cooperare

Teama de extindere a violențelor pune China în alertă. Beijingul își consolidează legăturile de securitate

Temerile privind extinderea violențelor din Asia Centrală determină China să ceară o cooperare mai strânsă în domeniul securității și al schimbului de informații. Beijingul vrea măsuri ferme pentru protejarea cetățenilor săi și prevenirea amenințărilor la adresa stabilității regionale.

România cere Ucrainei să păstreze școlile cu predare în limba română. Discuții la nivelul ministerelor de Externe

România a subliniat necesitatea păstrării școlilor cu predare în limba română din Ucraina și evitarea măsurilor care ar putea afecta educația minorității române. Subiectul a fost abordat vineri, în cadrul consultărilor politice dintre reprezentanții ministerelor de Externe ale celor două țări.

Siria ar putea interveni militar pentru a sprijini Arabia Saudită în conflictul cu rebelii Houthi din Yemen

Conducerea interimară a Siriei a început să analizeze posibilitatea de a acorda sprijin militar Arabiei Saudite în conflictul împotriva rebelilor Houthi din Yemen, susținuți de Iran. Riadul a solicitat Damascului inclusiv desfășurarea de trupe, însă conducerea siriană este nehotărâte între susținerea Arabiei Saudite și continuarea eforturilor de reconstrucție.

Cooperare extinsă România – SUA pentru combaterea criminalității. Schimburi mai rapide de informații și noi proiecte, pe agenda discuțiilor

România și Statele Unite vor să aprofundeze cooperarea operativă împotriva criminalității organizate transnaționale, inclusiv prin schimburi mai rapide de informații.

30 de ani de la semnarea Tratatului de bună vecinătate dintre România și Ungaria: Reafirmăm importanța dialogului și a proiectelor comune

Ministerul Afacerilor Externe a salutat împlinirea a 30 de ani de la semnarea Tratatului de Înțelegere, Cooperare și Bună Vecinătate dintre România și Ungaria, subliniind importanța actului în dezvoltarea relațiilor bilaterale, buna vecinătate și a dialogului și proiectelor comune.

O regiune din Franța ia în considerare încheierea cooperării cu landul german Saxonia-Anhalt după victoria în alegeri a partidului AfD

Regiunea Centre-Val de Loire din Franța a avertizat luni că ar putea încheia cooperarea cu landul german Saxonia-Anhalt, unde extrema dreaptă reprezentată de AfD a obținut o victorie electorală istorică duminică.

Bolojan a discutat cu premierul Ucrainei despre producția de drone și proiectele comune de apărare

Premierul interimar Ilie Bolojan a avut marți o convorbire telefonică cu omologul său ucrainean, Sergii Korețki. Discuțiile au vizat securitatea regională și consolidarea cooperării dintre România și Ucraina.

Ce au discutat Nicușor Dan și Angela Merkel la Cotroceni. Mesajul președintelui

Președintele Nicușor Dan a primit-o, marți, la Palatul Cotroceni, pe fostul cancelar al Germaniei Angela Merkel. După întâlnire, șeful statului a transmis că discuțiile s-au concentrat asupra contextului politic și de securitate global.

Nicușor Dan, întâlnire cu Vasile Tofan: Am reconfirmat sprijinul ferm pentru parcursul european al Republicii Moldova

Nicușor Dan, întâlnire cu Vasile Tofan: Am reconfirmat sprijinul pentru parcursul european Președintele României, Nicușor Dan, s-a întâlnit joi cu noul premier de la Chișinău, Vasile Tofan, aflat în prima sa vizită externă de la preluarea mandatului. Șeful statului a reiterat angajamentul României pentru aprofundarea cooperării bilaterale și sprijinul pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Alexandru Nazare, întâlnire cu ambasadorul Franței: Avem nevoie de o nouă etapă a cooperării economice

Ministrul interimar de Finanțe, Alexandru Nazare, s-a întâlnit miercuri cu ambasadorul francez Nicolas Warnery. Cei doi oficiali au discutat despre consolidarea cooperării economice, atragerea de investiții franceze în România și dezvoltarea de proiecte industriale, de tehnologie și apărare.

Vizită oficială în România a unei delegații Frontex. Discuțiile au vizat implicarea în proiectele europene

De luni până miercuri, Președintele Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex), Alexander Fritsch s-a aflat în România, alături de de Bernd Kaiser, ofițerul de legătură pe probleme de frontieră din cadrul Ambasadei Republicii Federale Germane la București.

Oana Țoiu, discuții cu omologul egiptean: România vede oportunități reale de aprofundare a cooperării

Ministra interimară a Afacerilor Externe, Oana Țoiu, s-a întâlnit cu omologul său egiptean, Badr Abdelatty, și au discutat extinderea cooperării economice, creșterea exporturilor de cereale românești și proiectul unei zone economice libere dedicate companiilor din România.

Cătălin Predoiu, în deschiderea unei conferințe româno-americane: Crima organizată, una dintre cele mai mari amenințări la adresa societăților democratice

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a deschis, la Constanța, conferința bilaterală „Strengthening U.S.-Romanian Transnational Cooperation on Combating Organized Crime”, cu scopul de a intensifica cooperarea operativă împotriva rețelelor transnaționale de criminalitate.

Un studiu arată că oamenii sunt mai cooperanți decât cred

Cei mai mulți oameni sunt dispuși să coopereze cu persoane necunoscute, însă cred că ceilalți sunt mai puțin cooperanți decât sunt în realitate, potrivit unui studiu realizat de cercetători din Germania.

Nicușor Dan a vorbit cu Volodimir Zelenski despre atacul cu dronă de la Galați. Ce au stabilit cei doi

Președintele Nicușor Dan a vorbit cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski despre atacul cu dronă de la Galați. Cei doi au stabilit să accelereze cooperarea dintre România și Ucraina privind producția în comun de drone.

Bogdan Rodeanu, despre cooperarea cu Marea Britanie în domeniul apărării: „Securitatea Flancului Estic și a Mării Negre devine tot mai importantă”

Bogdan Rodeanu, vicepreședintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, spune că România și Marea Britanie continuă cooperarea parlamentară în domeniul apărării, într-un context în care securitatea Flancului Estic și a Mării Negre devine tot mai importantă pentru NATO.

Vladimir Putin și Xi Jinping au semnat peste douăzeci de acorduri strategice

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, aflat în vizită la Beijing, a semnat miercuri, alături de omologul său chinez, Xi Jinping peste douăzeci de documente strategice. Cei doi au subliniat consolidarea relațiilor bilaterale, Xi afirmând că s-a atins cel mai ridicat nivel de cooperare.

Ministrul interimar al Agriculturii, după întâlnirea cu ambasadorul Chinei: Vom sprijini eforturile de dezvoltare a relațiilor comerciale

Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, s-a întâlnit marți cu ambasadorul Chinei la București, Chen Feng. Oficialii au discutat despre consolidarea relațiilor comerciale și agricole, cu accent pe exporturi, tehnologii inovatoare și investiții în agricultură.

Japonia și Australia vor coopera în energie, apărare, dar și mineralele esențiale

Prim-miniștrii Japoniei și Australiei au convenit să-și intensifice cooperarea într-o gamă largă de domenii, printre care securitatea energetică, apărarea și mineralele esențiale, pe fondul amenințării pe care o reprezintă războiul din Iran pentru lanțurile de aprovizionare globale.

Xi Jinping reafirmă prietenia cu Rusia și cere consolidarea cooperării bilaterale, în cadrul vizitei lui Lavrov la Beijing

Președintele Chinei, Xi Jinping, a subliniat importanța cooperării strategice dintre Rusia și China, în cadrul vizitei efectuate de ministrul de Externe de la Moscova, Serghei Lavrov.

Ucraina, în contact cu 9 state din Orientul Mijlociu și Golf pentru expertiză în apărarea anti-dronă

Kievul este în discuții cu mai multe state din Orientul Mijlociu pentru posibile cooperări în domeniul securității, inclusiv în apărarea împotriva dronelor și securitatea maritimă.

Oana Țoiu, după discuția cu Marco Rubio: Cooperarea noastră pentru descurajare și apărare este mai relevantă ca niciodată

Ministra de Externe Oana Țoiu a spus, după discuția telefonică avută cu Marco Rubio, că aceasta a marcat „un nou pas concret în relațiile noastre”: „Cooperarea noastră pentru descurajare și apărare este mai relevantă ca niciodată”.

Miruță, întâlnire cu delegația americană Aero Precision Association despre cooperarea în domeniul industriei de apărare

Ministrul Apărării Radu Miruță a discutat, marți, despre cooperarea în domeniul industriei de apărare cu o delegație americană formată din companiile Aero Precision, Arch Precision și Horus Vision Defense.

Ucraina și Emiratele Arabe Unite au convenit să coopereze în domeniul apărării

Ucraina și Emiratele Arabe Unite au convenit să coopereze în domeniul securității și apărării, în contextul atacurilor cu drone lansate de Iran în regiune, a anunțat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Întâlnire Bolojan-Zelenski. Guvernul României, dispus să renoveze școlile în care învață copiii etnicilor români

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit la Palatul Victoria cu președintele Ucrainei Volodimir Zelenski. Cei doi au discutat despre dezvolatarea proiectelor comune în domeniile militar, economic, energetic şi al transporturilor.

Casa Albă anunță că Spania este de acord să coopereze cu armata SUA. Guvernul spaniol neagă: Poziția noastră nu s-a schimbat deloc

Casa Albă a declarat miercuri că Spania a acceptat să coopereze cu armata SUA în privința acțiunilor în Orientul Mijlociu. În replică, guvernul spaniol neagă că „va coopera militar” cu SUA.

Predoiu, întâlnire la Washington cu procurorul general al SUA, Pamela Bondi

Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a discutat joi la Washington cu procurorul general al SUA Pamela Bondi.

Nicușor Dan: Rămân un susținător ferm al cooperării transatlantice dintre SUA și Uniunea Europeană

Prezența ca observator în Consiliul pentru Pace ne permite să fim parte a discuțiilor și negocierilor, susține președintele Nicușor Dan, după participarea la reuniunea inaugurală a Consiliului. El afirmă că rămâne u susținător al cooperării dintre SUA și UE.

China discută cu mediul privat german despre cooperarea economică

Ministerul Comerțului din China a organizat o întâlnire cu reprezentanții a peste 60 de companii germane companii și organizații germane, reafirmând angajamentul celor două state pentru un mediu de afaceri corect, stabil și deschis.

Italia și Coreea de Sud extind cooperarea în industria de apărare și în domeniul inteligenței artificiale

Coreea de Sud și Italia au convenit luni să extindă cooperarea în domeniile inteligenței artificiale, spațiului și industriei de apărare, angajându-se să facă față „provocărilor globale”, în cadrul unui summit bilateral desfășurat la Seul.

Guvernul columbian anunță continuarea cooperării cu SUA împotriva traficului de droguri

Guvernul de la Bogota va continua să colaboreze cu Statele Unite în combaterea traficului de droguri, în ciuda tensiunilor generate de declarațiile făcute de președintele Trump, notează Reuters.

Macron și Xi, vizită informală la Chengdu. Liderii au promis o cooperare mai strânsă în privința problemelor globale

Președintele chinez Xi Jinping l-a primit omologul său francez Emmanuel Macron, vineri, în orașul Chengdu, din sud-vestul țării, potrivit presei de stat, într-un caz rar în care șeful celei de-a doua economii mondiale însoțește un oaspete în afara capitalei, Beijing.

Vladimir Putin urmează să viziteze India pentru discuții cu premierul Modi

Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, urmează să efectueze o vizită de stat în zilele de 4 și 5 decembrie, la invitația premierului Modi pentru a discuta relațiile bilaterale și provocări internaționale, notează Reuters.

O delegație militară a Federației Ruse a efectuat o vizită în Coreea de Nord

O delegație militară rusă condusă de Viktor Goremykin, adjunctul ministrului Apărării de la Moscova a sosit la Phenian, pe fondul consolidării cooperări dintre Rusia și Coreea de Nord, a anunțat joi agenția nord-coreeană KCNA, citată de Yonhap.

China, Rusia și Mongolia au organizat exerciții comune de apărare

China, Rusia și Mongolia au desfășurat în această săptămână primele exerciții comune de apărare la frontieră, marcând un pas suplimentar în consolidarea legăturilor de securitate între cele trei state, notează Reuters.

India vrea să îmbunătăţească relaţiile cu China. Narendra Modi și Xi Jinping, semnal de apropiere la summitul SCO de la Tianjin

Premierul indian i-a transmis lui Xi Jinping, la summitul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai din Tianjin, că India rămâne angajată în îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale, pe fondul detensionării frontierei din Himalaya şi al presiunilor economice venite din partea Washingtonului.

MAE: România şi Germania semnează un Plan de Acţiune pentru aprofundarea cooperării bilaterale

Ministra Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a semnat vineri, la Berlin, Planul de Acţiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România şi Republica Federală Germania, alături de Géza Andreas von Geyr, secretar de stat în Ministerul federal german al Afacerilor Externe.

Ministrul român al Culturii și omologul său din Republica Moldova relansează cooperarea culturală

Ministrul Culturii din România, András Demeter, aflat în prima săptămână de mandat, a avut o întâlnire bilaterală cu ministrul Culturii din Republica Moldova, Sergiu Prodan, pentru a relansa și consolida cooperarea culturală dintre cele două state.

Oficialii județului Iași vor o dezvoltare în masă. Care sunt domeniile vizate?

Consiliul Județean Iași a anunțat marți semnarea unui Acord de Cooperare alături de Voievodatul Sfintei Cruci din Republica Polonă.

Iranienii vor să renunţe la cooperarea cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică

Autorităţile iraniene plănuiesc să renunţe la cooperarea cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică. Un comitet iranian a aprobat propunerea. Recent, AIEA a anunţat că Iranul nu-şi respectă obligaţiile privind programul nuclear.