Consiliul Uniunii Europene aprobă noi sancţiuni împotriva Rusiei

Consiliul Uniunii Europene a ajuns, miercuri, la un acord de principiu privind extinderea sancţiunilor impuse Rusiei din cauza invaziei militare în Ucraina, anunţă Preşedinia suedeză a instituţiei.

772 afișări
Imaginea articolului Consiliul Uniunii Europene aprobă noi sancţiuni împotriva Rusiei

"Astăzi, ambasadorii statelor UE au convenit asupra impunerii celui de-al 11-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei", a transmis Preşedinţia suedeză a Consiliului Uniunii Europene.

"Pachetul include măsuri menite să contracareze evitarea sancţiunilor actuale. A fost extinsă lista celor sancţionaţi", a precizat Preşedinţia suedeză a Consiliului UE.

Noul pachet de sancţiuni urmează să fie aprobat formal de Consiliul Uniunii Europene la nivel de miniştri de profil.

Noile măsuri vizează, conform site-ului Tagesschau.de, contracararea exporturilor şi importurilor Rusiei în relaţiile cu alte state, în situaţiile în care ar fi încălcat actualul regim al sancţiunilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici