„Dacă o plajă se erodează, înseamnă că iese mai mult nisip decât intră”, a explicat pentru EFE directorul Institutului de Hidraulică Ambientală din Cantabria, Raúl Medina Santamaría, adăugând că „întrebarea este de ce nu mai intră nisipul”.
Râurile funcționează ca niște „autostrăzi” prin care nisipul este transportat din interior către mare, iar barajele reprezintă un obstacol care împiedică acest proces. Un fenomen similar se produce și în cazul porturilor, care blochează deplasarea sedimentelor între plaje.
„Acesta este mecanismul principal prin care pierdem nisip”, dar nu este singurul, deoarece și elementele urbane, precum falezele sau locuințele, reprezintă „obstacole dure” care împiedică evoluția naturală a litoralului.
În plus, plajele se retrag aproximativ un metru pentru fiecare centimetru de creștere a nivelului mării, astfel că, până în 2100, „toate plajele din Spania se vor eroda, în medie, între 60 și 80 de metri”.
Soluția, potrivit lui Medina, constă în regenerarea plajelor prin proiecte care să țină cont de locul și cauzele concrete ale pierderii de nisip. Acest lucru necesită „o Direcție Generală a Costelor puternică, bine finanțată”, dar și „construcții realizate cu cap, respectând Legea Costelor”, pentru a evita ca urbanismul să afecteze transportul sedimentelor și să accelereze eroziunea.
„Nisipul este un element foarte rar”, a subliniat expertul, cerând „unitate pentru a evita pierderi suplimentare”, deoarece „avem multe de făcut, dar încă suntem la timp”.
În Galicia, proiectele de renaturalizare a dunelor sunt esențiale pentru recuperarea coastelor degradate de activitatea umană, furtuni și creșterea nivelului mării. Se remarcă inițiativele din parcul natural Corrubedo (La Coruña) și plaja Samil (Vigo).
Litoralul din Asturias, unul dintre cele mai puțin artificializate din Spania, se confruntă cu un recul de până la trei metri și o creștere a eroziunii de 20% până în 2040. În Cantabria, inundațiile devin tot mai frecvente în zonele joase, iar printre cele mai vulnerabile zone se numără estuarul Santoña și golful Santander.
În Țara Bascilor, creșterea nivelului mării ar putea afecta 70% dintre plajele din Guipúzcoa și 45% dintre cele din Vizcaya, potrivit unui studiu Greenpeace. Regiunea ar putea începe să piardă unele plaje în mai puțin de zece ani, iar în orașe precum Bilbao, marea ar putea „înghiți” peste 40 de metri de coastă până la sfârșitul secolului.
În Catalonia, furtunile maritime și creșterea nivelului mării accelerează retragerea liniei de coastă. Un exemplu recent este furtuna din ianuarie, pe Costa Brava, care a afectat sistemele de dune și a provocat pierderi importante de nisip. Mai multe studii avertizează asupra riscurilor pentru sustenabilitatea turismului litoral.
În Comunitatea Valenciană, aceleași fenomene au scos în evidență procese severe de eroziune, mai ales în Almassora, Nules și Moncófar (Castellón), Tavernes de la Valldigna (Valencia) și Denia (Alicante). În această regiune există 48 de proiecte de protecție a litoralului încă nefinalizate.
În Murcia, plajele din zona La Manga, în special pe partea estică, pierd nisip din cauza modificării condițiilor naturale, ca urmare a urbanizării masive începute în anii ’70.
Furtunile din această iarnă au afectat puternic litoralul Andaluziei. Autoritățile locale au primit 12 milioane de euro pentru refacerea plajelor, transferuri de nisip și repararea infrastructurii deteriorate.
În Huelva, cele mai afectate zone sunt Matalascañas și El Portil. În Cádiz, situația este critică în Sanlúcar de Barrameda și Los Caños de Meca, unde forma stâncoasă a litoralului îngreunează intervențiile. Pierderi semnificative de nisip se înregistrează și în Granada, Almería și Málaga.
În Ceuta, furtunile din martie au provocat pagube serioase: plaje cu pierderi masive de nisip, taluzuri instabile și apariția rocilor. Guvernul local a anunțat o investiție de 1,1 milioane de euro pentru refacere.
În Melilla, pe lângă reîncărcarea anuală cu nisip, autoritățile cer soluții pentru recuperarea plajei Alcazaba, dispărută din cauza lipsei unui dig de protecție.
În Baleare, principala problemă este pierderea suprafeței plajelor. Un raport al Fundației Marilles estimează că acestea s-ar putea retrage între 7 și 50 de metri din cauza creșterii nivelului mării.
În Insulele Canare, se pierd aproximativ patru kilometri de coastă naturală în fiecare an, potrivit studiului „SOS Costas Canarias”. Construcțiile cresc riscul de inundații și intensifică impactul furtunilor, punând în pericol 54 de localități de coastă.