Angela Merkel spune că este „fake news” faptul că ar fi dat vina pe Polonia și țările baltice pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei
Angela Merkel, fostul cancelar german, a clarificat faptul că ea nu consideră că Polonia și statele baltice sunt parțial responsabile pentru izbucnirea războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
„Trebuie să numim asta știri false, adică nu s-a spus deloc așa ceva”, a declarat Merkel într-un interviu acordat joi postului public german Phoenix, spunând că un fragment din autobiografia sa „Libertate” a fost plasat „într-un context greşit”, scrie POLITICO.
De unde a pornit totul
În luna octombrie, Merkel declarase într-un interviu pentru publicația ungară Partizan că, în 2021, a încercat să propună un nou format de negocieri directe între Uniunea Europeană și Rusia, însă s-a lovit de opoziția a patru țări.
În fragment se menționează faptul că statele baltice şi Polonia au respins un format de dialog cu Rusia propus de Merkel în 2021.
Cu toate acestea, joi, Merkel a insistat în insistat în cadrul interviului acordat postului public german că acest lucru „nu era asociat cu atribuirea vreunei vinovății”, potrivit DPA.
Cine este, acum, vinovat pentru războiul din Ucraina
În cadrul interviului, Merkel pare că și-a schimbat părerea și consideră că, de fapt, situația actuală din Ucraina „este o agresiune din partea Federației Ruse, a Republicii Ruse, a [președintelui rus] Vladimir Putin. Niciunul dintre noi – nici eu, nici ceilalți – nu a putut împiedica acest război”.
Angela Merkel a condus Germania între noiembrie 2005 și decembrie 2021, perioadă în care a fost direct implicată în eforturile diplomatice privind conflictul din estul Ucrainei.
Acordul de la Minsk II, semnat pe 12 februarie 2015 sub medierea OSCE, Germaniei și Franței, alături de reprezentanți ai Ucrainei, Rusiei și ai separatiștilor din Donbas, a avut ca obiectiv principal oprirea confruntărilor armate și stabilirea unui armistițiu durabil. Acordul nu a fost însă niciodată aplicat complet.