Administraţia Joe Biden anunţă facilităţi pentru imigranţii aflaţi la frontiera sudică a SUA

  • Administraţia Joe Biden anunţă facilităţi pentru imigranţii din aceleaşi familii separaţi la frontiera sudică a SUA
  • Mii de imigranţi din aceleaşi familii ajunşi la frontiera SUA au fost plasaţi în centre separate începând din 2018
  • Alejandro Mayorkas: "Vom explora modalităţi legale de a le permite să rămână în Statele Unite"
467 afișări
Imaginea articolului Administraţia Joe Biden anunţă facilităţi pentru imigranţii aflaţi la frontiera sudică a SUA

Sursa foto: profimedia

Administraţia Joseph Biden va permite venirea şi rămânerea în Statele Unite a imigranţilor din aceleaşi familii separaţi la frontiera sudică din cauza politicilor precedentei Administraţii de la Washington, informează publicaţia The Hill.

"Sperăm să reunim familiile, fie aici, fie în ţările lor de origine. Sperăm să le putem oferi opţiuni. Dacă optează pentru reuniunea cu alte rude aici, în Statele Unite, vom explora modalităţi legale de a le permite să rămână în Statele Unite, pentru abordarea problemelor familiale. Vom acţiona rapid pentru reunirea familiilor", a declarat Alejandro Mayorkas, secretarul american pentru Securitate Internă.

În cadrul politicilor fostei Administraţii Donald Trump, imigranţii clandestini ajunşi la frontiera sudică a Statelor Unite au fost plasaţi în centre diferite începând din anul 2018. Aproximativ 2.800 de familii au fost separate, inclusiv 550 de copii, despărţiţi de părinţi.

Alejandro Mayorkas a declarat că până acum au fost reunite 105 familii de imigranţi. Secretarul pentru Securitate Internă nu a oferit detalii despre soluţiile de tip legislativ analizate pentru reglementarea situaţiei imigranţilor.

"Trebuie să găsim o soluţie legislativă pentru a le permite familiilor afectate de politica toleranţei zero să rămână în SUA. Trebuie să li se ofere o posibilitate de obţinere a cetăţeniei, ţinând cont de situaţiile prin care au trecut", afirmă Jorge Loweree, director în cadrul organizaţiei Consiliul American pentru Imigraţie.

Administraţia Joseph Biden a prezentat Congresului propuneri legislative în materie de imigraţie.

Fostul preşedinte american Donald Trump a criticat, în discursul rostit duminică la Conferinţa Conservatoare pentru Acţiune Politică (CPAC), politicile Administraţiei Joseph Biden, inclusiv cele în domeniul imigraţiei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici