FBI a descoperit o reţea de hackeri care aduna informaţii din SUA pentru ruşi

Hackerii au accesat routerele de internet, pe care apoi le-au folosit pentru a lansa „campanii de recoltare” împotriva unor ţinte de „interes” pentru guvernul rus, au anunţat oficialii americani.

825 afișări
Imaginea articolului FBI a descoperit o reţea de hackeri care aduna informaţii din SUA pentru ruşi

FBI a descoperit o reţea de hacking „legată de serviciile de informaţii ruse”. Este vorba despre hackeri care adunau informaţii din SUA pentru ruşi. Reţeaua era uriaşă şi viza ţinte din domenii diferite, potrivit Sky News.

Hackerii au accesat routerele de internet, pe care apoi le-au folosit pentru a lansa „campanii de recoltare” împotriva unor ţinte de „interes” pentru guvernul rus, au anunţat oficialii americani.

Ei au arătat că hackerii, despre care se crede că aparţin grupului secret al Direcţiei Principale de Informaţii din Rusia (GRU), au obţinut acces la peste 1.000 de routere de internet personale şi ale unor IMM-uri din SUA şi din întreaga lume.

Hackerii au folosit apoi dispozitivele infectate pentru a lansa „campanii de recoltare” de informaţii, potrivit Departamentului de Justiţie al SUA.

Campania a fost întreruptă de specialiştii americani, inclusiv de echipe de la FBI, care au acţionat în secret şi au reuşit să „neutralizeze” reţeaua făcând modificări de la distanţă la routerele infectate.

Procurorul general adjunct al SUA, Lisa Monaco, a declarat că este a doua oară în două luni când departamentul a împiedicat hackerii sponsorizaţi de stat să lanseze atacuri cibernetice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici