Sindicatele din Spania pierd membri, în ciuda sprijinului Guvernului. Doar 12,5% dintre angajați sunt înscriși, cu cinci puncte sub media UE
Spania se pregătește pentru o grevă generală, prima din ultimii peste zece ani. Pentru principalele sindicate din țară, UGT și CCOO, protestul reprezintă o ocazie de a-și recâștiga influența în viața politică și economică. Misiunea lor nu este însă ușoară: potrivit datelor OCDE și UE centralizate de Funcas, doar 12,5% din totalul angajaților erau membri de sindicat la sfârșitul anului 2024. potrivit elEconomista.
Procentul reprezintă cel mai scăzut nivel din secolul XXI și a continuat să scadă în acest deceniu, inclusiv în perioada guvernelor de stânga conduse de Pedro Sánchez.
Spania, mult sub nivelul altor state europene
Cu o rată de sindicalizare de 12,5%, Spania se află cu cinci puncte procentuale sub media europeană. Diferențele sunt și mai mari în comparație cu anumite state membre ale Uniunii Europene, în special cu țările nordice, unde mișcarea sindicală are o tradiție puternică.
În Suedia, peste 65% dintre angajați sunt membri de sindicat. În Italia, procentul ajunge la 30,2%, iar în Germania, la 14,1%.
Experții consultați atrag atenția că scăderea numărului de membri de sindicat nu este un fenomen specific Spaniei, ci o tendință prezentă în toate țările occidentale.
La începutul acestui secol, rata sindicalizării ajungea la aproape 80% în Suedia și depășea 30% în Germania. Statele Unite reprezintă un caz aparte, deoarece mișcarea sindicală a avut în mod tradițional o prezență mult mai redusă decât în Europa.
Rapoartele Funcas identifică mai mulți factori care ar putea explica distanțarea angajaților spanioli de reprezentanții lor sindicali.
Unul dintre aceștia este ponderea ridicată a locurilor de muncă precare, o problemă prezentă de zeci de ani pe piața muncii din Spania. Angajații cu salarii mici sau care lucrează mai puține ore decât și-ar dori tind să privească activitatea sindicatelor cu neîncredere. Ei consideră că organizațiile sindicale îi avantajează în primul rând pe cei care au deja condiții de muncă bune.
De ce pierd sindicatele din Spania încrederea tinerilor
Imaginea sindicatelor ca organizații tradiționale reprezintă un alt dezavantaj, mai ales în rândul persoanelor sub 35 de ani.
Un exemplu este reprezentat de protestele studențești recente din Europa. În imaginile de la aceste manifestații, simbolurile și culorile marilor sindicate din fiecare țară au fost rareori prezente pe pancarte și bannere.
Acest lucru arată, potrivit analizei, cât de greu reușește sindicalismul tradițional să răspundă problemelor actuale, în special crizei locuințelor și dificultăților tot mai mari de acces la o locuință.
În Spania, pierderea influenței este cu atât mai vizibilă pentru UGT și CCOO cu cât Ministerul Muncii le-a acordat un rol important în negocierile din domeniul muncii.
Cu excepția reformei muncii din 2021, patronatele au fost excluse din mai multe acorduri, în timp ce secretarii generali ai celor două sindicate, Pepe Álvarez și Unai Sordo, au apărut în mod constant alături de vicepreședinta Guvernului, Yolanda Díaz.
Aceștia au susținut inițiative precum reducerea timpului de lucru, reformarea sistemelor de pontaj și majorarea salariului minim. Totuși, în 2026, dezacordurile dintre Ministerul Muncii și cele două organizații sindicale au devenit evidente.
Subvenții publice de 32 de milioane de euro pe an
Sprijinul Guvernului pentru sindicate este cel mai vizibil în finanțarea acordată din bugetul de stat.
Înainte de vara trecută, Guvernul a actualizat subvențiile pe care organizațiile sindicale urmau să le primească în 2026. Astfel, recordul de 32 de milioane de euro stabilit în 2025 va fi menținut și în acest an.
Potrivit calculelor prezentate de El Economista, Pedro Sánchez a deblocat în cei opt ani de guvernare un total de 156 de milioane de euro pentru finanțarea sindicatelor.
Suma este aproape egală cu totalul subvențiilor acordate de două guverne precedente: cel condus de socialistul José Luis Rodríguez Zapatero, care a alocat 88,9 milioane de euro, și cel al lui Mariano Rajoy, care a acordat 71,3 milioane de euro. Cele două guverne au administrat însă țara într-un interval mult mai lung, de 14 ani.
Înainte de încheierea mandatului său, Mariano Rajoy redusese subvențiile la mai puțin de nouă milioane de euro, un nivel chiar inferior celui din timpul guvernării lui José María Aznar, când acestea ajunseseră la maximum 11 milioane de euro.
După schimbarea Guvernului din 2018, subvențiile au rămas la acest nivel până în 2020. Ulterior, au început să crească în mod constant.
Subvențiile au crescut chiar și cu bugetul de stat prelungit
Alocarea anuală de 17 milioane de euro pentru perioada 2022-2024 reprezenta deja un nivel important. În 2025, însă, suma a ajuns la 32 de milioane de euro, de aproape patru ori mai mult decât nivelul subvențiilor de la sfârșitul mandatului lui Rajoy.
Creșterea a avut loc chiar dacă bugetul general de stat pentru 2023 fusese prelungit, iar suma record a fost menținută și în 2026.
Comparațiile internaționale arată că majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene oferă sindicatelor finanțare publică directă. Situația este diferită în alte țări, precum Statele Unite, unde organizațiile sindicale se bazează pe cotizațiile membrilor.
În Franța, subvențiile de stat reprezintă aproape toate veniturile disponibile ale sindicatelor. Finanțarea acestora rămâne însă un subiect controversat, deoarece cotizațiile plătite de angajați sunt foarte mici, iar organizațiile primesc și ajutoare din partea administrațiilor locale și regionale. Mai multe reforme adoptate de-a lungul deceniilor nu au reușit să schimbe această situație.
Cât ar putea costa economia spaniolă greva generală
Scăderea numărului de membri nu înseamnă că greva generală convocată de sindicate nu poate avea un impact economic important.
Potrivit estimărilor publicate de Consiliul General al Economiștilor, fiecare zi lucrătoare pierdută echivalează cu aproximativ 6,76 miliarde de euro din produsul intern brut (PIB).
„Dacă jumătate dintre lucrători ar intra în grevă, s-ar pierde aproximativ 3,4 miliarde de euro în producție în ziua respectivă.”
Economiștii avertizează însă că această valoare reprezintă un plafon și că nu trebuie confundată cu pierderea economică efectivă.
„Fabricile și șantierele își pot recupera o mare parte din muncă în zilele următoare, iar multe achiziții nu se pierd, ci doar sunt întârziate”, explică aceștia.
Pe baza ipotezelor privind recuperarea activității economice, pierderea netă estimată ar fi cuprinsă între 900 de milioane și 2,1 miliarde de euro. Aceasta ar reprezenta între 5 și 12 cenți din fiecare 100 de euro produși anual de economie.
Consumul de energie electrică, un indicator al impactului grevei
Unul dintre indicatorii folosiți de experți pentru a estima efectele unei greve generale este consumul de energie electrică. Fabricile, birourile și magazinele consumă mai puțină energie atunci când își întrerup activitatea.
Greva generală din 2012 oferă un punct de comparație. Până la mijlocul dimineții, consumul de electricitate era cu 16,6% sub nivelul estimat.
Consiliul General al Economiștilor precizează că procentul reflectă intervalul în care scăderea a fost cea mai mare, nu consumul total dintr-o zi întreagă.
Dacă această reducere ar fi transformată direct în pierderi de producție, valoarea ar ajunge la aproximativ 690 de milioane de euro, echivalentul a circa 7 cenți din fiecare 100 de euro produși de economia spaniolă în 2012.
Economiștii avertizează însă că estimarea este orientativă. Consumul de energie electrică și PIB-ul nu evoluează în aceeași proporție, iar industria are o influență mult mai mare asupra consumului de electricitate decât asupra producției economice totale.
În plus, alți experți atrag atenția că greva din 11 noiembrie ar putea avea consecințe și asupra prestigiului sindicatelor, mai ales dacă participarea va fi redusă.
Atât Pepe Álvarez, cât și Unai Sordo au susținut organizarea protestului într-un moment apropiat de începutul campaniei electorale pentru alegerile din 29 noiembrie.
În mediul politic, greva a fost interpretată inclusiv ca o acțiune îndreptată împotriva opoziției și menită să consolideze poziția Guvernului, aflat într-unul dintre cele mai dificile momente ale sale.