Atacatorul, identificat de poliție ca Shane Tamura, originar din Las Vegas, a intrat în clădirea de pe 345 Park Avenue înarmat cu o pușcă M4 și a început să tragă imediat ce a pătruns în hol. Potrivit comisarului de poliție NYPD Jessica Tisch, Tamura suferea de tulburări mintale, însă motivul exact al atacului rămâne neclar, potrivit CNN.
Printre victime se numără și ofițerul de poliție Didarul Islam, în vârstă de 36 de ani, care lucra în afara orelor de program în cadrul unui parteneriat de securitate privată. Originar din Bangladesh, Islam era tatăl a doi copii, iar soția sa este însărcinată cu al treilea copil. „A murit ca un erou. S-a pus în pericol pentru a proteja pe ceilalți”, a declarat Tisch, într-o conferință.
#BREAKING #Manhattan | #NewYork
Active Shooter Dead and NO other shooters – suspect shot himself on 33rd floor.
Business/Office Building
GRAPHIC FOOTAGE 🚨
Security gaurd-Cop Shot and civilians shot i am hearing 7 victims but they are not done clearing floors. pic.twitter.com/cuEbVgAR6S
— MəanL¡LMə♡₩ (@MeanLILMeoW) July 28, 2025
Atacul a fost rapid și violent. Tamura l-a împușcat mai întâi pe ofițerul Islam, apoi pe o femeie care a încercat să se adăpostească, după care a deschis focul în holul clădirii, rănind mai multe persoane. El a continuat către etajul 33, unde a ucis o altă victimă într-un birou aparținând unei firme de administrare imobiliară, înainte de a se sinucide.
Un bărbat se află în stare critică, în timp ce alte patru persoane au suferit răni minore în timpul evacuării. În vehiculul atacatorului, un BMW parcat în fața clădirii, poliția a descoperit o geantă pentru armă, un revolver, mai multe încărcătoare și muniție.
Autoritățile au stabilit că Tamura a călătorit cu mașina prin Colorado, Nebraska, Iowa și New Jersey, înainte de a ajunge în New York luni după-amiază.
Clădirea unde a avut loc atacul se află într-o zonă aglomerată din centrul Manhattanului și găzduiește sedii ale unor companii. Primarul Eric Adams a declarat că ancheta este în desfășurare și că se caută eventuale legături între atacator și clădire sau firmele vizate.
Martorii au descris scene de panică și evacuări în masă. „Am auzit mai multe focuri rapide. Ne-am baricadat într-o sală de conferință”, a spus o angajată aflată în clădire. Alții au fost evacuați cu mâinile ridicate, în timp ce străzile din jurul Park Avenue au fost blocate ore în șir de forțele de ordine.