Emmanuel Macron vrea cooperare europeană pentru combaterea imigraţiei, după naufragiul din Canalul Mânecii

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a pledat, joi, pentru intensificarea cooperării la nivel european în scopul combaterii imigraţiei, după naufragiul produs în Canalul Mânecii, soldat cu cel puţin 27 de morţi.

272 afișări
Imaginea articolului Emmanuel Macron vrea cooperare europeană pentru combaterea imigraţiei, după naufragiul din Canalul Mânecii

Sursa foto: profimedia

"Este necesară o cooperare europeană mai puternică, Franţa este o ţară de tranzit, noi luptăm împotriva reţelelor de traficanţi de persoane, dar trebuie să ameliorăm şi cooperarea europeană", a declarat Emmanuel Macron în cursul unei vizite în Croaţia.

"Atunci când aceşti oameni ajung pe malul Canalului Mânecii este deja prea târziu. Trebuie să îi responsabilizăm pe partenerii noştri, de aceea avem nevoie să intensificăm cooperarea cu Belgia, Olanda, Germania, dar şi cu Marea Britanie şi Comisia Europeană", a subliniat Emmanuel Macron.

Cel puţin 27 de imigranţi extracomunitari care încercau să ajungă în Marea Britanie au murit, iar alţii sunt dispăruţi, după ce o ambarcaţiune de mici dimensiuni s-a scufundat miercuri în Canalul Mânecii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici