VIDEO  A fost inaugurată cea mai mare închisoare din America Latină: 40.000 de puşcăriaşi n-au nicio şansă să scape

Preşedintele Republicii El Salvador, Nayib Bukele, a inaugurat Centrul de izolare pentru terorism (CECOT), o mega-închisoare construită în Tecoluca, San Vicente, care va servi la reţinerea bandiţilor capturaţi de poliţişti.

465 afișări
Imaginea articolului A fost inaugurată cea mai mare închisoare din America Latină: 40.000 de puşcăriaşi n-au nicio şansă să scape

A fost inaugurată cea mai mare închisoare din America Latină: 40.000 de puşcăriaşi n-au nicio şansă să scape

Închisoarea, cea mai mare din America Latină, a fost construită la cele mai înalte standarde de securitate, pentru a preveni pătrunderea obiectelor interzise de la vizitatori, revolte sau lupte între deţinuţi.

Are o capacitate de 40.000 de persoane, iar prizonierii nu vor putea comunica cu exteriorul, deoarece închisoarea a fost construită departe de oraş.

Proiectul a fost anunţat de preşedinte pe 21 iunie 2022, iar construcţia închisorii a fost încheiată în timp-record. La realizarea întregului proiect a colaborat Ministerul Lucrărilor Publice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici