Aparent, spaniolii știu cel mai bine cum e să vrei să iasă totul perfect. 51% dintre ei recunosc că simt presiune atunci când gătesc pentru invitați, cel mai mare procent din Europa, potrivit unui studiu realizat de AEG și citat de Marca.
Spaniolii conduc clasamentul celor care se stresează atunci când trebuie să pregătească masa pentru prieteni sau familie. În Germania, 39% dintre respondenți spun că simt aceeași presiune, în timp ce în Portugalia procentul ajunge la 36%.
Cu toate acestea, întâlnirile acasă rămân un obicei popular. 54% dintre europeni își primesc prietenii sau rudele în vizită cel puțin o dată pe lună. Spania se află la același nivel, în timp ce Grecia conduce clasamentul, cu 62%, urmată de Portugalia, cu 57%, și Germania, cu 55%.
Studiul mai arată și că felul în care ne primim musafirii se schimbă. 70% dintre europeni consideră că gazdele bune sunt cele care fac lucrurile în stilul lor, fără să respecte neapărat toate tradițiile. În Spania, 59% cred că ideea de a fi o gazdă bună s-a schimbat în ultimii ani. România nu a fost însă inclusă în acest studiu.
Altfel, europenii apreciază tot mai mult întâlnirile relaxate și experiențele personalizate, iar tehnologia începe să le dea o mână de ajutor gazdelor. 74% dintre spanioli spun că ar apela la inteligența artificială pentru a alege rețete sau pentru a le adapta ingredientelor pe care le au în casă.
Există și cinci tipuri de gazde, potrivit studiului: perfecționistul, cel atent la nevoile invitaților, ‘arhitectul’ care planifică atmosfera, ‘alchimistul’ pasionat de experiențe și gazda spontană. Cel mai răspândit este perfecționistul, ales de 34% dintre respondenții la studiu.
În plus, teama că ceva ar putea merge prost nu dispare nici când invitații sunt prieteni apropiați. 51% dintre gazdele europene spun că au evitat anumite alimente, băuturi ori chiar decorațiuni de teamă să nu păteze hainele sau să deterioreze textilele din casă.