Turist italian, în comă după ce a fost atacat în Barcelona
Nicola Maggiotto, originar din Asolo, în nordul Italiei, se afla în Barcelona în vacanță alături de colegii săi de la clubul local de rugby. Incidentul a avut loc miercuri, 12 august, în jurul orei 22:30, în apropierea Sea Sea Club din Sant Adrià de Besòs, o localitate de coastă aflată la marginea nord-estică a Barcelonei, în apropierea portului Forum.
Tânărul a fost lovit din spate în Barcelona
Potrivit publicației catalane El Caso și presei italiene, Maggiotto și un prieten în vârstă de 21 de ani se separaseră pentru scurt timp de restul grupului când s-au întâlnit cu un grup format din circa 15 tineri.
Inițial, unele informații au indicat că altercația ar fi pornit de la ostilitatea față de italieni. Prietenul victimei a declarat însă presei italiene că disputa a început, de fapt, de la fotbal și de la Cupa Mondială.
La un moment dat, unul dintre tineri l-ar fi lovit pe Maggiotto din spate, în zona capului. Italianul a căzut inconștient pe trotuar. Și prietenul său a fost agresat și și-a pierdut pentru scurt timp cunoștința în momentul în care a încercat să intervină.
Atacatorii au fugit după ce ceilalți colegi italieni ai celor doi tineri au venit să intervină.
Italianul a ajuns la Terapie Intensivă
Maggiotto a fost preluat de paramedici și transportat la Hospital del Mar din Barcelona, unde a fost internat la Terapie Intensivă cu un traumatism cerebral sever.
Tatăl tânărului, Daniele Maggiotto, a declarat pentru agenția italiană ANSA că fiul său a avut o noapte stabilă. Medicii iau în calcul reducerea sedării pentru a putea evalua starea neurologică a acestuia.
Părinții victimei au plecat în Spania și au depus o plângere oficială la Mossos d’Esquadra, poliția regională din Catalonia.Anchetatorii verifică acum imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă, în încercarea de a-i identifica pe cei care au participat la atac.