Un mare lanț spaniol de supermarketuri, acuzat că își concediază angajații aflați în concediu medical

Publicat: 20 08. 2026, 10:29

Potrivit avocatului Ignacio de la Calzada, compania ar folosi această metodă în special în cazul angajaților cu o vechime de aproximativ un an și jumătate sau doi ani. El susține că scopul ar fi ca angajatul să revină la muncă și să fie concediat ulterior, pe baza unui raport întocmit de detectiv, scrie Huffpost.

„Fiți foarte atenți, pentru că așa concediază acum Mercadona. Dacă lucrați la Mercadona sau sunteți în concediu medical, trebuie să știți asta”, spune avocatul.

De la Calzada explică faptul că o concediere în timpul concediului medical poate fi declarată nulă. În schimb, dacă firma poate invoca un alt motiv, cum ar fi presupuse activități incompatibile cu recuperarea, concedierea poate fi considerată nejustificată, fără a fi declarată nulă.

Raportul detectivului, folosit ca justificare

Avocatul susține că în rapoartele detectivilor sunt menționate activități precum mersul la cumpărături, chiar dacă acestea nu împiedică recuperarea angajatului.

„Nu este vorba despre câștigarea procesului, ci despre obținerea unei concedieri nejustificate, dar niciodată a uneia nule”, explică De la Calzada. Potrivit acestuia, raportul ar putea fi folosit pentru a susține că motivul concedierii nu a fost starea de sănătate a angajatului.

În acest caz, compania ar evita consecințele unei concedieri nule, care presupune reintegrarea angajatului și plata salariilor aferente perioadei dintre concediere și revenirea la locul de muncă. Dacă sunt încălcate drepturi fundamentale, pot exista și despăgubiri pentru prejudiciul moral.

Mai multe hotărâri din acest an în care concedieri ale unor angajați Mercadona au fost declarate nejustificate, dar nu nule. Printre cazuri se află un angajat concediat pentru că își plimba câinele și făcea cumpărături în timpul concediului medical și un altul concediat după ce a condus o motocicletă.

În ambele situații, instanțele au considerat că raportul detectivului reprezenta o justificare obiectivă, chiar dacă activitățile respective nu erau suficient de grave pentru a justifica concedierea.

De la Calzada spune că firma sa va cere declararea nulității în astfel de cazuri, susținând că filajele sunt nejustificate. El precizează că, pentru urmărirea unui angajat de către un detectiv, trebuie să existe un indiciu care să justifice investigația, cum ar fi suspiciunea că persoana lucrează în altă parte.

Avocatul susține că, în multe dintre cazurile Mercadona, un astfel de indiciu nu există și că metoda ar fi aplicată în mod sistematic angajaților care intră în concediu medical.

Un alt avocat spune că are peste 30 de cazuri similare

Un alt avocat specializat în dreptul muncii, Miguel Benito Barrionuevo, denunță, la rândul său, această practică și spune că firma sa a avut peste 30 de cazuri similare.

El prezintă situația unei angajate cu doi ani de vechime, concediată disciplinar pentru presupuse activități frauduloase în timpul concediului medical. Femeia a refuzat o despăgubire de trei ori mai mare decât cea corespunzătoare unei concedieri nejustificate pentru a cere în instanță declararea nulității.

Potrivit avocatului, în momentul în care a primit notificarea concedierii, femeia se afla la urgențe, unde era operată pentru o problemă medicală gravă.

„Li se pune un detectiv particular și sunt concediați printr-o scrisoare de concediere foarte asemănătoare, în care sunt acuzați de activități frauduloase în timpul concediului medical. Și poate fi vorba despre persoane care, într-o perioadă de o lună și jumătate, au ieșit de două ori să cumpere pâine”, afirmă Barrionuevo.

În opinia sa, în spatele acestei strategii „există premeditare și cunoaștere”. Avocatul susține că Mercadona transmite astfel mesajul că își va supraveghea strict angajații aflați în concediu medical și că aceștia riscă să fie concediați chiar dacă au motive justificate pentru absență