Autorităţile române încearcă să obţină eliberarea unui olimpic aflat în detenţie în Italia (Video)

Autorităţile române încearcă să obţină eliberarea unui tânăr român, olimpic la matematică, predat autorităţilor italiene şi condamnat pentru o fraudă informatică, relatează Il Giornale, în ediţia electronică de joi.

25 afișări
Imaginea articolului Autorităţile române încearcă să obţină eliberarea unui olimpic aflat în detenţie în Italia (Video)

Autorităţile române încearcă să obţină eliberarea unui olimpic aflat în detenţie în Italia

Bogdan Gabriel Ionescu, în vârstă de 22 de ani, câştigătorul Olimpiadei balcanice de Matematică şi Informatică şi fiul unui inginer din cadrul Ministerului român de Interne, a fost condamnat la trei ani şi o lună de închisoare în Italia pentru o fraudă informatică în dauna utilizatorilor de conturi ai Poştei italiene.

Bogdan fusese capturat anul trecut, la Craiova, împreună cu alţi membri ai unei bande de români specializată în tehnica numită phishing. Banda a expediat zeci de mii de email-uri unor deţinători de conturi ai Poştei italiene, obţinând date personale care au permis extragerea sumei totale de 200.000 de euro.

TITLURILE ZILEI

Condamnat la închisoare, Bogdan se află de câteva săptămâni în penitenciarul Bassone, în localitatea Como.

Potrivit Il Giornale, autorităţile române şi-au dat seama abia după extrădare de valoarea pe care o are tânărul matematician, iar acum depun eforturi, prin intermediul consulului român din Milano, Dinu Tiberius Mugurel, pentru eliberarea lui Bogdan, care susţine că a primit doar 5.000 din cei 200.000 de euro.

"Fraier Bogdan, dar şi noi suntem fraieri, probabil şi-au spus cei de la Bucureşti când şi-au dat seama ce valoare avea tânărul şi cât de uşor au renunţat la el doar pentru a face pe placul autorităţilor şi opiniei publice italiene", comentează Il Giornale.

Autorităţile române intenţionează să ceară repatrierea lui Bogdan pentru "reeducare", iar avocatul, Piarpaolo Livio, se gândeşte să solicite graţierea acestuia sau găsirea unei soluţii alternative la detenţie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici