani, mama s-a căsătorit apoi cu un anume domn Foster, care m-a adoptat, dîndu-mi ṣi numele”. Lawrence Fsoter s-a îndrăgostit în România de profesoara de limba română Angela Suciu, cu care s-a căsătorit. Fiica lor, Nicole, a devenit la începutul anilor ‘2000 şi cetăţean român şi vorbeşte foarte bine limba română.

Foster spunea despre relaţia sa cu România: ”Nu ştiu să vă spun, probabil este în sîngele meu ceva care m-a atras aici. Iar dacă merg şi mai departe, cred că patriotismul intens şi autentic al soţiei mele m-a făcut să vreau aflu şi să învăţ mult mai multe lucruri despre cultura şi istoria acestui loc. Întotdeauna am iubit muzica lui Enescu, chiar şi înainte de veni în România, iar asta nu a avut nicio legătură cu faptul că Enescu era român. Aici vorbim strict despre admiraţia pură pentru muzica lui. În Monte Carlo, am imprimat tot ce a scris Enescu. Eu m-am născut în Los Angeles iar mama, îmi amintesc, avea cîteva discuri cu muzică populară din România. Şi nu numai. Atunci am ascultat Rapsodiile lui Enescu. Tatăl meu era român, de asemenea, însă a murit cînd eu eram foarte mic, aşa încît am fost adoptat de soţul mamei, domnul Foster, şi nu am învăţat deloc limba română. Mama însă avea foarte mulţi prieteni români, iar legăturile mele cu ţara au început cînd am decis, de fapt, să vin să văd patria părinţilor mei.

Prima dată am ajuns aici în 1967, ca asistent al lui Zubin Mehta, care venise cu Orchestra Filarmonică din Los Angeles. Mi-a plăcut foarte mult ce am găsit aici şi am vrut să descopăr şi mai mult. Prin urmare, am avut nişte discuţii cu agenţia care organiza festivalul şi am aranjat o serie de concerte în România, pentru anul 1969. M-am întors în România şi am ajuns la Cluj, Oradea şi Arad. În Iaşi, oraşul de unde au plecat părinţii mei, am ajuns mai tîrziu şi am putut vedea casa construită de tatăl meu, pe bulevardul care se chema atunci Lascăr Catargiu. Apoi am ajuns la Arad şi am cunoscut-o pe soţia mea, Angela. Ea era îndrăgostită de muzică şi, din fericire pentru mine, între timp s-a îndrăgostit şi de Larry Foster”, îi mărturisea dirijorul Rodică Mandache în interviul citat. 

Îşi aminteşte bine acei ani, fiind familiarizat cu atmosfera din anii României comuniste: ”Era cam prin 1970-1971, o perioadă care, comparată cu cele ulterioare, nu era chiar atît de rea. A fost foarte greu să obṭin permisiunea pentru plecarea soṭiei mele. Era o persoană educată ṣi, în contextul ṣi termenii vremii, exista oarecare justificare. Eram director muzical la Huston pe atunci ṣi, de fapt, printr-un act semnat de un anumit George Bush, s-a grăbit plecarea ei. Venind ca american în România, m-am simṭit ca într-o închisoare. Mă gîndeam că sînt microfoane în fiecare cameră, că sînt filmat în orice loc, ceea ce se vede că nu s-a întîmplat, dar aveam un sentiment de oprimare. Pe de altă parte, mă simṭeam în siguranṭă... La New York pericolul e pe stradă. La Bucureṣti era în propria casă”.

Cît despre momentul în care şi-a cunoscut soţia, pe Angela, spunea: ”a fost un moment drăguţ. Era un grup de împătimiţi ai muzicii care au organizat o petrecere în cinstea mea. Acolo am cunoscut-o, am început să vorbim şi mi s-a părut fantastică. Am ţinut legătura cei cîţiva ani care au urmat, cînd eu reveneam în România cu mai multe concerte, iar sentimentele au devenit din ce în ce mai profunde şi mai intense. În 1972, în octombrie, după un concert în care dirijam Simfonia a IX-a a lui Beethoven în Cluj, am cerut-o în căsătorie. Iar acest lucru părea foarte firesc, chiar dacă în toţi aceşti ani fusesem împreună doar cîteva luni, nu mai mult de şase cred. Apoi a început o întreagă aventură să poată ieşi din ţară, lucru deloc uşor. Şi, mărturisesc, am avut ajutorul unor oameni foarte importanţi, pe care îi cunoscusem prin prisma slujbei mele de dirijor. Aceşti oameni au acceptat să semneze şi să trimită mai multe scrisori prin care îi cereau preşedintelui României de atunci, tovarăşului Nicolae Ceauşescu să permită emigrarea soţiei mele în SUA.

Păstrez încă aceste scrisori, iar una dintre ele, foarte importantă pentru mine, a venit din partea domnului Herbert Walker Bush (viitorul preşedinte al SUA), care atunci era congressman de Houston, Texas. Apoi a fost primarul din Los Angeles, un tip extrem de direct, care a intervenit la rîndul lui, fiindcă Angela în continuare nu primea permisiunea să iasă din ţară, iar eu dirijam în Los Angeles. El a scris cu mîna lui şi a semnat o scrisoare către Ceauşescu, am văzut-o şi eu, în care îi spunea: dragă Nicolae, ce naiba se întîmplă acolo? De ce nu laşi această femeie să plece din ţară? Dirijorul nostru de aici nu este deloc fericit. În cele din urmă s-a întîmplat, Angela a venit în America, în Houston (Texas) unde eu eram dirijor, iar în cele din urmă am ajuns la Monte Carlo, în Europa unde locuim de 40 de ani deja”.

De departe, din Monte Carlo, Lawrence Foster şi soţia sa Angela, născută Suciu, ca şi fiica lor Nicole, funcţionar UNICEF, cu dublă cetăţenie, americană şi şi română, transmit mesajul lor, prin intermediul lui Herbert Filip, şvab bănăţean născut în deportare şi emigrat în Germania, către toţi românii de bună credinţă: ”vaccinaţi-vă, pentru a vă salva pe voi înşivă şi ţara!” Eu nu fac decît să mă alătur lor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici