Prima pagină » Cât de mult cred spaniolii în sistemul de justiție? Răspunsul unui nou sondaj surprinde

Cât de mult cred spaniolii în sistemul de justiție? Răspunsul unui nou sondaj surprinde

Încrederea spaniolilor în sistemul național de justiție este tot mai scăzută.
Cât de mult cred spaniolii în sistemul de justiție? Răspunsul unui nou sondaj surprinde
Sursă foto: Creative Commons
Ionuț Axinescu
06 iul. 2026, 13:49,

O mare parte a populației din Spania consideră că judecătorii sunt influențați politic, iar deciziile luate în dosarele importante nu sunt întotdeauna imparțiale.

Ce cred spaniolii despre sistemul de justiție din țara lor

Potrivit unui studiu realizat de Institutul 40dB și publicat de El País, 65,4% dintre spanioli cred că în țară există fenomenul de „lawfare”, adică folosirea justiției ca armă în disputele politice. În același timp, doar o treime dintre respondenți spun că au încredere că hotărârile din dosarele cu miză politică sunt corecte și imparțiale.

Raportul mai arată că doar 40% dintre spanioli consideră că judecătorii sunt imparțiali. În schimb, 34,1% cred că magistrații tind să favorizeze mai degrabă partidele de dreapta, iar 16,3% spun că aceștia sunt mai apropiați de stânga.

Percepția asupra independenței justiției este, de asemenea, una negativă. Aproape 76% dintre cei chestionați sunt convinși că partidele politice încearcă să influențeze deciziile instanțelor, iar peste 67% consideră că politica și justiția sunt din ce în ce mai amestecate.

6 din 10 spanioli spun că judecătorii „fac politică”

În plus, șase din zece respondenți cred că unii judecători iau decizii în funcție de propriile convingeri politice, nu doar pe baza legii. Totodată, majoritatea sunt de părere că sistemul nu îi sancționează suficient pe magistrații care greșesc.

Un alt sondaj, realizat de Ipsos și publicat de La Vanguardia, ajunge la concluzii asemănătoare. Aproximativ 60% dintre spanioli afirmă că există judecători care „fac politică”, iar procentul urcă la 80% în rândul alegătorilor PSOE și Sumar. Chiar și printre votanții Partidului Popular, 41% împărtășesc această opinie, în timp ce în rândul susținătorilor Vox procentul ajunge la aproape 55%.