Criza economică, o "binecuvântare" pentru patriarhul Moscovei

Patriarhul Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii a apreciat duminică drept "salvator" impactul crizei economice mondiale asupra persoanelor, calificând criza drept o "binecuvântare" a lui Dumnezeu, relatează RIA Novosti în pagina electronică.

24 afișări
Imaginea articolului Criza economică, o "binecuvântare" pentru patriarhul Moscovei

Patriarhul Kiril (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Criza nu este, în opinia mea, doar un blestem, este de asemenea o binecuvântare, pentru că ea îi determină pe oameni să reflecteze şi să-şi conteste valorile. Această criză ar putea într-un fel permite ruşilor să-şi găsească o atitudine corectă în privinţa muncii", a apreciat el, în timpul unei conferinţe de presă la Kaliningrad.

Potrivit patriarhului Kiril, şomajul are ceva salvator pentru că mobilizează "leneşii şi alcoolicii". "Fiecare trebuie să se întrebe dacă salariul său corespunde contribuţiei sale reale", a menţionat el, îndemnând ruşii să nu cadă pradă isteriei şi să nu caute responsabilii în rândul autorităţilor.

Liderul Bisericii Ortodoxe ruse şi-a exprimat speranţa că această criză va "sparge în sfârşit peretele fin şi artificial al acestei bule de săpun care este economia virtuală" şi că ea ar permite ca "economia rusă să iasă din dimensiunea virtuală".

În timpul unei recepţii organizate ulterior, patriarhul Kiril a comparat criza cu potopul biblic ce a măturat toate "nedreptăţile economice" şi "luxul excesiv".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici