BIOGRAFIE: Peer Steinbrück, un economist cu umor caustic care vrea să o detroneze pe Merkel

Peer Steinbrück, social-democratul care visează să o detroneze pe Angela Merkel după alegerile legislative germane de duminică, este un orator strălucitor şi cu un simţ al umorului caustic, care s-a remarcat mai ales prin gafele pe care le-a comis în cursul campaniei electorale.

367 afișări
Imaginea articolului BIOGRAFIE: Peer Steinbrück, un economist cu umor caustic care vrea să o detroneze pe Merkel

Peer Steinbrück (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Nu i se dă nicio şansă acestui licenţiat în ştiinţe economice, în vârstă de 66 de ani, provenit dintr-o familie înstărită din Hamburg (nord), de a împiedica un cancelar aflat la apogeul popularităţii să obţină un al treilea mandat. O adevărată prăpastie îi separă în sondaje.

El va rămâne în istorie prin imaginea şocantă a unui candidat care a apărut cu degetul mijlociu ridicat pe coperta unei reviste cu o săptămână înaintea scrutinului. "Un gest ironic", făcut în cadrul unei şedinţe foto relaxate, s-a justificat el, făcând apel la simţul umorului cetăţenilor în faţa criticilor care l-au vizat.

Cazul, care poarte stârni un zâmbet şi al cărui impact asupra opiniei publice este incert, rezumă o campanie în timpul căreia candidatul Partidului Social-Democrat (SPD) s-a blocat într-o succesiune de polemici în detrimentul dezbaterilor de fond pe care voia să le impună.

Acest fost ministru de Finanţe în Guvernul Merkel (2005-2009), reputat drept competent, chiar strălucit, a recâştigat puţin teren în ultimele zile după prestaţiile televizate reuşite. Fără îndoială, acest lucru s-a întâmplat însă un pic prea târziu.

La doar două luni după ce a fost desemnat candidat al SPD, în septembrie 2012, acest hedonist declarat a fost criticat de cotidianul de mare tiraj Bild pentru că a declarat că el nu cumpără "niciodată o sticlă (de vin) de cinci euro", deoarece nu este bun pentru el, în cadrul unei discuţii consacrate alocaţiilor familiale.

El a ieşit cu greu dintr-o polemică privind conferinţele generos remunerate de marile companii, care i-au adus 1,25 de milioane de euro în trei ani.

Pentru a încununa totul, el a declanşat o controversă considerând "insuficient" salariul de cancelar, având în vedere responsabilităţile.

Aceste episoade i-au conferit imaginea unui om al banului, departe de păturile populare pe care ar fi trebuit să le cucerească după dezamăgirea generată de reformele dureroase ale cancelarului SPD Gerhard Schröder la începutul anilor 2000.

Steinbrück a avut "nenorocul" de a fi ministru de Finanţe în perioada cea mai acută a crizei economice, la sfârşitul lui 2008 şi în 2009, într-un Guvern de "mare coaliţie" cu conservatorii. Recesiunea a creat probleme finanţelor germane, împiedicând culegerea fructelor politicii bugetare stricte al căror promotor a fost.

Unii, din tabăra sa, considerau că nu este cel mai potrivit să încarneze în 2013 programul SPD, care prevede în special introducerea unui salariu minim pe oră de 8.50 de euro, într-o ţară în care nu există aşa ceva.

În cadrul unui congres al partidului din primăvară, în timp ce se afla în dificultate, el a emoţionat Germania. În timp ce soţia sa, Gertrud vorbea despre viaţa lor fericită de dinaintea candidaturii, Peer Steinbrück, aşezat într-un fotoliu mare roşu, a vărsat câteva lacrimi şi a rămas un lung moment incapabil să rostească vreun cuvânt.

Acest bărbat cu alură de luptător a cunoscut o înfrângere răsunătoare în mai 2005, pierzând landul Renania de Nord-Westfalia, bastion al stângii muncitoreşti, pe care l-a condus timp de doi ani şi jumătate. Victoria dreptei în acest land cel mai populat din Germania l-a determinat pe Gerhard Schröder să convoace alegeri legislative anticipate, care au adus-o la putere pe Merkel.

Bun orator pe scenă, el pare să fie mai puţin în largul său pe teren, în timpul contactului direct cu cetăţenii.

Adeseori descris drept un bărbat de acţiune, capabil să ţină piept, el a încercat să pară autentic şi viu în faţa unui cancelar conceput drept oscilant şi tern ... dar a sfârşit prin a genera îndoială în privinţa capacităţii sale de a îmbrăca haina de cancelar.

"Am fost eu însumi (...) răspund cu spontaneitate (...). Trebuie să facem în aşa fel încât campania să fie un pic amuzantă", a declarat el în timpul polemicii generate de fotografia sa cu degetul mijlociu ridicat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici