Companiile tech vor să construiască centre de date în Patagonia argentiniană. Ce le-a atras atenția la regiunea adesea măturată de furtuni
Companiile din industria tech caută locuri noi pentru a-și amplasa centrele de date, arată informațiile Reuters. În timp ce în spațiul public se duce o luptă împotriva acestor baze, lucrările pentru centrele din Argentina înaintează departe de ochii publicului.
Criticii americani sunt cauza acestei deplasări a centrelor de date, din nordul continentului către sud. Argentinienii nu au resimțit efectele acestor baze și nici nu se simt amenințați de ele, astfel încât regiunile pustii, precum Patagonia, sunt locațiile ideale pentru amplasarea lor.
Centrele de date ar ajuta industria Inteligenței Artificiale, care colectează din ce în ce mai multe date, iar proprietarii caută aproape „în disperare” noi locuri pentru stocare.
Regiunea Patagonia, „ochită” de giganții tech
Patagonia este o zonă din America de Sud, renumită pentru relieful muntos, peisajele deșertice, dar și glaciarii masivi, dar și pentru furtuni. Neuquén, o provincie argentiniană care produce energie electrică, ar fi început demersurile pentru un astfel de centru de date, ce ar urma să fie amplasat lângă centrala sa termoelectrică Loma de la Lata. Consumul de energie al noii construcții ar fi de 500 de megawați pe zi.
OpenAI a anunțat încă din luna octombrie a anului trecut că se va asocia cu o firmă locală, pentru a crea un centru de date care să consume energie verde, proiectul având o valoare de până la 25 de miliarde de dolari și o capacitate de până la 500 MW.