Haos în Spania: mii de migranți au luat-o la fugă ca să prindă un loc în noul centru
Autoritățile locale au început transferul migranților aflați în tabere improvizate de pe plajele Benítez și El Trampolín către un nou centru temporar, amenajat în zona portului din Ceuta.
Problema uriașă este că noul centru are aproximativ 1.700 de locuri, în timp ce în cele două zone de pe litoral se aflau câteva mii de persoane, potrivit 20 Minutos. Teama că nu vor mai prinde un loc a dus la momente de agitație, iar unii migranți au început efectiv să alerge spre port.
Ceuta: migranții au început să alerge spre port
Operațiunea a început în jurul orei 6:30 dimineața, cu un dispozitiv important al Poliției Naționale și Gărzii Civile. Agenții au încercat să organizeze deplasarea și să evite formarea unei mulțimi necontrolate.
La un moment dat, situația a escaladat, iar polițiștii au intervenit pentru a controla deplasarea grupurilor. Unele relatări vorbesc despre o adevărată avalanșă de persoane care încercau să ajungă cât mai repede la noul centru.
Operațiunea a beneficiat inclusiv de sprijin aerian cu drone, iar autoritățile au mobilizat sute de agenți pentru desfășurarea transferului.
🚩 Así ha sido la avalancha durante el traslado de miles de inmigrantes al nuevo asentamiento del puerto
📍 Tienes toda la información en El Faro de Ceuta a través de nuestro enlace en bio#Ceuta #Inmigracion #FronteraSur #Marruecos #Traslado #Asentamiento pic.twitter.com/PeynHBGeci
— El Faro de Ceuta (@ElFarodeCeuta) September 18, 2026
Centrul din Ceuta nu are loc pentru toată lumea
Diferența dintre numărul persoanelor care au nevoie de cazare și capacitatea noului centru reprezintă una dintre principalele probleme.
Centrul temporar, amenajat în zona Muelle de Poniente, poate găzdui aproximativ 1.700 de persoane, în timp ce estimările privind numărul migranților aflați în cele două tabere variază de la peste 3.000 la peste 4.000. Numărul exact urma să fie stabilit pe măsură ce oamenii erau identificați și transferați.
Tabăra din port a fost deschisă după ce Audiencia Nacional a respins cererea de suspendare depusă de sindicatul polițiștilor SUP, permițând continuarea operațiunii.
Transferul are loc în contextul crizei migratorii din Ceuta, unde autoritățile încearcă să gestioneze numărul mare de persoane rămase în condiții improvizate după intrările masive din această vară.