De ce Spania a ajuns să domine Europa la credite imobiliare
Astfel, aproape 70% dintre finanțatori își vor crește activitatea în Spania în 2026, în timp ce 89% dintre ei sunt dispuși să acorde credite pentru proiecte de dezvoltare imobiliară, un procent semnificativ peste media europeană, se arată într-un raport CBRE.
Interesul pentru piața imobiliară spaniolă este mai mare decât media europeană, unde doar aproximativ 69% dintre finanțatori sunt dispuși să susțină proiecte similare.
Piața imobiliară din Spania, de încredere pentru finanțatori
Această tendință arată încrederea crescută în piața locală din Spania. E adevărat însă, finanțatorii devin tot mai atenți și selectivi în alegerea proiectelor.
În ciuda interesului ridicat, sectorul imobiliar se confruntă cu o creștere a costurilor de construcție. De altfel, aceste costuri sunt considerate una dintre cele mai mari preocupări ale industriei, alături de incertitudinea geopolitică și evoluția dobânzilor.
De ce costurile de finanțare sunt mai mici în Spania
În Spania, competiția este puternică între bănci locale, instituții internaționale și fonduri de investiții sau asigurări. Această concurență menține costurile de finanțare la niveluri relativ stabile și atractive pentru clienți.
În consecință, investițiile imobiliare ar putea depăși 10 miliarde de euro în acest an, susținute de lichiditatea ridicată și acces facil la capital.
Interes și pentru proiectele alternative
Totodată, raportul citat mai indică faptul că finanțatorii sunt tot mai deschiși către proiecte imobiliare alternative, în special segmentul „flex living”, locuințe de tip închiriere flexibilă, cu contracte pe termen scurt. Acest segment de piață e tot mai interesant pentru investitori, în contextul în care oamenii aleg să locuiască și să se mute în marile orașe.