La sfârșitul lunii iunie, campania de afine pe culturile românești ale companiei germane Herbert Widmann GmbH a început la date practic identice cu cele din anul precedent, scrie Hortidaily.es.
„Perspectivele în ceea ce privește volumele și calitățile sunt foarte bune, având în vedere începutul recoltării. În România, recoltarea începe de obicei cu câteva săptămâni sau câteva zile înainte de Germania, iar fereastra de cules se prelungește până la începutul lunii august. Astfel, sezonul de vârf se suprapune cu începutul sezonului german, ceea ce ne permite să oferim pieței volume considerabile”, explică Dr. Hans Widmann, directorul general al companiei, cu sedii în München și Taufkirchen.
Acoperirea golului de ofertă dintre Spania și Germania
Echipa comercială subliniază că și campania de marketing a început cu dreptul. Afinele cultivate de origine română s-au consolidat de-a lungul anilor pe numeroase piețe.
„Comercializăm aproximativ o treime din producția noastră în România, o altă treime în Europa de Est și restul în Germania. Focusul este clar pe canalul marilor rețele de distribuție alimentară”, punctează Widmann.
Directorul general, Hans Widmann, inspectează marfa românească la începutul noii campanii.
Potențialul de viitor al cultivării fructelor de pădure în România
Herbert Widmann GmbH deține producție proprie de afine în România încă din anul 2007. Filiala Vitalberry se ocupă de cultivare și de întreaga logistică asociată. Obiectivul acelei investiții în producție a fost acoperirea golului de ofertă dintre Spania și Germania, deoarece afinele românești sunt recoltate tocmai în acest interval.
„Culturile noastre se află în Transilvania, pe o rază de aproximativ 40 km. Pe lângă afine, privim cu ochi foarte buni dezvoltarea altor specii de fructe de pădure în România, cum ar fi zmeura și murele. Alături de propriile noastre proiecte, suntem interesați și de colaborări pe termen lung cu producători locali”, mărturisește acesta.
Recent, Herbert Widmann GmbH a anunțat începerea lucrărilor la un nou centru de servicii pentru fructe de pădure în Viena, capitala Austriei.
„Noua facilitate din Viena va fi punctul nostru de distribuție pentru clienții din Austria, Europa Centrală și Europa de Est. De asemenea, vom ambala și vom comercializa acolo fructe de pădure românești. Din punct de vedere logistic, este o locație centrală și, prin urmare, foarte convenabilă în Europa. Distanțele atât față de clienți, cât și față de furnizorii din Europa de Est sunt scurte. Cu acest sediu dorim să continuăm să creștem și în România, dar și în alte țări”, adaugă el.
Odată cu schimbarea lunii, a început, de asemenea, recoltarea afinelor în sudul Germaniei, mai exact în Bavaria.
„Și aici perspectivele privind calitatea și volumele sunt promițătoare până în prezent. Oportunitățile de comercializare pentru afinele bavareze rămân bune. Cu toate acestea, așa cum se întâmplă cu toți producătorii de afine din Germania, este foarte dificil să concurezi cu producătorii din Europa de Est, având în vedere că costurile de producție în Germania sunt semnificativ mai ridicate. În ansamblu, vedem un viitor bun în cultivarea fructelor de pădure în Germania, cu condiția să se mizeze în continuare pe regionalitate și calitate ca elemente de diferențiere”, concluzionează Widmann.