Bombardamente masive în Herson. Peste 80 de rachete au lovit regiunea în 24 de ore

Regiunea Herson din sudul Ucrainei a fost vizată şi miercuri de atacurile aeriene ale ruşilor. Autorităţile locale spun că peste 80 de rachete au lovit regiunea în ultimele 24 de ore.

784 afișări
Imaginea articolului Bombardamente masive în Herson. Peste 80 de rachete au lovit regiunea în 24 de ore

Trei persoane au fost rănite în bombardamentele asupra satului Kizomys, a declarat adjunctul şefului biroului preşedintelui Ucrainei, Kyrylo Tymoshenko, potrivit Sky News.

Una dintre victime este un copil de 14 ani şi toţi răniţii au fost transportaţi de urgenţă la spital, a precizat Tymoshenko.

Loviturile cu rachete din Herson au început miercuri în jurul orei locale 7.00. Cu o zi înainte peste 50 de rachete au căzut asupra regiunii.

Bombardamentele din Herson s-au intensificat începând din luna noiembrie, după ce trupele ruseşti s-au retras din oraş.

Rapoartele locale au indicat că peste 80 de rachete au lovit oraşul în 24 de ore.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
herson,
rachete,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici