PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea: Drumul lui Cioloş, de la ”tehnocratul” care nu voia să audă de politică, la şef de partid

Cioloş – un fruct din ”pepiniera” de cadre a ”grupului de la Cluj”

”Dacian Julien Cioloş (născut în 27 iulie 1969 în Zalău, Sălaj, România) este un politician român, de profesie inginer horticultor, care a deţinut funcţia deprim-ministru al României din noiembrie 2015 până în ianuarie 2017. Este preşedintele USR-PLUS din 1 octombrie 2021”. Modificarea de pe Wikipedia s-a făcut cu promptitudine, de azi-noapte, înainte ca votul intern din USR-PLUS să fi fost validat de Congres. Bine măcar că nu s-a făcut şi cu o zi înainte. Oricum, el intră în logica ascensiunii fulgerătoare şi nebuloase în politică, a lui Dacian Cioloş.

Cînd în 2009 Dacian Cioloş se lansa în politica ”europeană”, după ce folosise ca trambulină postul de la Ministerul Agriculturii, unde a fost ”paraşutat”, după cum spunea Decebal Traian Remeş, la cererea ”băieţilor” din servicii, care nu puteau fi refuzaţi, presa a început să-şi pună întrebări: cine e persoana? De unde a venit? Şi repede, în urma veşnicelor rivalităţi dintre servicii, au apărut şi primele informaţii – Dacian Cioloş e nepotul ”Vulpii”, adică al lui Virgil Ardelean, fostul şef de la ”doi şi-un sfert” şi unul din stîlpii ”grupului de la Cluj” – un grup de influenţă transpartinic, care face şi desface în politica românească de ani buni. Şi care acum, iată, prin alegerea lui Cioloş ca preşedinte al USR-PLUS, are şi partid. Încă unul, adică, dacă e să luăm în calcul şi locul pe care alţi doi clujeni, Emil Boc, primarul oraşului şi europarlamentarul Rareş Bogdan îl joacă de multă vreme la vîrf, în ”echipa cîştigătoare” care conduce în momentul de faţă PNL-ul.

În 2009, cînd au apărut primele informaţii privind legăturile (de rudenie) dintre generalul Ardelean şi Dacian Cioloş, nepot al acestuia, o analiză a inpolotics.ro scria că “dacă informaţia e veridică, s-ar putea contura ipoteza unui prezumtiv comisar european, promovat şi susţinut de uriaşa încrengătură politico-afaceristică ardeleană, care îi cuprinde, între mulţi alţii, pe Boc, Blaga, Ioan Rus, Ilie Sârbu, Virgil Ardelean, Attila Verestoy, Laszlo Borbely, Liviu şi George Maior, Toma Zaharia, Alexandru Farcaş, Vasile Dâncu, Vasile Puşcaş, Marius Nicoară, Virgil Măgureanu, Arpad Paszkany etc”.

Poza ”tehnocratului” care nu se lasă ”păcălit” de partide

Adevărul e că la vremea respectivă, Dacian Cioloş chiar era o enigmă, pentru mulţi jurnalişti. Ascensiunea sa bruscă, după un trecut despre care se ştia prea puţin spre mai deloc, a continuat şi după plecarea guvernului Tăriceanu. În loc să ajungă din nou în anonimat după scurta sa prezenţă în  guvern, Dacian Cioloş a cunoscut mai degrabă o ascensiune fulgerătoare. Se vorbea, mai întîi, că va ajunge consilier prezidenţial, apoi e cert că, deşi era mai degrabă un novice pe malurile Dîmboviţei, şi-a permis luxul de a refuza un post de secretar de stat la Ministerul Agriculturii, pe care i l-a oferit Ilie Sârbu. El i-a spus acestuia, după cum a consemnat presa, că “nu ar fi un lucru bun nici pentru mine, nici pentru actualul ministru, care va veni cu echipa lui de lucru, nu cu a mea. În plus, vreau să îmi păstrez independenţa faţă de orice partid politic, aşa cum am făcut şi până acum”. Dacian Cioloş anunţa tot atunci că preferă să se întoarcă la Bruxelles, unde mai lucrase, pentru a se ocupa de ”politicile agricole şi de dezvoltarea rurală”. ”Simţea” că misiunea lui e alta.

Acum se ştie că, ori prin susţinerea socrului său, ori prin sforile oculte trase de SIE, care-l propulsase în guvernul Tăcriceanu fără voia lui Remeş, ori prin ambele, Cioloş era încă de atunci în cărţi, pentru un post de comisar european. Că a fost susţinut, în orice caz, mai degrabă de ”imperiul ardelenesc” de la Cluj, acum, prin perspectiva timpului, e evident pentru mulţi. Şi nu numai prin relaţia sa de rudenie cu Virgil Ardelean, pe care Cioloş nu a negat-o ulterior, dar a încercat să o minimalizeze. Dar el îi cunoaşte bine pe prea mulţi dintre cei ce fac parte din acest grup de putere, clădit pe ruinele fostului UASCR din capitala universitară a Ardealului.

Dacian Cioloş a pozat, ani de zile, în ”tehnocrat”. Să ne aducem aminte cît de mult timp s-a codit, ascunzîndu-se sub această etichetă, faţă de ”curtea” pe care i-o făceau liberalii, care căutau disperaţi un candidat pentru primăria Bucureştiului. Dar eticheta n-a păcălit pe mulţi, pentru că s-a văzut de fapt de pe vremea lui Stolojan că în România nu există ”tehnocraţi”. Şi, de fapt, cum ar putea, cînd în fond premierul nu e născut din spuma mării, ci dintr-un vot al Parlamentului, unde merge cu o echipă şi un program de guvernare?

Şmecheria a ţinut însă încă o dată, pentru că românii, ca orice alţi oameni de fapt, preferă să creadă în iluzii şi să uite ce nu le place. Şi se întîmplă, iată, şi la cei mai tineri şi ”noi” în politică, acelaşi lucru. De fapt, Dacian Cioloş nu e deloc ”nou” în politică şi, ca ”absolvent” al ”grupului de la Cluj”, n-a fost niciodată nici ”tehnocrat”, dacă tehnocraţi nu se numesc cumva grupurile de interese clădite pe ruinele fostului regim comunist de ”lupii tineri” şi inteligenţi ai acestuia, de prin toate fostele structuri ”de partid şi de stat”, de la Secu la UASCR. 

O ”misiune” lungă, cît o viaţă

Cum am spus încă din deschiderea acestui articol, Dacian Cioloş a ajuns prim-ministru după demisia lui Ponta. Numele său a apărut atunci ca dintr-un joben pe ecrane, alături de altele două, însă: Vasile Dâncu şi George Maior. Cu Emil Boc şi Ioan Rus, ”grupul de la Cluj” ar fi fost în formula completă.  

Despre premierul desemnat atunci, preşedintele de partid de la USR-PLUS de acum se ştia că a absolvit USAMV Cluj – Facultatea de Horticultură (Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară), după care a ajuns în Franţa, unde a devenit ”expert european” în agricultură, fără ca pe parcursul studiior în ţară, aşa cum şi-l amintesc foştii colegi, să fi ieşit cu ceva în evidenţă. În Franţa, cu o bursă guvernamentală a studiat ”agronomie aprofundată” la Rennes şi apoi a susţinut un master la Universitatea Montpellier, în 1997- baza CV-ului profesional al viitorului ministru al Agriculturii în cabinetul Tăriceanu şi ulterior consilier al Preşedintelui Comisiei Europene. 

Cum a revenit pe meleagurile Clujului, în toamna anului 2015, Dacian Cioloş a primit titlul de Profesor Honoris Causa al USAMV, unde atunci era rector prof. dr. Doru Pamfil. Cel din urmă a fost unul din protagoniştii unei mediatizate întâlniri de taină din februarie 2013, cînd la cabana fostului şef al UASCR Cluj Ioan Rus, ”grupul de la Cluj”, în formaţie aproape completă, de la Dîncu la Puşcaş, s-a întîlnit cu ministrul Cercetării Mihnea Costoiu, care a fost filmat cu camera ascunsă, cum le preda rectorilor clujeni o lecţie despre ”cum se fură milioane”.  

A lipsit de la întîlnire Cioloş, care era la Bruxelles şi în plan politic se mutase din braţele PNL-lui în cele ale lui Băsescu şi, mai apoi, în cele ale lui Iohannis şi ”noului” Partid Naţional Liberal. La vremea respectivă, un ziarist clujean, Mihai Petean, bun cunoscător al ”zonei” politice din urbe, conchidea, în legătură cu această ultimă mutare, în braţele preşedintelui Iohannis, pe atunci preşedinte doar la liberali: ”Dacian Ciolos nu este, prin urmare, un tehnocrat pur-sînge, ci emanaţia unor partide şi a unor oameni politici. Există indicii că Cioloş a fost preluat de sistem, probabil de SIE, împins la Paris pentru a-şi completa studiile universitare şi, apoi, din nou, împins în structurile birocratice ale UE. Aproape cu certitudine este un om al serviciilor. Socrul său, francez, este, de asemenea, ofiţer al serviciului secret din ţara sa. Dacian Cioloş a fost promovat în funcţia de comisar european, cu sprijinul lui Barosso, în schimbul unor garanţii că, în această calitate, va menţine privilegiile Germaniei şi Franţei, la capitolul agricultură”.

Ceea ce, dealtfel, a şi făcut – pentru că Dacian Cioloş n-a putut menţiona niciodată vreo măsură luată în favoarea ţării sale România, în calitate de comisar european. Dimpotrivă. Dar asta este altă poveste, ca şi cea a modului în care Cioloş a ajuns, de la Bruxelles, în fruntea propriului partid, ”cumpărat” cu tot cu familie de la un fost colonel de Securitate, prieten cu unchiul său ”Vulpea”, ca primă treaptă spre funcţia de preşedinte al USR-PLUS. Care, speră Cioloş, e şi aceasta o treaptă spre funcţia de preşedinte al României, punct final al unei misiuni lungi, cît o viaţă.