Viitorul fără numerar, un risc major pentru Spania
Instituția avertizează că o economie fără numerar ar reprezenta un „scenariu cu risc ridicat”. Banca Spaniei susține că bancnotele și monedele trebuie păstrate în circulație pentru a proteja populația în situații de criză și pentru a evita excluderea financiară a unor categorii de persoane.
Banca Spaniei: numerarul rămâne o plasă de siguranță
Într-o analiză dedicată viitorului banilor, Banca Spaniei spune că un sistem bazat exclusiv pe plăți digitale ar avea nevoie de o infrastructură tehnologică extrem de sigură, capabilă să funcționeze fără întreruperi și să reziste atacurilor cibernetice sau dezastrelor.
Specialiștii instituției compară cash-ul cu un extinctor aflat într-o clădire modernă: poate fi folosit rar, dar este indispensabil atunci când apare o urgență.
Cine ar putea avea de suferit într-un viitor fără cash
Raportul avertizează că dispariția banilor cash ar afecta în special persoanele fără cont bancar sau cu competențe digitale reduse, cele care riscă să fie excluse din sistemul de plăți.
Totodată, Banca Spaniei subliniază că, pe măsură ce numerarul este folosit tot mai puțin, costurile pentru menținerea infrastructurii necesare cresc, ceea ce poate pune în pericol însăși existența acesteia.
Banca Spaniei, despre lecția Suediei
Instituția oferă și exemplul Suediei, țară considerată ani la rând modelul unei economii fără numerar. După ce a redus drastic utilizarea de bani cash, autoritățile suedeze au făcut un pas înapoi și au început să încurajeze din nou folosirea de numerar. În prezent, supermarketurile și farmaciile sunt obligate să accepte numerar, iar cetățenii sunt chiar sfătuiți să păstreze acasă o rezervă de bani lichizi pentru situații de urgență.
Banca Spaniei consideră că viitorul ar trebui să fie unul hibrid. Plățile digitale și numerarul să existe împreună, astfel încât oamenii să aibă siguranță și libertatea de a alege cum plătesc.