„Îi poți vedea ochii lui Dimitri”. Ce vorbeau între ei piloții spanioli care au interceptat avioane rusești în Lituania

„Îi vezi ochii lui Dimitri.” Fraza unui pilot spaniol de F-18, rostită pe pista bazei aeriene din Šiauliai, Lituania, descrie printr-o imagine greu de uitat momentul în care o interceptare încetează să mai fie o simplă urmărire și devine o întâlnire la mică distanță cu un alt aviator inamic. La doar trei metri.

Dimitri, anonimul pilot rus

De cealaltă parte a cabinei se află pilotul unui avion militar rus. Nu există conversație și nici contact direct. Doar câteva secunde pentru a-l identifica vizual, a-i face o fotografie, a-i observa comportamentul și a executa instrucțiunile primite de la centrul de control al NATO.

Uzina la care lucra s-a închis și a plecat în Spania. Astăzi nea Florică e pensionar, dar în continuare confecționează naiuri și cântă pentru români

5 idei de mic dejun spaniol pentru energie până la prânz. Ce combinații recomandă un nutriționist

Este o scenă care se repetă pe cerul Mării Baltice, unde survolul avioanelor rusești dinspre Sankt Petersburg către enclava Kaliningrad este frecvent. Scena cu „Dimitri cel anonim” ajută la înțelegerea muncii piloților spanioli desfășurați pe flancul estic al Alianței Nord-Atlantice, unde misiunea tradițională de poliție aeriană a evoluat spre o apărare aeriană mai extinsă, într-un mediu marcat de războiul din Ucraina, incursiunile dronelor și bruiajul electronic.

Detașamentul spaniol din Lituania

La baza estoniană din Ämari, comandantul Antonio Mancebo, șeful Escadrilei 151 din cadrul Detașamentului 15, a condus detașamentul Ámbar timp de o lună. Chiar ieri s-au întors acasă, în Spania. Peste o sută de militari din cadrul Forțelor Aeriene și Spațiale și patru avioane de vânătoare F-18 au fost dislocați din luna august pentru a contribui la apărarea aeriană din estul NATO.

În fața amenințării rusești tot mai mari, s-a cerut o consolidare din partea Spaniei. Atribuția lor nu s-a limitat doar la spațiul aerian baltic. „Nu doar în zona Baltică, ci în tot spațiul aerian estic al NATO”, explică Mancebo, precizând că unitățile pot fi mobilizate pentru a apăra orice alt aliat din regiune, cum ar fi Polonia.

Fraza despre „Dimitri” nu îi aparține lui Mancebo, ci unui alt pilot spaniol care a descris astfel apropierea extremă ce se poate atinge în timpul unei identificări vizuale. Identitatea sa nu a fost inclusă în acest reportaj. Totuși, imaginea servește la introducerea într-o misiune care, în ciuda sofisticatelor radare și sisteme de comandă, continuă să aibă o componentă profund umană: un pilot care decolează pentru a se întâlni cu o altă aeronavă pe un cer unde orice manevră trebuie interpretată cu maximă precizie.

Avioanele F-18 spaniole fac parte din dispozitivul de alertă de reacție rapidă, cunoscut sub abrevierea din engleză QRA (Quick Reaction Alert). Serviciul de alarmă implică pregătirea de a decola în mai puțin de 15 minute de la primirea semnalului. Ordinul vine de la Centrul de Operațiuni Aeriene al NATO, iar din acel moment începe o secvență ce necesită rapiditate, coordonare și disciplină operativă.

Interceptare recentă a unui avion rus

Comandantul Mancebo istorisește o interceptare recentă a unui avion rus de spionaj și informații Iliușin-20 (Il-20). Două avioane F-18 se aflau în serviciul de alertă când au primit ordinul. Au decolat și, nouă minute mai târziu, interceptaseră deja aparatul. L-au identificat și l-au escortat în timpul tranzitului prin zonă. „Este o misiune relativ obișnuită aici, în această regiune”, explică el. Avionul de spionaj nu este un aparat de vânătoare destinat luptei directe; rolul său este de a colecta informații prin senzori capabili să detecteze emisiile sistemelor aliate.

Prezența acestor aeronave obligă NATO să mențină o supraveghere constantă și să aibă gata de decolare avioane de vânătoare pentru a le identifica și însoți. Mancebo precizează că multe dintre avioanele rusești interceptate zboară în spațiul aerian internațional, deși nu respectă întotdeauna normele de navigație necesare pentru garantarea siguranței traficului aerian civil.

O interceptare nu înseamnă, prin urmare, că avionul a încălcat spațiul aerian al unei țări aliate. Misiunea poate consta tocmai în identificarea și urmărirea acestuia în timp ce se află în afara spațiului aliat. Apropierea vizuală este momentul culminant, dar nu și cel mai important din punct de vedere operativ. Înainte de a se apropie, piloții primesc instrucțiuni, își coordonează acțiunea cu controlorii de trafic și trebuie să mențină o distanță de siguranță. Ulterior, identificarea și escortarea se efectuează conform procedurilor stabilite.

Schimbarea denumirii din „Poliție Aeriană” în „Apărare Aeriană”

O mișcare ce reflectă și o transformare profundă. NATO menține supravegherea asupra aeronavelor militare rusești, dar trebuie să ia în calcul acum amenințări de o natură diferită, în special drone și rachete. „Cea mai nouă amenințare la care ne adaptăm este, fără îndoială, reprezentată de drone”, afirmă Mancebo.

Utilizarea sistemelor fără pilot în Ucraina și în alte conflicte a obligat forțele aeriene să își revizuiască procedurile și capacitățile. În plus, pe flancul estic s-au înregistrat incursiuni ale dronelor în spațiul aerian aliat, în România deja au devenit o obișnuință.

Iar acest lucru ridică o problemă diferită față de interceptarea unui avion militar convențional. Un avion de vânătoare poate identifica și însoți o aeronavă pilotată, dar neutralizarea unei drone de mici dimensiuni ridică semne de întrebare legate de detecție, identificare, proporționalitate și costuri. Într-o declarație la baza din Šiauliai, generalul-locotenent francez Guillaume Thomas, comandant adjunct al Comandamentului Aerian Aliat, a recunoscut că folosirea avioanelor de vânătoare și a rachetelor împotriva unor aparate mult mai mici este costisitoare.

Prioritatea imediată, a explicat el, este de a răspunde amenințării și de a evita pagubele în rândul populației sau al infrastructurii, în timp ce Alianța caută să integreze sisteme terestre și alte soluții mai eficiente.

Ce include sistemul de apărare NATO

Apărarea aeriană din est este astfel concepută ca o combinație de mijloace: avioane de vânătoare, radare, centre de comandă și control, sisteme de rachete și capacități antidronă care trebuie să opereze într-un mod coordonat. Misiunea nu mai constă doar în trimiterea unui avion pentru a identifica o țintă pe radar, ci în integrarea diferitelor capacități pentru a răspunde unor amenințări ce pot apărea sub forme foarte variate.

Există o altă amenințare pe care piloții spanioli o întâlnesc în regiune și care nu este întotdeauna vizibilă pe ecranul radarului: bruiajul GPS. „Aproape de granița cu Rusia este ceva obișnuit să existe interferențe GPS, ceea ce degradează semnalul pentru toți utilizatorii, inclusiv pentru cei militari”, explică Mancebo. Când detectează că semnalul este bruiat, piloții apelează la alte mijloace de navigație disponibile la bordul avionului.

Explicația oferă o perspectivă asupra unei dimensiuni mai puțin cunoscute a misiunii. GPS-ul furnizează o referință de poziție familiară astăzi chiar și oricărui șofer. Dacă semnalul se degradează sau dispare, sistemul nu mai oferă această referință în mod normal. Acest lucru nu înseamnă neapărat că ruta încărcată în sistemele avionului se șterge, ci că navigația trebuie să se bazeze pe alte instrumente și proceduri. Mancebo nu atribuie în interviu un bruiaj specific unei anumite aeronave, dar confirmă că fenomenul este frecvent și face parte din factorii pe care piloții trebuie să îi ia în calcul.

Pregătirea prealabilă dislocării include studierea amenințărilor din regiune, a regulilor de angajare, a doctrinei și a legislației aplicabile. Integrarea aliată nu se oprește însă la nivelul centrelor de comandă.

Avioane NATO din diverse țări

Publicația spaniolă ABC a fost invitată de NATO să asiste la un zbor demonstrativ de interoperabilitate între avioanele de vânătoare F-18 spaniole, Eurofighter italiene, F-16 turcești și o aeronavă militară de transport lituaniană C-27J Spartan. Combinarea aeronavelor din țări diferite și cu funcții diverse permite demonstrarea modului în care se coordonează forțele aeriene aliate în timpul unei activități comune.

Avioanele de vânătoare își aduc capacitățile de luptă și supraveghere. C-27J, un avion militar de transport, reprezintă o altă platformă integrată în operațiunile aeriene aliate. Interoperabilitatea nu depinde doar de posibilitatea ca avioanele să zboare împreună; ea necesită proceduri comune, comunicații unite, coordonare între controlleri și personalul de sprijin de la sol. Mancebo rezumă acest lucru din experiența zilnică a detașamentului: „Vorbim exact aceeași limbă.” El se referă atât la limbajul operativ și tehnologiile de comunicație, cât și la doctrina comună împărtășită de forțele aeriene ale NATO. Iar coordonarea, subliniază el, nu se limitează doar la piloți. „Astăzi am venit aici, iar sprijinul la sol ne-a fost furnizat de Lituania”, explică el. Mai mult decât o excepție, este regula atunci când operăm, în străinătate.

Demonstrația se înscrie într-un efort mai larg al Alianței de a-și integra mijloacele și capacitățile. Pe 29 septembrie, un exercițiu de antrenament deasupra Lituaniei și Letoniei a reunit avioane de vânătoare germane și italiene, F-18 spaniole, F-16 turcești și un bombardier american B-1 Lancer. Au participat, de asemenea, o aeronavă de avertizare timpurie AWACS, avioane de alimentare în aer și mijloace terestre spaniole și letone. Exercițiul a permis testarea noului cadru de apărare aeriană, cu proceduri comune de comandă, control și coordonare a forțelor din țări diferite. Participarea B-1 Lancer a fost o premieră pentru un bombardier american într-un scenariu de antrenament de acest tip sub noul cadru.

Nu a fost vorba despre o operațiune de luptă, ci despre o activitate de exersare a integrării rapide a capacităților aliate, arătând totodată „mușchii aerieni” în fața Rusiei, care, bineînțeles, a detectat mișcarea. Iar dacă nu, publicarea știrii de către NATO își propune să obțină efectul de descurajare urmărit, deoarece confruntarea de pe flancul estic este și un „război hibrid informațional”.

Peste 1000 de ore de zbor

Pentru experimentatul comandant Mancebo, cele peste o mie de ore de zbor pe F-18 sunt susținute de misiuni efectuate în regiunea Baltică, Islanda sau Marea Neagră. Dislocarea pe teren necesită o pregătire intensă și o atenție constantă la siguranță. „Munca din aviația militară implică întotdeauna anumite riscuri și nu putem lăsa niciodată garda jos”, afirmă el. Întrebat despre cel mai periculos moment al lunii, evită să indice un episod concret și subliniază că prioritatea este minimizarea riscurilor din prima zi și până la întoarcerea în Spania.

Ofițerul Forțelor Aeriene evită să speculeze dacă incursiunile dronelor urmăresc testarea limitelor de răspuns ale NATO. „Nu îmi revine mie sarcina de a evalua această intenție”, răspunde el. Ceea ce poate descrie este modul în care unitatea sa se adaptează: studiază noile amenințări, exersează procedurile și aplică lecțiile învățate. Această experiență nu se încheie odată ce cele patru avioane F-18 spaniole părăsesc baza baltică Ämari din Estonia.

Piloții se vor întoarce în Spania cu o practică recentă în interceptări, coordonare multinațională și operațiuni într-un mediu în care amenințarea poate fi un avion de spionaj, o dronă sau un semnal GPS degradat. Imaginea lui „Dimitri” de cealaltă parte a cabinei aparține celei mai vizibile părți a acestei misiuni. Însă în spatele acelei întâlniri se află o rețea de radare, controlori, reguli și aviatori de naționalități diferite care trebuie să funcționeze fără cusur.

În regiunea Baltică, primul avertisment poate fi în continuare o sirenă. Ceea ce urmează după este, din ce în ce mai mult, o operațiune de apărare aeriană integrată.