Autoturismul unui lider al opoziţiei din Iran a fost atacat cu focuri de armă

Autoturismul unuia dintre liderii opoziţiei din Iran, Mehdi Karoubi, fost preşedinte al Parlamentului, a fost ţinta unor focuri de armă în noaptea de joi spre vineri la Qazvin (nord), a anunţat site-ul formaţiunii sale, Sahamnews.org, precizând că el nu a fost rănit.

19 afișări
Imaginea articolului Autoturismul unui lider al opoziţiei din Iran a fost atacat cu focuri de armă

Autoturismul unui lider al opoziţiei din Iran a fost atacat cu focuri de armă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Deocamdată, autorităţile nu au confirmat aceste informaţii.

Potrivit site-ului, Karoubi s-a deplasat în oraşul Qazvin pentru a participa la o ceremonie de doliu organizată de un fost deputat reformator.

"Circa 500 de membri ai Bassij (miliţia islamică) şi locuitori din satele învecinate au încercuit locul unde se afla acesta şi au început să atace imobilul cu lovituri de pietre, spărgând geamurile", a adăugat site-ul.

După patru ore, forţele de intervenţie şi poliţia au intervenit pentru a-l scoate pe Karoubi din locuinţă, potrivit aceleiaşi surse.

"În momentul când autoturismul său blindat părăsea locul respectiv, maşina a fost atacată şi lovită de gloanţe. Au fost sparte doar geamurile", a afirmat site-ul, adăugând că gărzile lui Karoubi nu au ripostat.

"Gărzile mele de corp nu au ripostat pentru că, dacă ar fi făcut-o, spre deosebire de atacatori, ar fi fost aduşi în faţa tribunalului pentru a fi judecaţi", a declarat Karoubi, potrivit site-ului.

"Sângele care ne curge prin vene îl oferim ghidului nostru" (ghidul suprem al regimului islamic, ayatollahul Ali Khamenei-n.r.) sau "oraşul nostru nu este un loc pentru ipocriţi", scandau manifestanţii, potrivit Sahamnews.org.

Site-ul conservator Rajanews, apropiat Guvernului, a confirmat agresiunea, afirmând că geamurile autoturismului lui Karoubi au fost sparte cu pietre.

"Mai multe mii de persoane furioase au încercuit locuinţa unde se afla Mehdi Karoubi", afirmă Rajanews.com.

"Mulţimea furioasă striga «Moarte lui Karoubi, moarte lui Moussavi» (fost premier, candidat la prezidenţialele de la 12 iunie - n.red.) şi moarte lui Khatami", fost preşedinte reformator, potrivit site-ului.

"Forţele de ordine au încercat în mai multe reprize să facă loc prin mulţimea furioasă maşinii lui Karoubi, care în cele din urmă a părăsit zona sub o ploaie de pietre, de ouă şi roşii", a precizat Rajanews.

Mehdi Karoubi şi Mir Hossein Moussavi, ambii candidaţi la prezidenţialele din 12 iunie 2009, au contestat realegerea preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad.

Autorităţile au intensificat presiunile asupra opoziţiei, în special după manifestaţiile de la 27 decembrie, soldate cu opt morţi şi mai multe sute de răniţi.

Puterea a declarat că nu va mai tolera nicio manifestaţie a opoziţiei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici