De ce Catalonia vrea independența. Istoria unui conflict care nu a început în 2017

Istoria este mai veche. În secolele XVIII, XIX și XX, relația dintre Catalonia și autoritățile centrale spaniole s-a schimbat de mai multe ori. Au existat perioade de autonomie, momente de centralizare și dictatură, dar și mișcări politice care au cerut un grad mai mare de autoguvernare.

Conflictul are rădăcini cu mult înainte de Spania modernă

Unul dintre momentele importante pentru memoria politică a Cataloniei este anul 1714, când Barcelona a fost cucerită de trupele lui Filip al V-lea, în timpul Războiului de Succesiune Spaniolă.

După război, au fost adoptate decretele de Nueva Planta. În Catalonia, acestea au desființat instituțiile politice tradiționale, inclusiv Generalitat și Consell de Cent, și au introdus un nou sistem administrativ inspirat de modelul centralizator al monarhiei Bourbon.

Evenimentele din 1714 au rămas ulterior importante în memoria catalană. Totuși, ar fi incorect să spunem că actuala mișcare pentru independență este pur și simplu continuarea unui stat catalan independent existent înainte de 1714. Istoria politică a teritoriului și relația sa cu monarhia spaniolă au fost mult mai complicate.

Autonomia Cataloniei a revenit în secolul XX

Ideea de autoguvernare a revenit puternic în politica catalană în secolele XIX și XX. În timpul celei de-a Doua Republici Spaniole, Catalonia a primit un statut de autonomie în 1932, iar Generalitat a devenit din nou instituția centrală a autoguvernării catalane.

Războiul Civil Spaniol și victoria lui Francisco Franco au schimbat însă situația. Regimul dictatorial a eliminat instituțiile autonome, iar Generalitat a fost restabilită abia după sfârșitul dictaturii.

În 1977, Josep Tarradellas s-a întors din exil ca președinte al Generalitat provizorii. După adoptarea Constituției spaniole din 1978, Catalonia a primit din nou un statut de autonomie, aprobat prin referendum în 1979.

De ce a devenit important Statutul din 2006

Un moment esențial al conflictului modern a fost reforma Statutului de autonomie.

Proiectul a fost aprobat de Parlamentul Cataloniei în 2005, apoi modificat în procesul legislativ de la Madrid și aprobat de Parlamentul spaniol. În 2006, textul a fost supus referendumului în Catalonia și a intrat în vigoare în luna august a aceluiași an.

Statutul urmărea să extindă și să clarifice competențele Cataloniei și să ofere un cadru mai larg pentru autoguvernare. Susținătorii săi considerau că autonomia existentă nu mai răspundea suficient de bine realităților politice și economice ale regiunii.

Problema a ajuns însă la Tribunalul Constituțional al Spaniei. În 2010, instanța a declarat neconstituționale anumite prevederi ale Statutului și a stabilit interpretarea altora. Parlamentul Cataloniei consemnează că hotărârea a anulat un articol și a declarat neconstituționale expresii sau părți din alte 13 articole.

După 2010, independența a devenit o temă centrală

Hotărârea din 2010 a fost unul dintre momentele care au schimbat politica catalană. Pentru o parte importantă a societății și a clasei politice din Catalonia, problema nu mai era doar câtă autonomie poate avea regiunea în cadrul Spaniei, ci dacă acest cadru mai este suficient.

În anii următori, partidele favorabile independenței au câștigat tot mai multă influență. În 2015, Parlamentul Cataloniei a adoptat o rezoluție prin care declara începerea procesului de creare a unui stat catalan independent sub forma unei republici. Rezoluția a primit 72 de voturi pentru și 63 împotrivă.

Conflictul a intrat astfel într-o etapă în care instituțiile catalane și cele spaniole aveau interpretări tot mai diferite asupra limitelor autonomiei și asupra dreptului Cataloniei de a organiza un referendum privind independența.

Ce s-a întâmplat în 2017

În septembrie 2017, Parlamentul Cataloniei a adoptat Legea referendumului de autodeterminare și Legea tranziției juridice către o eventuală republică. Tribunalul Constituțional le-a suspendat, iar ulterior le-a declarat neconstituționale.

Guvernul catalan condus de Carles Puigdemont a mers însă mai departe și a organizat votul din 1 octombrie 2017. Guvernul spaniol și instanțele spaniole au considerat consultarea ilegală și au încercat să împiedice desfășurarea ei. În zilele dinaintea votului, Tribunalul Constituțional suspendase legea referendumului și decretul de convocare.

În ziua de 1 octombrie au avut loc confruntări între forțele de ordine și persoane care încercau să voteze. Guvernul spaniol a susținut că nu a avut loc un referendum valid din punct de vedere juridic, în timp ce autoritățile catalane au prezentat votul drept un referendum de autodeterminare.

Această diferență de interpretare este esențială pentru înțelegerea conflictului: cele două tabere nu au avut aceeași interpretare nici asupra legalității procesului, nici asupra semnificației rezultatului.

Declarația de independență și intervenția Madridului

La 27 octombrie 2017, Parlamentul Cataloniei a aprobat o declarație de independență. În aceeași zi, Senatul spaniol a autorizat aplicarea articolului 155 din Constituție, iar guvernul condus de Mariano Rajoy a demis guvernul catalan și a dizolvat Parlamentul regional, convocând alegeri pentru luna decembrie.

Declarația nu a dus la apariția unui stat catalan independent recunoscut internațional. În zilele următoare, mai mulți lideri catalani au plecat în Belgia, în timp ce alții au fost anchetați și ulterior judecați în Spania.

De ce problema nu poate fi redusă la „Catalonia contra Spaniei”

Unul dintre cele mai importante lucruri de înțeles este că societatea catalană nu a fost și nu este unanim independentistă.

Există catalani care susțin independența, alții care preferă menținerea Cataloniei în Spania cu un nivel diferit de autonomie și alții care se opun independenței. La fel, partidele politice catalane au avut poziții foarte diferite asupra problemei.

De aceea, conflictul nu a fost niciodată doar unul între Barcelona și Madrid. A existat și o dispută politică internă în Catalonia privind direcția pe care ar trebui să o urmeze regiunea.

Ce a rămas după criza din 2017

Criza din 2017 nu a încheiat disputa privind relația dintre Catalonia și restul Spaniei. Ea a schimbat însă profund politica spaniolă și catalană.

Aplicarea articolului 155 a fost temporară, iar în Catalonia au avut loc alegeri regionale în decembrie 2017. În anii următori, problema independenței a continuat să influențeze alegerile, negocierile dintre partidele catalane și guvernele de la Madrid și dezbaterea privind viitorul organizării teritoriale a Spaniei.

Pentru a înțelege de ce independența Cataloniei a devenit una dintre cele mai dificile probleme politice ale Spaniei contemporane, anul 2017 trebuie privit mai degrabă ca punctul culminant al unui proces decât ca începutul lui. În spatele referendumului și al declarației de independență se află secole de schimbări instituționale, revenirea autonomiei după dictatura lui Franco și, mai ales, disputa declanșată în jurul Statutului de autonomie din 2006 și a deciziei Tribunalului Constituțional din 2010.

Conflictul a ajuns astfel să pună față în față două principii pe care cele două tabere le consideră esențiale: dreptul Cataloniei la un grad cât mai mare de autoguvernare și principiul constituțional al unității și suveranității statului spaniol.